2022 Dosarele patrimoniului (CXV): mult stimate domnule Episcop, tatăl şi apărătorul nostru până la moarte! – szakad = se rupe – 6 persoane nu trăiesc viaţa creştină!

Cercetătorul sibian Vámszer Géza prezintă în lucrarea sa monografică şi evoluţia denumirilor localităţii Săcădate:

«Nu se poate dovedi cu acte-documente dacă localitatea Săcădat a fost creată cu saşi sau de ma­ghiari. Denumirea comu­nei arată originea ma­ghia­ră, deoarece şi româ­nii şi saşii spun Săcădate sau Sakadat şi nu şi-au creat o denumire proprie. Fonetic acest cuvânt pro­vine din limba maghiară, cuvântul este un verb szakad = se rupe.

În sec. al XIV – XV-lea apa­re denumirea de Săcă­date, astfel: Zeckat, Zectat, Czektat, Czekit, Cheket, Chekethe, Czek­tet şi Czeckat, iar din 1494 apare formula Zakadath. În secolul al XVI, XVII, XIX-lea când se modifică gramatica ma­ghiară şi se scrie cu „sz”, apare denumirea Szaka­dát. Se găseşte şi formula latină „Sacadatinum” şi din 1790 cu caracter ro­mânesc Secedate, Se­che­date şi mai târziu Să­cădate. Germanii au fo­losit Sakadat, Szakadat, Szakadath.

În fosta Ungarie au fost mai multe localităţi cu Szakadát. În jurul anului 1900 conducătorii satului au cerut să fie „Oltsza­kadát”, ca să fie deose­bire de Mezöszakadát din Bihor şi din judeţul Mureş, Turda şi Tolna. Şi pe lângă Balaton a fost o comună Szakádát, care a fost dată în anul 1055 la călugării din Tihanyi. În secuime de foarte multe ori când sunt avalanşe de pământ populaţia le nu­meşte „Szakadát”. Exem­plu localitatea Corund. Deoarece şi pe lângă Să­cădate sunt asemenea fenomene din vechime, probabil satul a primit această denumire. Bise­rica din Săcădate (foto Dan Banea) datează din sec. XIII-lea, are stil ro­man şi dovedeşte că popu­laţia care a creat comuna a fost adepta creştinismului apusean. În jurul acestei biserici locuiesc şi acum ma­ghiari. Biserica a fost construită în locul cetăţii romane şi este conside­rată locul cel mai vechi al satului». În lucrare, se arată că se păstrează o scrisoare (scrisă în limba germană) adresată epis­co­pului evanghelic, în care enoriaşii comunităţii din Săcădate (sec. XVIII) solicită numirea unui preot maghiar. Repro­ducem inedita scrisoa­rea, din 1786:

«Mult stimate domnule Episcop, tatăl şi apără­torul nostru până la moarte!

Situaţia creată ne-a obli­gat să vă scriem gândurile noastre. Toţi enoriaşii bisericii plâng dar sper că vom găsi alinare. Iată care este motivul: Deoarece preotul nostru principal a murit, am cerut de la biserica din Sibiu şi de la Con­siliul orăşenesc să nu fim ţinuţi în acest fel, adică fără preot. De asemenea am cerut ca locţiitorul preotului, care este un bun creştin, e harnic, e retras, are o viaţă corectă, e bărbat, e învăţător, ştie perfect ungureşte şi cu­noaşte bine tainele bise­riceşti, să fie desemnat pentru alegere. La cere­rea aceasta am primit un răspuns pozitiv. În reali­tate, problema nu s-a realizat datorită unui domn decan, care nu a fost de acord să alegem preot maghiar. Este ade­vărat că dintre enoriaşi 6 per­soane nu trăiesc via­ţa creştină, dar conside­răm că pentru aceşti 6 oameni necinstiţi nu merită să pedepsiţi pe toţi maghiarii din Săcă­date. Dacă nu rezolvaţi această problemă ne simţim datori să acţio­năm foarte hotărât. De această revoltă să ne ferească Dumnezeu şi pe noi şi pe copiii noştri! Noi nu vom fi de acord cu alt preot principal, chiar dacă vom fi pedepsiţi, chiar dacă vor fi confiscate averile noastre. Noi, nu îl vrem pe acest om pentru că este din Ungaria ci vrem să fie preot princi­pal pentru că este un om potrivit, este un om dorit de inimile noastre. Pentru asta ne adresăm dum­nea­voastră, ne aplecăm umili la picioarele dum­neavoastră, având res­pect deosebit de dum­nea­voastră. Avem spe­ranţa că avem sprijinul dorit. Căutăm să fie cât mai repede îndeplinită doleanţa noastră, sufle­tele lui Hristos de aseme­nea să ne ajute pe noi. Amin.

Aşteptăm răspunsul cât mai repede. Sem­nează Locuitorii ma­ghiari din Săcădate, adulţi şi copii.

Această scrisoare a fost primită la Episcopia Evanghelică din Sibiu, la 23 aprilie 1768. Pe altă pagină a cererii scrie: Către, Episcopul Evan­ghelic al Ardealului, trimis de Biserica Maghiară din Săcădate. Preotul la care se referă scrisoarea şi care a murit se numea Michael Riech. Şi cel care a fost numit preot a slujit în Săcădate între 1768-1777, cu numele de Theo­dor Vesszödi Jo­hann Dietrich». Fără să precizeze dacă preotul numit a fost cel dorit de comunitatea maghiară, textul rămâne – peste vea­curi -, o dovadă scri­să despre credinţa co­mu­nităţii şi criteriile şi calităţile aşteptate de la un preot.

Aspecte interesante sunt evoluţia populaţiilor maghiare şi române şi cine a condus localitatea, de-a lungul secolelor. Reproducem un fragment semnificativ: «În 1582 populaţia română din Săcădate a fost egală în linii mari cu cea a ma­ghiarilor. Dar Primarul şi Consiliul Comunal a fost privilegiul maghiarilor. Aceşti conducători apar trecuţi în documente, în sec. al XVIII-lea sub anumite denumiri: iudex, biró (=primar), sudye, polgár (=burghez), esküdt, jurat. În acest secol, majoritatea popu­laţiei a fost română în Săcădate, dar din 1704-1768 în fruntea comunei găsim numai cetăţeni cu nume maghiare. Înce­pând din acest an a cres­cut numărul românilor în conducerea comunei, totuşi ei au avut funcţii mai puţin importante. Între 1704-1790, primarii au fost numai maghiari: András György, Gergely János, Pál Pál, Gergely István, Kis János, Tamás János, Simon Mihály, Rácz János, Kis Márton, Szász Márton, Gergely Márton, Lokodi, Maté Pál, Rácz Márton, Kopándy Mátyás.

În 1790 primul Primar român a fost Tome Filip, dar începând din 1791, timp de 7 ani, au fost din nou primari maghiari: Pál Dani, Kopándi Gyurka. În tot acest timp viceprimarii au fost români, dar au avut pe lângă ei câte un jurat maghiar. Din 1799 au fost ori primar maghiar ori primar român, dar ma­jo­ritatea au fost români având pe lângă ei câte un jurat maghiar. Primari maghiari din această pe­rioadă: Kopándi Mátyás (1818), Pál János (1827), András Péter (1829), András Dombi István (1841), András Dombi Já­nos (1866-1881). Notarii din această comună au fost pe rând germani, maghiari şi români. Şi procesele maghiare au fost scrise ori în nem­ţeşte, ungureşte sau româneşte. Primul notar care apare în documente este român, Ioan Maxim (1780-1810). Apar apoi notari ca: Christian Dress­nand (1808-1810), Michael Klein (1810-1821), Türkössy József (1819), Michael Löv (1821-1824), Johan Andr. Radványi (1824-1851), Ioan Stoica (1851-1853), Michael Stenzl (1854), Johann Schmied (1855-1870), Ioan Jugărean (1870-1896), Simion Gră­dinar (1894-1919). Popu­laţia maghiară din punct de vedere material şi numeric a scăzut foarte mult în secolele XVII-XVIII-lea şi până la mijlocul sec. al XIX-lea au luptat cu toate forţele pentru supra­vieţuire». Prezentând istoria localităţii avrigene, mă întrebam în ce mă­sură sibienii cunosc fap­tul că Săcădate este uşor accesibilă, prin drumul ju­deţean DJ104G reabi­litat şi modernizat, care uneşte localităţile Nucet (com. Roşia) cu Săcădate (oraşul Avrig). Drumul are o mare importanţă econo­mică, socială şi turistică, reprezentând o legătură directă între Ţara Oltului (bazinul Oltului, traversat de drumul naţional DN1) şi Podişul Hârtibaciului, respectiv drumul jude­ţean DJ106 Sibiu-Agnita. Vizitaţi localitatea Săcă­date şi cele două obiec­tive de pe lista monumen­telor istorice: Biserica Evanghelică S.P. (str. Bisericii 389), datată la mijlocul sec. XIII (cu trans­formări în sec. XVIII-XX) şi Biserica „Botezul Dom­nului” (str.Mijlocul Satului 381), biserică datată la 1794, 1871.

(va urma)