Una din temele „Colocviilor literare” (din 30 septembrie 2022 – Cenade) a fost longevitatea organizării acestora. Doamna Elena Neamţu (bibliotecara comunei, în perioada1993-2007), mi-a comunicat că prima ediție a fost în 1991. La multe ediţii participarea a fost mare, toate fiind organizate în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Alba, Biblioteca Municipală Blaj, Despărţămîntul şi Cercurile locale ASTRA şi scriitorii judeţeni. Cu sprijinul domniei sale, am intrat în posesia unor imagini istorice (din 2007), din care am selectat 2 foto reprezentative pentru prezența strănepoatei scriitorului, doamna Elena Tarcea, dar și a colaborării primăriilor comunelor Cenade și Bucium, la sărbătorirea lui Ion Agârbiceanu, la 125 de ani de la naştere. În 2007, o delegaţie din comuna Cenade – în frunte cu primarul comunei, Ilie Neamţu – a participat la manifestarea organizată de Bilioteca Judeţeană Alba Iulia şi comuna Bucium, în Bucium Şasa. Am ţinut să facem aceste precizări, pentru a evidenţia tradiţia sărbătoririi personalităţilor naţionale, județene și locale în judeţul Alba; agenda culturală judeţeană şi agendele locale sunt marcate de manifestări ce contribuie la promovarea identităţii locale şi nu în ultimul rând, la promovarea şi încurajarea activităţilor turistice. Pe urmele marelui scriitor, am primit şi de la Biblioteca comunei Bucium un mic material de prezentare. Astfel, bibliotecara comunei – doamna Liliana Duna – ne comunică informaţii despre biserica din Bucium-Şasa:

«Dintre slujitorii bisericii din Bucium-Şasa îi amintim pe următorii: ♦Toader Macavei – preot ortodox, unul din cei care l-au arestat pe Horia la Poiana Muntarilor, în 8 noiembrie 1784 ♦Alexandru David – 1792–1840, hirotonit în 1792 în Transilvania ca preot ortodox de către episcopul Gherasim Adamovici şi trecut la greco-catolicism în 1810; până în anul 1948 parohia a rămas greco-catolică ♦ Iosif Ciura – 1840–1900 ♦Ariton Popa – 1900–1906, venit de la Biia, judeţul Alba ♦Ion Agârbiceanu – 1906–1910 ♦Iuliu Suciu – 1910–1912, preot-administrator ♦Ioan Bărbat – 1912–1916, preot-administrator  ♦Ioan Morariu – 1916–1919  ♦Nicolae Coroiu – 1919–1947 ♦Andrei Iepure – 1947–1957  ♦Petru Manea – 1957–1973  ♦Ioan Cârjea – 1973–1994  ♦Eugen Cândea – 1994–1995, preot-administrator  ♦Vasile Bora – 1995–1998  ♦ Nicolae Ancău – 1998–2004 ♦Ioan-Daniel Suciu – 2004–2012  ♦Avram-Ioan Matei – 2012–2021.(sursa Monografia comunei Bucium de Ioan Lucian Bolundut).

În anul 2008 a fost inaugurată Expoziţia Muzeală Fefeleaga (care este deschisă pentru vizitare), la 100 de ani de la publicarea de catre Ion Agârbiceanu a nuvelei. Aici s-a născut fiul său Ion I.Agârbiceanu fizician român, fiul prozatorului şi protopopului Ion Agârbiceanu. Specialist în fizică atomică-spectroscopie, s-a remarcat drept proiectantul primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961. A fost membru corespondent al Academiei Române, din 1963».

În lunga listă a preoţilor care au slujit în Bucium-Şasa, l-am recunoscut pe părintele Vasile Bora, omul care a cunoscut foarte bine viaţa şi activitatea literară a marelui scriitor, elaborându-și teza de doctorat pe tema „Ion Agârbiceanu şi Proza Ardeleană”, la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie (în 2012), conducător ştiinţific fiind prof. univ dr. Alexandru Ruja. Îl cunosc de peste un deceniu pe părintele dr. Vasile Bora, domnia sa fiind prezent deseori în Sibiu, la diverse manifestări culturale sau religioase, fiind cunoscut și recunoscut pentru cultura sa vastă, acurateţea expunerilor şi fermitatea convingerilor. La rugămintea mea, mi-a pus la dispoziție lucrarea de doctorat, pentru a descoperi valenţele acesteia şi a spicui pasaje de interes pentru cititorii „Tribunei”. Am selectat câteva pasaje – din cap. „Peisajul interior al personajului literar la Ion Agârbiceanu” -, ce pot interesa atât participanţii frecvenţi la „Colocviile literare” din Cenade, cât şi pe toţi cei care iubesc atât literatura, cât și istoria literaturii române: «Publicat mai întâi sub formă de folileton în 1913, în revista „Luceafărul”, cu menţiunea „romanul revistei” pentru anul respectiv, „Arhanghelii“, apare în volum la Sibiu, în 1914.

Ediţia definitivă a monumentalului roman apare mult mai târziu, abia în 1956. Romanul a fost scris între anii 1912-1913, la Orlat, localitate din Mărginimea Sibiului unde scriitorul era preot. Dacă ne referim însă la geneza romanului trebuie atunci să amintim anii 1906-1910, când autorul are posibilitatea să cunoască viaţa minerilor din Munţii Apuseni, pentru că avea în timpul acela parohia în comuna Bucium Şasa. A adunat fragmente de povestiri şi informaţii de la bătrânii satului, amintiri care datau din vremea în care munţii din preajmă ascundeau încă zăcăminte aurifere. O parte din personaje (Iosif Rodean, fiicele sale, clericul Vasile Murăşanu) au fost zămislite după chipul şi asemănarea unor locuitori din acele părţi, pe care autorul i-a cunoscut sau despre care doar a auzit vorbindu-se. (…) Arhitectura romanului este tributară tehnicii realiste din secolul al XIX-lea. Apariţia unor interese de tip capitalist scoate satul tradiţional de pe calea existenţei sale tradiţionale. În prima parte a romanului autorul descrie îmbogăţirea miraculoasă a „băieşilor” din Văleni iar în partea a doua declinul în ritm rapid pe măsură ce aurul din mina „Arhanghelii” se împuţinează. Romanul debutează în prima parte cu secvenţe descriptive şi epice iar în a doua jumătate configuraţia prozei cunoaşte accentuarea discursului narativ. Astfel, romanul devine mai dens în evenimente. Construit parcă după modelul balzacian, discursul narativ este lent naraţiunea înaintează gradual nu aglomerează nici nu arde etapele derulării secvenţiale. (…) Discursul narativ este molcom, autorul ştie să-şi pregătească cititorul, să-i stârnească interesul prin acumularea de evenimente care tensionează în oarecare măsură orizontul de aşteptare. Undeva pe la mijlocul romanului autorul se întoarce în timp pentru a povesti viaţa lui Iosif Rodean cea de dinainte de a veni la Văleni.

Tehnica este pe cât de interesantă pe atât de autentică, întoarcerea înapoi sub formă de contrapunct temporal se coagulează într-un prolog căruia îi va corespunde şi un epilog care se derulează pe patru capitole prelungind discursul narativ prin nervurile lui secundare până la stadiul în care se clarifică deplin toate destinele luate în calcul de către autor. Agârbiceanu insistă asupra descrierilor de locuri, discursul narativ trenează, caracterul de aspect documentar iese în evidenţă. Organizarea fluxului narativ dar şi al descrierii se face concentric. Autorul ne plimbă prin descrierile sale prin munţi, apoi prin împrejurimile satului, prin curţi, case, prăvălii şi cârciumi. Paginile de descrieri etnografice – cele în care apar piuele de pisat piatră – colorează peisajul local, prozatorul insistă adesea pe detalii scriind pagini de interes ştiinţific chiar. Simbolistica şi sacralizarea lumii impregnează peisajul transformând spaţiul deschis într-o imensă catedrală. (…) Scopul monografic al autorului este acela de a ne duce într-un sat ardelean din anii de după absolutism, arătându-ne ceea ce este de văzut şi de ştiut. (…) Romanul este astfel înzestrat cu o armătură ideologică care transpare din interioritatea personajelor pe calea coagulării conştiinţelor de sine». Prin simpla lectură a analizei preotului dr. Vasile Bora, gândul ne conduce la lumea reală, cea în care trăim și care a moştenit acea realitate crudă de la început de secol XX. Din informaţiile online aflăm că actuala comună Bucium are 29 de sate şi cătune, înşirate de-a lungul drumului de la Abrud la Detunata, având – în nord – mult mai renumita comună, Roşia Montana.

(va urma)