2022-Anul Agârbiceanu (XLI): judeţul Alba cinsteşte memoria …! – autorul ne plimbă prin descrierile sale … – peisajul interior al personajului literar la Ion Agârbiceanu?

2022-Anul Agârbiceanu (XLI): judeţul Alba cinsteşte memoria …! – autorul ne plimbă prin descrierile sale … – peisajul interior al personajului literar la Ion Agârbiceanu?

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Una din temele „Colocviilor literare” (din 30 septembrie 2022 – Cenade) a fost longevitatea organizării acestora. Doamna Elena Neamţu (bibliotecara comunei, în perioada1993-2007), mi-a comunicat că prima ediție a fost în 1991. La multe ediţii participarea a fost mare, toate fiind organizate în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Alba, Biblioteca Municipală Blaj, Despărţămîntul şi Cercurile locale ASTRA şi scriitorii judeţeni. Cu sprijinul domniei sale, am intrat în posesia unor imagini istorice (din 2007), din care am selectat 2 foto reprezentative pentru prezența strănepoatei scriitorului, doamna Elena Tarcea, dar și a colaborării primăriilor comunelor Cenade și Bucium, la sărbătorirea lui Ion Agârbiceanu, la 125 de ani de la naştere. În 2007, o delegaţie din comuna Cenade – în frunte cu primarul comunei, Ilie Neamţu – a participat la manifestarea organizată de Bilioteca Judeţeană Alba Iulia şi comuna Bucium, în Bucium Şasa. Am ţinut să facem aceste precizări, pentru a evidenţia tradiţia sărbătoririi personalităţilor naţionale, județene și locale în judeţul Alba; agenda culturală judeţeană şi agendele locale sunt marcate de manifestări ce contribuie la promovarea identităţii locale şi nu în ultimul rând, la promovarea şi încurajarea activităţilor turistice. Pe urmele marelui scriitor, am primit şi de la Biblioteca comunei Bucium un mic material de prezentare. Astfel, bibliotecara comunei – doamna Liliana Duna – ne comunică informaţii despre biserica din Bucium-Şasa:

«Dintre slujitorii bisericii din Bucium-Şasa îi amintim pe următorii: ♦Toader Macavei – preot ortodox, unul din cei care l-au arestat pe Horia la Poiana Muntarilor, în 8 noiembrie 1784 ♦Alexandru David – 1792–1840, hirotonit în 1792 în Transilvania ca preot ortodox de către episcopul Gherasim Adamovici şi trecut la greco-catolicism în 1810; până în anul 1948 parohia a rămas greco-catolică ♦ Iosif Ciura – 1840–1900 ♦Ariton Popa – 1900–1906, venit de la Biia, judeţul Alba ♦Ion Agârbiceanu – 1906–1910 Iuliu Suciu – 1910–1912, preot-administrator ♦Ioan Bărbat – 1912–1916, preot-administrator  Ioan Morariu – 1916–1919  Nicolae Coroiu 1919–1947 ♦Andrei Iepure – 1947–1957  Petru Manea – 1957–1973  Ioan Cârjea – 1973–1994  Eugen Cândea – 1994–1995, preot-administrator  Vasile Bora – 1995–1998  Nicolae Ancău – 1998–2004 ♦Ioan-Daniel Suciu – 2004–2012  Avram-Ioan Matei – 2012–2021.(sursa Monografia comunei Bucium de Ioan Lucian Bolundut).

În anul 2008 a fost inaugurată Expoziţia Muzeală Fefeleaga (care este deschisă pentru vizitare), la 100 de ani de la publicarea de catre Ion Agârbiceanu a nuvelei. Aici s-a născut fiul său Ion I.Agârbiceanu fizician român, fiul prozatorului şi protopopului Ion Agârbiceanu. Specialist în fizică atomică-spectroscopie, s-a remarcat drept proiectantul primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961. A fost membru corespondent al Academiei Române, din 1963».

În lunga listă a preoţilor care au slujit în Bucium-Şasa, l-am recunoscut pe părintele Vasile Bora, omul care a cunoscut foarte bine viaţa şi activitatea literară a marelui scriitor, elaborându-și teza de doctorat pe tema Ion Agârbiceanu şi Proza Ardeleană”, la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie (în 2012), conducător ştiinţific fiind prof. univ dr. Alexandru Ruja. Îl cunosc de peste un deceniu pe părintele dr. Vasile Bora, domnia sa fiind prezent deseori în Sibiu, la diverse manifestări culturale sau religioase, fiind cunoscut și recunoscut pentru cultura sa vastă, acurateţea expunerilor şi fermitatea convingerilor. La rugămintea mea, mi-a pus la dispoziție lucrarea de doctorat, pentru a descoperi valenţele acesteia şi a spicui pasaje de interes pentru cititorii Tribunei”. Am selectat câteva pasaje – din cap. Peisajul interior al personajului literar la Ion Agârbiceanu” -, ce pot interesa atât participanţii frecvenţi la Colocviile literare” din Cenade, cât şi pe toţi cei care iubesc atât literatura, cât și istoria literaturii române: «Publicat mai întâi sub formă de folileton în 1913, în revista Luceafărul”, cu menţiunea romanul revistei” pentru anul respectiv,Arhanghelii“, apare în volum la Sibiu, în 1914.

Ediţia definitivă a monumentalului roman apare mult mai târziu, abia în 1956. Romanul a fost scris între anii 1912-1913, la Orlat, localitate din Mărginimea Sibiului unde scriitorul era preot. Dacă ne referim însă la geneza romanului trebuie atunci să amintim anii 1906-1910, când autorul are posibilitatea să cunoască viaţa minerilor din Munţii Apuseni, pentru că avea în timpul acela parohia în comuna Bucium Şasa. A adunat fragmente de povestiri şi informaţii de la bătrânii satului, amintiri care datau din vremea în care munţii din preajmă ascundeau încă zăcăminte aurifere. O parte din personaje (Iosif Rodean, fiicele sale, clericul Vasile Murăşanu) au fost zămislite după chipul şi asemănarea unor locuitori din acele părţi, pe care autorul i-a cunoscut sau despre care doar a auzit vorbindu-se. (…) Arhitectura romanului este tributară tehnicii realiste din secolul al XIX-lea. Apariţia unor interese de tip capitalist scoate satul tradiţional de pe calea existenţei sale tradiţionale. În prima parte a romanului autorul descrie îmbogăţirea miraculoasă a băieşilor” din Văleni iar în partea a doua declinul în ritm rapid pe măsură ce aurul din mina „Arhanghelii” se împuţinează. Romanul debutează în prima parte cu secvenţe descriptive şi epice iar în a doua jumătate configuraţia prozei cunoaşte accentuarea discursului narativ. Astfel, romanul devine mai dens în evenimente. Construit parcă după modelul balzacian, discursul narativ este lent naraţiunea înaintează gradual nu aglomerează nici nu arde etapele derulării secvenţiale. (…) Discursul narativ este molcom, autorul ştie să-şi pregătească cititorul, să-i stârnească interesul prin acumularea de evenimente care tensionează în oarecare măsură orizontul de aşteptare. Undeva pe la mijlocul romanului autorul se întoarce în timp pentru a povesti viaţa lui Iosif Rodean cea de dinainte de a veni la Văleni.

Tehnica este pe cât de interesantă pe atât de autentică, întoarcerea înapoi sub formă de contrapunct temporal se coagulează într-un prolog căruia îi va corespunde şi un epilog care se derulează pe patru capitole prelungind discursul narativ prin nervurile lui secundare până la stadiul în care se clarifică deplin toate destinele luate în calcul de către autor. Agârbiceanu insistă asupra descrierilor de locuri, discursul narativ trenează, caracterul de aspect documentar iese în evidenţă. Organizarea fluxului narativ dar şi al descrierii se face concentric. Autorul ne plimbă prin descrierile sale prin munţi, apoi prin împrejurimile satului, prin curţi, case, prăvălii şi cârciumi. Paginile de descrieri etnografice – cele în care apar piuele de pisat piatră – colorează peisajul local, prozatorul insistă adesea pe detalii scriind pagini de interes ştiinţific chiar. Simbolistica şi sacralizarea lumii impregnează peisajul transformând spaţiul deschis într-o imensă catedrală. (…) Scopul monografic al autorului este acela de a ne duce într-un sat ardelean din anii de după absolutism, arătându-ne ceea ce este de văzut şi de ştiut. (…) Romanul este astfel înzestrat cu o armătură ideologică care transpare din interioritatea personajelor pe calea coagulării conştiinţelor de sine». Prin simpla lectură a analizei preotului dr. Vasile Bora, gândul ne conduce la lumea reală, cea în care trăim și care a moştenit acea realitate crudă de la început de secol XX. Din informaţiile online aflăm că actuala comună Bucium are 29 de sate şi cătune, înşirate de-a lungul drumului de la Abrud la Detunata, având – în nord – mult mai renumita comună, Roşia Montana. (va urma)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor -
09 octombrie 2022 la 17:31
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 zile
ASTRA în Festival: trei zile de meșteșuguri, muzică și experiențe interactive la Muzeul ASTRA
În perioada 14–16 august, Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului găzduiește ASTRA în Festival, un eveniment care își propune...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 zile
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Festivalul Plăcintelor revine la Tălmăcel. O după-amiază cu bucate locale, muzică populară, ateliere și foc de tabără
Tălmăcelul se pregătește de o nouă sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai cunoscute bunătăți ale satului. Cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
„Ziua Porților Deschise” la Cetatea Dacică de la Tilișca. Vizitatorii pot vedea cum se desfășoară cercetarea arheologică
Cetatea dacică de pe Dealul Cățănaș, de la Tilișca, poate fi descoperită într-un mod mai puțin obișnuit duminică,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 zile
FOTO | Vizitele oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu la Sibiu: cele mai spectaculoase regii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Pe munte, la vânătoare de stele căzătoare. Drumeție spre Vârful Derjani, miercuri, pentru Perseide
Sibienii care vor să urmărească Perseidele departe de luminile orașului sunt invitați miercuri, 12 august, într-o drumeție de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 zile
ŞEICA MICĂ: Festivalul Vinului – Weinfest 2026, povestea merge mai departe
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică a găzduit, sâmbătă, o nouă ediţie a Festivalului Vinului - Weinfest....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Junii Sibiului urcă în această seară pe Mainstage-ul UNTOLD. Peste 100 de artiști aduc folclorul românesc pe scena festivalului
Peste 100 de artiști ai Junilor Sibiului urcă astăzi, 8 august, pe Mainstage-ul UNTOLD, într-un spectacol care pune...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Soldații romani se întorc la Boița. Prima ediție a Festivalului Roman are loc pe 16 august
Comuna Boița va găzdui, în 16 august, prima ediție a Festivalului Roman Boița, un eveniment dedicat istoriei și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 săptămână
ŞEICA MICĂ: Povestea vinului şi a viilor la Festivalul Vinului – Weinfest 2026
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică va găzdui, sâmbătă, de la ora 16, o nouă ediţie a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Cântecele Munților” transformă din nou Sibiul în capitala folclorului. Trei zile de spectacole, parade și invitați de renume în Piața Mare
Sibiul intră, de vineri, în atmosfera uneia dintre cele mai iubite manifestări culturale ale verii. Festivalul Internațional de...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.