Sunt fiul satului natal, plecat şi revenit în sat

Cutreierând drumeag după drumeag şi cărăruie după cărăruie, las în urma paşilor mei mărunţi şi obosiţi dealuri abrupte şi line văi, după care ajung, într-un târziu, în prispa bătrânei case părinteşti, păstrată în bună-stare şi rânduială gospodărească prin grija unei vrednice familii, dintre rudele mele apropiate. Colind, apoi, uliţe şi poteci de hotărnicie, stând tihnit la poveşti cu cei care îmi ies în cale, pentru ca, într-un târziu, să mă surprind că mă întreb în gând: îmbătrânit-o satul meu, sau numai mie mi se pare?! Recunosc că venisem obosit de atâta umblătură fără rost prin lumea largă, iar acum încercam să adun măcar firimituri din amintirile dragi inimii mele, cuibărite în suflet şi în mintea mea încă din anii îndepărtaţi ai copilăriei şi fecioriei. Auzisem că de atâta linişte patriarhală, satului meu îi mersese vestea cum că ar fi "Raiul din Ceruri, coborât pe Pământ". Şi întradevăr aşa este, din moment ce are case frumoase şi trainice încă din vremea începutului zidirii lor. Sfinte biserici româneşti şi săseşti seculare şi mândre. Cimitire cu morminte şi troiţe bine îngrijite. Pământuri roditoare şi întinse, însă mult prea multe înstrăinate şi puţin lucrate. Păduri bătrâne, cu stejari, fagi şi brazi falnici. Cei care cu greu mai izbutesc să rămână în picioare. Pe fostele păşuni şi fâneţe, meri şi peri pădureţi înfloritori primăvara şi roditori toamna. O ţărancă bătrânică harnică şi ţesătoare de stofe şi de albituri pentru lepedeie şi haine ţărăneşti, dar şi câteva destoinice bucătărese de mâncăruri gustoase şi sănătoase. Aşa se face că domnii înstăriţi din oraşele învecinate, ca şi cei veniţi din ţări străine, au năvălit în sat pentru a-i cumpăra, cu bani puţini, casele, şurile şi grajdurile uitate şi părăsite, după care fără cea mai mică milă le-au schimonosit, modernizându-le prin înlocuirea ferestrelor şi obloanelor din lemn bătrân şi sticlă veche cu tristele termopane plastice şi cu neoanele luminoase, având centrale termice, panouri solare şi băi cu jacuzi. Fostele şuri şi grajduri au fost transformate în crame de vinuri şi în garaje cu maşini luxoase. Confortul domnesc fiind singurul motiv pentru care i-au asfaltat, canalizat şi iluminat uliţa mare. Cea care se opinteşte spre bătrânele biserici şi cimitire ortodoxe şi evanghelice, în care veneticii rar se roagă şi se închină. Iar de îngropăciune nici nu poate fi vorba, domniile lor preferând sfătoşenia costisitoarelor Cripte şi Capelele supra­etajate de la oraş. Şi nu rareori se întâmplă ca satul meu, cu oameni buni, de pe lunga vale sibiană a Hârtibaciului să se transforme, la sfârşit de săptămână, precum şi de Crăciun, de Revelion şi de Paşti, într-un furnicar de domni mândri şi de doamne elegante şi încrezute. Noii proprietari ai satului par a fi prietenoşi şi zâmbitori doar cu vecinii care le mătură curţile şi străzile. Le lucrează livezile şi grădinile legumicole şi floricole. Le dau de mâncare şi apă câinilor dresaţi să latre mai tot timpul, însă care tac şi nu muşcă doar la comandă.

Era spre orele amiezei acelei zile din miez de toamnă când mătuşa "Ana lui Văsâi, de pe Hulă" mă pofteşte la un blid cu zamă de spanac, îmbunată cu acreala verde a măcrişului şi dreasă cu o zdravănă păpăradă ardelenească din ouă de raţă, fripte în amestec cu creste de slănină afumată, lângă care stăteau câteva boţuri de mămăligă fierbinte, îndesate cu brânză veche, frământată din caş din lapte de bivoliţă. Stăm, apoi, la poveşti interminabile pe băncuţa din faţa portiţei casei, după care lângă noi se înghesuie două verişoare vădane. Ele sorbeau, din căni de lut ars, mustul dulce şi parfumat al merelor pătule supracoapte, iar eu, tulburelul acidulat, frumos mirositor, slobozât de strânsoarea tescuită a strugurilor nova de pe lungul pridvor al casei. Eu, cu ceva mai bătrânel (azi-mâine, 88 de ani), iar ele mai tinerele, însă cu toţii purtători de oase, zgârciuri şi încheieturi reumatismale dureroase. Dovadă că simţeam din plin dogoarea benefică a soarelui fierbinte din acea zi senină de toamnă târzie şi brumărie. Ele sporovoiau vrute şi nevrute, în vreme ce eu tăceam gândind, meditând şi admirând culoarea ruginie a frunzelor pomilor, ca şi roşeaţa-gălbuie a crizantemelor. Culori prelungite până dincolo de ierburile şi măceşii câmpurilor din vecinătatea alunişului şi mestecă­nişului lizierei pădurii văii Olbocului şi Vărdului Agnitei. Astfel aveam să constat cu bucurie că bunii mei consăteni-plugari continuă să "scrie" pe câmpuri, prin continua lor trudă, "Cartea de neuitare". Cea pe care urmează să o citească în lungile nopţi ale iernii care vine. Anotimp ce stă să coboare din înaltul, deja fulguit şi vânturos al Munţilor Făgăraş. Aşa se face că ceva mai la deal se vedea măreţia turlelor bisericilor şi zidurilor Mănăstirii Brâncovenilor de la Sâmbăta de Sus. Iar dacă m-aş fi încumetat să ajung la Sfânta Slujbă Religioasă a Vecerniei înserării Sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci (duminică, 14 septembrie 2022), ar fi trebuit să trec cu pasul peste păşunea stânei oilor famililor Stănuleţilor Chirpărului, după care să las în urmă atât Crucea de la margine de drum a Săsăuşului cât şi malurile adâncite ale râului Olt. Şi numai după aceea să calc cărările despărţitoare ale semănăturilor grânelor înverzite. Cele care ne vestesc că sunt un fel de legăn al copilăriei optimiste a pâinilor mult-temutului an războinic care vine. Până una-alta n-am decât să constat, cu amărăciune, că în frumosul şi mândrul meu sat românii s-au împuţinat şi necazurile s-au înmulţit! Obosiţi şi îmbătrâniţi de mulţii ani ai vieţii, precum şi uitaţi de propriii lor copii şi nepoţi, locuitorii săi se roagă ca Bunul Dumnezeu să le mai dea o fărâmă de putere de muncă, o căruţă două de lemne uscate, o sobă care să nu scoată fum, o bute (butoi din doage) plină cu varză pusă la murat, doi trei saci de crumpene (cartofi), câteva funii de ceapă albă şi roşie, un coşer plin cu ştiuleţi de cucuruz, câţiva bostani dulcegi pentru copt în broatăr (cuptor), un şoldan gras de Crăciun şi o zmangură de benefică odihnă sănătoasă! Şi n-ar fi rău să fie şi mai bine! Adică nu numai să le revină acasă copiii şi neamurile din străinătăţi, dar şi să uite a mai pleca. Fie şi numai până acestora le mai trăiesc părinţii şi bunicii!