Şapte mize pentru o remiză

Şapte mize pentru o remiză

Dintotdeauna a existat şi s-a impus, chiar şi pe nevăzute sau privită cu indiferenţă, câte o remiză în locul diferenţelor acceptabile. Alteori, ar fi trebuit, brusc, să ne distribuim afecţiunile şi indiscreţiile, concomitent cu adaptarea lor la trecerea în uitare, aparent fără nicio miză. Ce poate fi mai simplificat într-un gând mutant – deci adaptabil şi convingător – decât fraudarea memoriei prin remiză?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ar trebui să ne emoţioneze, până la suprapunere şi chiar prin identificare, câştigătorul care a mizat pe alternativa înşelăciunii prin remiză. Aşa ceva se întâmplă mai rar şi jucătorii doar mimează ceea ce ar fi trebuit să li se întâmple, fără a înclina balanţa în favoarea stereotipelor fraudate prin închinăciuni şi îngenunchieri de bravadă. Se mai şi întâmplă, în logica destinului închipuit, şi repetabil, când prea se complică ceea ce era de demonstrat prin mimetizarea trecutului indiscret cu viitorul. Adică, o remiză.

***

Se mizează pe câte o remiză de pe vremurile când încrederea (sau orice poate exprima prin adjectivare acest cuvânt supus şi mezat mai ceva decât ura milenară a pământenilor cu propria umbră), deci, acest cuvânt al neîncrederii a devenit o afecţiune a memoriei pandemice, pe cel mai scurt traseu între indiferenţă şi uitarea propriu-zisă. Nu e vorba aici de uitarea prin decenţă, atunci când se impune, cu gentileţe şi firească gentlemanţie. Ca o remiză.

Istoria conceptuală a momentului – pe care încercăm să-l reportăm, de o jumătate de an scos din logica timpului – e ruptă din realitatea convenţională, sau cel puţin adaptabilă. Se joacă o miză cât un imperiu scos la mezat. Pe cealaltă parte, se caută o remiză, cât o victorie aproape internaţională. Numai că, din păcate şi de multe ori din convingere, remiza se decontează după ce s-a pierdut orice speranţă.

Remiza e cât o pauză între gravitaţia cuvintelor şi imponderabilitatea ideilor. Practic, e nesfârşită: înaintea unei remize nu se opreşte timpul de reacţie al adversarului şi nici imaginaţia nu mai reprezintă o ameninţare prin "diplomaţia eşecului". E doar un stil, care complică şi compromite. Totuşi, o remiză te protejează, dacă ştii să joci la egalitate "impusă".

E greu de conceput o remiză, mai ales când mizele sunt ocolitoare, până îţi dai seama că tocmai s-a întâmplat să te trăznească, fără ocolişuri, ultima remiză din pachetul memoriei fără miză. O toxină sintetică ne sintetizează amintirile şi ne grăbeşte spre sfârşitul care ar trebui să ne ocupe partea nevăzută a celeilalte memorii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Remiza nu mimează efectul adevărului redistribuit la numărătoarea jetoanelor dintre cuvintele şi obiceiurile noastre, de prea multe ori scoase (oferite!) la mezatul identificării prin neparticipare la "mlăduirea" indiscreţiilor din viitor. Doar se mizează pe încă o variantă, necâştigătoare, din şapte imposibile…

Autor -
05 septembrie 2022 la 20:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.