Sibiul găzduiește Expo Apa, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din Sud-Estul Europei

Sibiul găzduiește Expo Apa, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din Sud-Estul Europei

Cei mai importanți jucători din industria apei, precum și autorități de stat implicate în buna funcționare a acestei industrii vor fi la Sibiu, începând cu 28 septembrie, la Forumul Regional al Apei, “Dunăre-Europa de Est”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În total sunt așteptați aproape 1000 de invitați români și străini, la evenimentul organizat de către Asociația Română a Apei împreună cu Societatea Apă Canal Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Suntem onorați să fim gazdele acestui eveniment și să primim, la Sibiu, cei mai importanți jucători din industria apei, precum și autorități de stat implicate în buna funcționare a acestei industrii. În acest fel o să putem veni în întâmpinarea tuturor provocărilor pieței, răspunzând nevoii de dezvoltare constante a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, a declarat ing. Vasile Maier, directorul general al Apă Canal Sibiu.

Unul dintre punctele de interes ale evenimentului îl reprezintă expoziția de specialitate ”Expo Apa”, ajunsă la a 22-a ediție. În cadrul ei vor fi prezentate, de către peste 100 de expozanți, cele mai noi echipamente implicate în tratarea apei potabile și a celei uzate.

De asemenea, programul Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2022 cuprinde un seminar organizat de Comisia Principală Proiecte și Fonduri Nerambursabile, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și un workshop economic internațional organizat de Comisia Principală Dezvoltare Economie, cu sprijinul Asociației Internaționale a Apei.

Pe lângă aceste evenimente va avea loc tradiționalul concurs ”Instalare branșament sub presiune”, dedicat instalatorilor din cadrul companiilor de apă, care trebuie să răspundă provocării de a executa un branșament nou la o rețea de polietilenă aflată sub presiune.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul găzduit la Sibiu se va încheia în 30 septembrie și este aliniat politicilor din domeniul apei.

A.R.A. promovează politicile din domeniul apei şi strategiile globale în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, iar scopul Forumului Regional al Apei «Dunăre-Europa de Est» este îmbunătăţirea performanţelor şi creşterea eficienţei tehnice şi manageriale, oferind informaţii de actualitate pentru dezvoltarea sectorului apei din România şi ţările din regiune” a declarat dr. ing. Ilie Vlaicu, Preşedintele Asociației Române a Apei.

 Custom Image Custom Image Custom Image

27 septembrie 2022 la 06:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 10 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 14 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.