Șoferi care au pus în pericol circulația pe drumurile publice din Sibiu, sancționați

Șoferi care au pus în pericol circulația pe drumurile publice din Sibiu, sancționați

În ultimele 48 de ore, polițiștii sibieni au constatat opt infracțiuni la regimul rutier, au reținut 29 de permise de conducere, au retras 33 de certificate de înmatriculare și au aplicat 524 de sancțiuni în valoare de peste 160.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, în jurul orei 17:15, pe DJ 104D, în localitatea Retiș, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Brădeni. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Totodată, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Tot duminică, în jurul orei 16:05, pe strada Hipodromului din municipiul Sibiu, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 23 de ani. În urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul are exercitarea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată,  în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere unui autoturism de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost suspendată.

Duminică dimineața, în jurul orei 06:30, pe str. Unirii localitatea Cisnădie, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Sadu Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Poliției Cisnădie s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă, în jurul orei 18:05, pe DJ 106E, pe raza  localității Tilișca, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Tilișca. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.

În aceeași zi, dimineața la 05:45, pe str. Gheorghe Lazăr din Tălmaciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 45 de ani. Din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.  În cauză, la nivelul Poliției orașului Tălmaciu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Iar vineri, în jurul orei 16:30, pe str. S. Cipariu din Orlat, polițiștii au oprit pentru control un moped condus de către un localnic în vârstă de 44 de ani. Din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, iar mopedul este neînmatriculat sau neînregistrat.  Pe numele lui s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

 

Autor -
12 septembrie 2022 la 11:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.