Astra Film Festival prezintă 17 dintre cele mai noi și mai valoroase filme documentare despre România reală

Astra Film Festival prezintă 17 dintre cele mai noi și mai valoroase filme documentare despre România reală

Festivalul Astra Film din Sibiu, care va avea loc în perioada 9-16 octombrie, prezintă o selecție a ceea ce este mai nou și mai valoros în filmul documentar românesc al momentului. În total, vor fi proiectate 17 filme non-ficțiune despre România reală, dintre care 14 vor putea fi văzute pentru prima oară în România, la Sibiu. Toate, alcătuiesc un puzzle al societății românești. Proiecțiile vor avea loc în prezența realizatorilor, care vor intra în dialog cu publicul. După desfășurarea celei de-a 29-a ediții #AFF, unele filme vor putea fi vizionate online pe teritoriul României, iar organizatorii Astra Film vor putea face nominalizări directe pentru European Film Awards, din rândul filmelor premiate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

„Ediția din această toamnă va fi cu adevărat un festival, în toate sensurile luminoase ale acestui cuvânt, dacă ne gândim la faptul că majoritatea filmelor din selecția oficială sunt premiere și aduc pe marele ecran un conținut nemaivăzut. Sunt producții cu finanțare precară, la care se lucrează ani de zile, ceea ce înseamnă un argument în plus că vorbim despre filme cu un conținut relevant, valoros. Iar atunci când se lansează filme românești, care s-au dezvoltat în Sibiu, în „laboratoarele” festivalului, reușita lor este o sărbătoare pentru toata comunitatea cinemaului românesc”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Comunități

Filmul din deschiderea #AFF2022, „The Chalice. Of Sons and Daughters”, de Cătălina Tesăr și Dana Bunescu (2022 – premieră națională), expune, pentru prima dată în cinema, interesanta lume a cortorarilor. Filmul arata dinăuntru lumea acestei comunități tradiționale de romi din Transilvania, explorând obiceiuri străvechi, marcate de căsătorii aranjate, în centrul cărora se află, simbolic, un pocal de aur transmis din generație în generație. Filmul a fost gândit în urmă cu câțiva ani în cadrul programului-laborator DokTank Astra Film, iar pentru a se documenta, Cătălina Tesăr, doctor în antropologie la University College Londra, și-a petrecut doi ani în mijlocul cortorarilor, timp în care le-a învățat limba și obiceiurile.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot despre comunități și tradiții este vorba în alte două filme. „Amintiri din comunitate: Gheorgheni și Frumoasa”, de Armine Vosganian (2022 – premieră internațională) îl are în prim-plan pe Peter, în vârstă de 100 de ani, singurul om din Frumoasa care mai vorbește limba armeană și cunoaște obiceiurile din bătrâni. La rândul ei, Alexandra Gulea face o incursiune profundă în comunitatea aromânilor aflați în exilul lor istoric, între munte și mare („Flying sheep”, co-producție România, Germania, 2022 – premieră internațională, Secțiunea Europa Centrală și de Est).

 

Scriitoarea Adina Popescu și regizorul Iulian Ghervas aduc la Sibiu, în premieră internațională, un film documentar care folosește ca pretext povestea unei echipe de fotbal aflată de decenii în ultima ligă, pentru a explora cum trăiește o comunitate rurală din mijlocul Transilvaniei, prizonieră într-o lume anonimă („Vulturii din Țaga”, 2021).

 

Custom Image

 

Comunism și post-comunism

Și în acest an, realizatorii de film documentar studiază impactul pe care l-a avut regimul comunist asupra vieții atâtor generații, lăsând răni adânci și destine la voia întâmplării.  Dragoș Zămosteanu este „În căutarea inginerului Dragomirescu” (2022) – povestea unei persoane trimisă la închisoare pentru vina de a fi cântat „Deșteaptă-te, române!” și „Vântuleț de primăvară”, de unde nu s-a mai întors niciodată. În „Rear Entrance to Socialism” (2022), László Csibi descrie cenzura comunistă, așa cum a fost percepută de reprezentanți maghiari ai mass media, membri ai structurilor politice și oameni de cultură care au activat în timpul regimului comunist.

 

În „Globus” (coproducție România-Polonia, 2022 – premieră mondială), Clara Kleininger urmărește cu sensibilitate cum dresorii Circului de Stat Globus devin acrobați și clovni, după ce animalele lor sunt duse la Zoo. Iar în „Omul cu umbra”, de Dragoș Hanciu (2021), vedem cum Georges, un tehnician flamboaiant din laboratorul foto de la UNATC, își pierde locul de muncă atunci când fotografia digitală câștigă teren în fața celei analoge.

 

Unul dintre cele mai surprinzătoare filme ale acestui an, „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, de Sebastian Mihăilescu (2022), e un amestec experimental de documentar și ficțiune și va fi prezentat la Sibiu în cadrul programului Astra Film Junior. Filmul urmărește reacțiile unor tineri cu vârste între 15 și 22 de ani, din medii diferite, care vor să joace rolul lui Nicolae Ceaușescu, pe vremea când fostul dictator comunist era foarte tânăr.

 

Migrație

Două filme românești din selecția oficială abordează fenomenul migrației. În „Valuri pe uscat” (2021 – premieră mondială), Raluca David a filmat în Ecuador, Republica Moldova și Portugalia povestea unui tânăr surfer moldovean care încearcă să-și depășească condiția de imigrant, în vreme ce „Arsenie`s First Birthday”, de Valentin-Rareș Fogoroș (2022 – premieră mondială, Secțiunea DocSchool), urmărește zbaterea unei femei din Ucraina, refugiată în țara noastră, care se luptă cu birocrația pentru a obține documente UE pentru fiul ei, Arsenie.

 

Destine

Unul dintre cele mai emoționante portrete care vor fi prezentate la această ediție AFF este „Blocat în propriul film” (2022 – premieră mondială, Secțiunea DocSchool), în care Alexandru Oiță prezintă destinul regizorului Andrei Cătălin Băleanu, un argument al faptul că viața chiar bate filmul. Un alt portret, colectiv de această dată, este cel al oamenilor care construiesc o porțiune din Via Transilvanica – drumul de peste 1.400 de kilometri „care unește” („Oamenii drumului: Terra Banatica”, de Mircea Gherase, 2021).

 

Alt drum, cu semnificații profunde și prilej de întrebări esențiale, este călătoria pe care o face o tânără, în vreme de restricții Covid19, către o destinație de pelerinaj veche de 500 de ani: Șumuleu Ciuc / Csíksomlyó („My Home, My Home”, de Anikó Nagy, 2020 – premieră națională). Iar „Too Close” (2022), de Botond Püsök, este o poveste apăsată despre o mama cu 2 copii, și frământările ei atunci când trebuie să accepte vizita parentală a tatălui celui doilea copil, după ce acesta este eliberat din penitenciarul unde fusese închis pentru ceea ce i-a făcut primului copil al femeii.

 

Unul dintre filmele din selecția oficială DocSchool caută răspuns la o întrebare grea, „Ce se întâmplă după moarte?” („One click away”, de Janine Gruen (2022 – premieră mondială), iar tinerii spectatori ai AF Junior vor vedea peripețiile unor copii aflați într-o tabără în Delta Dunării, care descoperă doi braconieri ce pescuiesc ilegal („Străjerii Deltei”, de Liviu Mărghidan, 2022). Selecția oficială #AFF2022 prezintă și un surprinzător eseu documentar satiric, „Al cui câine sunt?”, de Róbert Árpád Lakatos (2022 – premieră România), care arată politica mare ca pe o lume în care cetățenii sunt câinii, iar politicienii – crescătorii de câini.

 

Despre Astra Film Festival

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa, inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

07 septembrie 2022 la 11:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
ȘURA MARE: Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie – sezonul rece 2026–2027
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Două volume de Radu Vancu, lansate în Statele Unite. Poetul sibian, invitat la universități americane
Scriitorul sibian Radu Vancu a participat, în ultima perioadă, la o serie de evenimente literare în Statele Unite,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.