Interecomed, prima clinică medicală privată din Cisnădie, s-a extins cu opt specialități și un centru de fiziokinetoterapie

Acasa >

Articol

Prima clinică medicală privată din Cisnădie, Interecomed, s-a extins săptămâna aceasta, asigurând pacienților din localitate și nu numai, noi specialități medicale. Noua aripă a clinicii, inaugurată în prezența medicilor și a colaboratorilor, este compusă din patru cabinete medicale, opt noi specialități medicale, precum și o sală de fizioterapie și una de kinetoterapie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Inaugurată la 1 iunie 2021, clinica Interecomed, un proiect de suflet realizat de o familie de medici și antreprenori, a fost foarte bine primită de către comunitatea din Sibiu, Cisnădie și localitățile învecinate, motiv pentru care s-a dorit extinderea ei. Pe lângă specialitățile deja existente (medicină internă – ecografie, cardiologie, recuperare medicală – fizioterapie, endocrinologie, dermatovenerologie, gastroenterologie, obstetrică – ginecologie, urologie, reumatologie, boli pulmonare), au fost adaugate încă opt noi specialități medicale, pentru a asigura populației o gamă cât mai completă de servicii.

Astfel, pacienții clinicii Interecomed au posibilitatea de a efectua multiple investigații într-un singur loc. Noile specialități medicale inaugurate săptămâna aceasta sunt: oftalmologie, ORL, neurologie, psihiatrie, medicina muncii, diabet și boli de nutriție, ortopedie/traumatologie, chirurgie.

Departament complet de fiziokinetoterapie

Clinica din Cisnădie oferă proceduri complexe de recuperare medicală, în cadrul departamentului de fiziokinetoterapie. Sala de kinetoterapie se adresează în primul rând pacienților cu suferințe posttraumatice, neurologice, reumatologice, celor cu scolioză sau cu boală artrozică, fiind utilizată, de asemenea, pentru recuperarea post intervențiilor ortopedice, dar și în scop profilactic. Cât privește sala de fizoterapie, aceasta dispune de terapie laser, terapie cu utrasunete, electroterapie, terapie Tecar, oferind, totodată, și ședințe de masaj, inclusiv masaj cu aparatul de presoterapie.

 

Dotările tehnice de care clinica Interecomed dispune sunt reprezentate de aparatură de înaltă performanță, punând la dispoziția pacienților 2 ecografe GE (Voluson E8 și Vivid S6), 2 aparate de terapie combinată (electroterapie, ultrasunete, laser), 1 aparat terapie Tecar, 1 aparat presoterapie (BTL Lymphastim), 1 combină oftalmologică, 1 video endoscop HD (dedicat consultațiilor ORL), dar și alte echipamente necesare pentru realizarea a diverse investigații și proceduri medicale.

De asemenea, în cadrul clinicii Interecomed sunt recoltate probe pentru diverse analize medicale ce vor fi realizate în cadrul laboratoarelor de specialitate partenere.

Interecomed este un proiect de suflet, un proiect frumos de familie, care s-a dorit de la început să fie în folosul tuturor locuitorilor din zonă. Colaborarea cu medici competenți, prezența personalului bine pregătit, ambianța plăcută din cadrul clinicii, aparatura performantă și, în primul rând, empatia față de pacienți, au fost motivele pentru care pacienții din Cisnădie și nu numai, ne-au primit atât de bine în comunitatea lor! Ne bucurăm să fim parte din această cumunitate și promitem să ajutăm pacienții de câte ori au nevoie de noi!”, a declarat dr. Cristina Rezi, medic specialist medicină internă, unul dintre fondatorii clinicii.

„Prin extinderea clinicii dorim să venim în completarea serviciilor medicale din Cisnădie cu noi specialități. Colaborăm cu medici bine pregătiți, formând astfel o echipă tânără și ambițioasă, dornică să creeze o clinică apropiată de nevoile pacienţilor”, a declarat managerul clinicii, Alexandra Muntean-Ursa.

Clinica Interecomed funcționează de luni până joi, între orele 08:00 – 20:00, iar vineri intre orele 08:00-18:00. Programările se fac telefonic, la numerele de telefon 0369 420320, 0369 416057, 0771 393176 sau la recepția clinicii, aflată în Cisnădie, str. Țesătorilor nr. 1, în spatele Casei de Cultură.

 

11 septembrie 2022 la 14:01

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Impact frontal pe DN 14, în localitatea Târnava: doi răniți transportați la spital
Polițiștii rutieri au intervenit joi la un accident produs pe DN 14, în localitatea Târnava. Un șofer nu...
Actualitate
2 min de citit