Mihai Lisan, directorul Drumuri şi Poduri Sibiu: "Urmărim reducerea consumurilor, însă nu doar din cauza facturilor”

Mihai Lisan, directorul Drumuri şi Poduri Sibiu: "Urmărim reducerea consumurilor, însă nu doar din cauza facturilor”

SC Drumuri şi Poduri SA, companie a Consiliului Judeţean Sibiu, a făcut publice într-o postare pe facebook câteva dintre măsurile pe care le-a luat sau le are în vedere în scopul reducerii consumurilor şi, totodată, a valorii facturilor. Directorul general  al firmei susţine, însă, că nu doar costurile sunt motivul pentru care societatea a iniţiat aceste demersuri sau altele de până acum.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Preşedinta Consiliului Judeţean a impus încă de acum câţiva ani o mai atentă raportare la resurse, iar preocuparea să avea atunci în vedere raţiuni de protecţie a mediului. Ne-am asumat împreună această grijă, aşadar astăzi urmărim reducerea consumurilor, dar nu doar din cauza costurilor. Ne preocupă impactul pe care îl are activitatea noastră asupra mediului”- susţine Mihai Lisan, directorul general al SC Drumuri şi Poduri SA.

Potrivit lui Lisan societatea pe care o conduce a avut în vedere componentă de protecţie a mediului  în toate demersurile sale recente.

“Folosim toate mijloacele la îndemână. Bunăoară, folosim Programul Rabla, iar în cazul autoturismelor nu mai cumpărăm diesel. La sediul central am început înlocuirea corpurilor de iluminat incandescente precum şi pe cele depăşite şi vom continua în clădirile tuturor secţiilor noastre din judeţ”- spune Lisan.

Societatea de Drumuri monitorizează  continuu consumurile, respectă perioadele de comunicare a indexurilor şi verifică în detaliu  regularizarile comunicate de furnizori. În plus, în toate clădirile sale,  termostatele digitale au fost setate la  temperatura optimă rezultată din coroborarea informaţiilor referitoare la confortul salariaţilor, capacitatea centralelor şi caracteristicile construcţiilor.

“Facem eforturi de comasare a producţiei de materiale şi materii prime pentru un consum eficient, lucru posibil în funcţie de lucrările noastre şi  de termenele asumate. În plus, urmărim cataloagele de finanţare pentru societăţi comerciale în scopul accesării de fonduri europene”- afirmă Mihai Lisan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
14 octombrie 2022 la 07:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 12 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 17 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.