AirConnect amână operarea zborurilor de la Sibiu. Dar anunță destinații estivale pentru 2023

Compania AirConnect nu va opera zborurile de la Sibiu spre bucurești, anunțate pentru jumătatea lunii octombrie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Din cauza întârzierii livrării celui de-al doilea avion AirConnect cât și a pregătirilor operaționale pentru zbor, ne vedem nevoiți să amânam începerea operării zborurilor regulate până la data de 26 martie 2023.

Cei care au cumpărat bilete de avion pentru perioada 15 octombrie 2022 – 25 martie 2023 vor fi informați prin email și telefonic de această modificare și vor putea opta pentru modificarea gratuită a biletelor pentru altă dată de zbor sau pentru rambursarea contravalorii biletelor de avion, rambursare ce se va face în contul bancar din care s-a făcut plata. În plus, vor primi un bilet de avion gratuit pentru un zbor operat de AirConnect (bilet ce va putea fi rezervat până pe 15 ianuarie 2023)”, a anunțat compania pe pagina de facebook.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Air Connect annță că în scurt timp va publica programul complet de zbor pentru vara 2023, cu noi destinații estivale către Grecia, Turcia și

În paralel, echipa AirConnect a încheiat un parteneriat de tip code share cu Aeroitalia pentru vânzarea zborurilor operate de compania aeriană italiană între România și Italia, iar în curând clienții și agențiile de turism vor putea rezerva bilete pe www.air-connect.com pentru zboruri Bacău – Roma Fiumicino și Bacău – Milano Bergamo, acestea fiind primele rute anunțate de Aeroitalia.

 

03 octombrie 2022 la 09:17
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 17 ore
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 21 ore
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 zile
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 zile
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 zile
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit