Trecut rătăcit printre amintiri

Admiram frumoasele imagini ale înaltei turle argintate a bătrânei biserici, cu un secol în urmă reclădită din temelii şi repictată prin cheltuiala în dolari a aşa zişilor „săteni români-americani”. Între timp „toaca lemnelor cântătoare ale Cerului” mă vesteau, cu ecoul ritmat al glasului lor răguşit, apropiatul început al sfintei slujbe religioase de vecernie, în vreme ce blândul Soare, coborât la asfinţit, prinsese a înroşi Cerul de-a binelea, în încercarea lui de a se „ascunde” privirilor mele, pitindu-se după dealurile abrupte ale Viştişoarei şi Olteţului. Era acea vreme a înserării când din şesul hotarelor cu cucuruze coapte intrau de-a valma în sat atât ciurda vitelor cât şi carele încărcate cu otăvurile plăcut mirositoare. Astfel că în urma lor se ridicau nori mici şi pufoşi de praf, prin care răzbătea cântul legănat al talăngilor prinse de grumazul celor mai nărăvaşi viţei şi tăuraşi de vaci şi bivoliţe. Dar se auzea şi melodiosul ritm-cântat şi legănat al roţilor ferecate ale căruţelor trase de frumoşii şi blânzii cai lipiţani, prăsiţi, crescuţi şi îmblânziţi în şeile şi hamurile lustruite şi împodobite de destoinicii îngrijitori şi jocheu ai multisecularei herghelii din vecinătatea malului stâng al Oltului. Aşadar, eram în Lisa, aşezarea natală a regretatului cărturar ardelean Octavian Paler (1926-2007). Însă nu mai ţin minte, cu exactitate, nici în ce zi şi nici în care lună şi an eram. Oricum, era târziu în toamnă, atunci când peste casele şi gospodăriile ţăranilor se lăsase liniştita adormire a acelui mândru sat, clădit cum nu se poate mai frumos, între scurgerea lină la vale a apei Oltului şi măreţia streşinelor împadurite şi proaspăt ninse ale Munţilor Fagaraş. De undeva, de departe, se auzea boncănitul tomnatic şi întârziat al unui viguros cerb carpatin amorezat şi îndrăgostit de ciuta lui. Semn că în curând vor intra în sat nu numai turmele de oi ci şi friguroasa şi geroasa iarnă. Astfel că rămâne valabilă promisiunea făcută prietenului meu sălăjan, căsătorit în Lisa, gazetarul, pictorul-iconar şi scriitor, Ioan Onuc Nemeş, de a ne revedea de Paştile primăverii anului viitor în faţa Altarului Bisericii Mănăştirii de la Sâmbăta de Sus. Sat de munte al plăcutelor mele popasuri şi amintiri, rânduit doar la o palmă de loc de mândra, eroica şi creştineasca ctitorie bisericească şi monahală a martirilor Brâncoveni.