Primăria Sibiu continuă modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor: insule ecologice în tot oraşul și centru de aport voluntar

Primăria Sibiu continuă modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor: insule ecologice în tot oraşul și centru de aport voluntar

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din luna aceasta au fost incluse și aprobate două proiecte importante pentru sistemul de colectare selectivă a deșeurilor de la populație în municipiul Sibiu. Primăria Sibiu intenționează să le depună pentru obținerea finanțării din Planul Național pentru Redresare și Reziliență.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

“Sibiul a dat tonul cu insulele ecologice, primele 15 fiind deja funcționale în oraș încă de anul trecut. Vom extinde acest model, cu fonduri europene, în tot orașul. În ceea ce privește centrul de aport voluntar, acesta reprezintă o alternativă la campaniile anuale de colectare a anumitor tipuri de deșeuri, cum sunt cele voluminoase sau periculoase, dar îi ajută și pe cetățenii care doresc să acceseze abonamentul ECO pentru taxa de salubrizare care presupune predarea a 10 kg de reciclabile anual. Până acum puteau face acest lucru la centrele private de colectare, dar acum vom crea unul public”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. 

 

  • Crearea a 110 insule ecologice digitale pentru colectarea selectivă a deșeurilor, fiecare dotată cu 5 tipuri de containere pentru cele 5 fracții de deșeuri. Insulele vor avea acces controlat, digital, prin intermediul unui card, prin GSM înregistrându-se numărul de aruncări pe fiecare apartament. Astfel, se va reuși implementarea sistemului “Plătește pentru cât arunci”, instrument specificat în legislație.

 

Menționăm că Primăria intenționează să solicite finanțare pentru numărul maxim de astfel de insule indicat în Ghidul de finanțare pentru un municipiu de dimensiunea Sibiului. Valoarea estimată a proiectului depășește 12,5 milioane de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

  • Amenajarea unui centru de aport voluntar a deșeurilor reciclabile, scopul fiind acela de a suplimenta posibilitățile de colectare selectivă pentru cetățeni. Centrul va fi creat în Viile Sibiului, pe un teren de aproximativ 4.000 de metri pătrați pus la dispoziție de Primăria Sibiu. Practic, cetățenii conștiincioși, care colectează selectiv corect din responsabilitate, dar și pentru a-și reduce costurile cu taxa de salubrizare prin diminuarea cantităților de rezidual, vor putea aduce la acest centru oricând, în afara campaniilor de colectare, următoarele tipuri de deșeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale de la locuințe:

    • reciclabilele și biodeșeurile

    • deșeurile voluminoase și periculoase

    • deșeurile din construcții

    • echipamentele electrice și electronice

    • anvelopele și bateriile uzate

 

Transportul deșeurilor la centru va fi efectuat de cetățean în regie proprie, iar pentru predarea deșeurilor nu se va percepe taxă. Aceasta este o opțiune mai economică decât preluarea de acasă, de către operator a deșeurilor, operatorul percepând o taxă. Valoarea proiectului este estimată la 4,5 milioane de lei.

29 septembrie 2022 la 12:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.