Sibiu Guitar Meeting are loc weekendul viitor, în premieră în două locații: Muzeul Astra și Piața Mică. Vița de Vie și Mircea Vintilă, printre invitați

Sibiu Guitar Meeting are loc weekendul viitor, în premieră în două locații: Muzeul Astra și Piața Mică. Vița de Vie și Mircea Vintilă, printre invitați

Începând din 9 septembrie, Sibiul găzduiește timp de 3 zile cel mai mare eveniment din România dedicat chitariștilor – Guitar Meeting, ediția a VIII-a. Vor avea loc Concertul Manifest, la care sunt așteptați aproximativ 500 de chitariști care vor cânta în același timp 20 de piese folk-rock, concerte live în aer liber susținute de Vița de Vie, Trooper, Semnal M, Antract, Mircea Vintilă și Emeric Imre & Marius Roje, seria de concerte Young Revolution ce aduce în atenție trupe tinere, ateliere, activități pentru copii și zone de relaxare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

În premieră, două zone ale festivalului – una în „sat”, alta în oraș

Vineri, 9 septembrie, Guitar Meeting 2022 debutează cu seria de concerte ce aduce în atenție tineri artiști din toată țara, Young Revolution Warm-Up, în Muzeul Astra. Evenimentul gazduiește trupe care au debutat în cadrul edițiilor anterioare Guitar Meeting și care au evoluat odată cu festivalul. Începând cu ora 17:00 ne vom delecta cu folk-ul autentic și noi direcții ale sound-ului rock propuse de Revolver, Archvile, Generația Folk, Transilvanian Frost și Mark Fülop. Seara se încheie cu două concerte live susținute de trupele Trooper și Semnal M, de la ora 20:00.

Sâmbătă, 10 septembrie, festivalul continuă tot în Muzeul Astra cu marele Concert Manifest – cel mai spectaculos și emoționant moment al evenimentului, începând cu ora 17:00. Sute de chitariști veniți din peste 30 de orașe vor fi vedetele unui adevărat show de 3 ore. Aceștia s-au pregătit un an întreg pentru a cânta în același timp un playlist format din 20 de piese folk-rock românești și internaționale, acompaniați de mari artiști invitați pe scenă: Adrian Despot de la Vița de Vie va cânta „Praf de stele”, Emeric Imre ne aduce „Nebun de alb”, Mircea Vintilă – „Vinovații fără vină” de Pasărea Colibri, Ștefan Boldijar de la Semnal M va evoca nostalgia prin piesele „La fereastra ta” și „Primăvara Românescă”, iar Paul Radu îi va acompania pe chitariști pe cele două piese Antract – „Trebuie să crezi” și „Iubirea”.

Tot sâmbătă, 10 septembrie, Guitar Meeting invită sibienii la o serie de concerte live în Muzeul Astra. La Scena de la Târgul de țară, artiștii folk Mircea Vintilă și Emeric Imre & Marius Roje ne-au pregătit două concerte de zi, de la ora 14:00. Tot aici îi vom mai asculta pe artiștii de la Band of brothers and sisters și pe tinerii Jenifer Mohebbi și Tudor Miron. Seara, imediat după show-ul chitariștilor, ne mutăm la „Scena de pe lac” pentru un mult-așteptat concert live Vița de Vie, de la ora 20:00.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Accesul în zona de festival din Muzeul Astra se face prin achiziționarea în ziua evenimentului a unui bilet de acces în muzeu sau prin prezentarea unui abonament. Biletele pot fi achiziționate online de pe muzeulastra.ro/bilete-abonamente și fizic de la casieria principală a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, poarta I, Pavilion Muzeal Multicultural.

Duminică, Guitar Meeting se mută în centrul orașului, mai exact în Piața Mică din Sibiu. Aici vor avea loc concertele Young Revolution, dedicate trupelor tinere și foarte tinere. Cele mai multe dintre ele vor cânta în premieră la Guitar Meeting, fiind formate din chitariști participanți la edițiile anterioare. Din line-up fac parte sibienii de la Vârfu Omu și trupele Overbeat, Azimut, Dollface și The Howlers. În încheierea festivalului, trupa Antract va marca un concert live, de la ora 21:00. Toate concertele programate în Piața Mică sunt cu intrare liberă.

În completarea momentelor muzicale, experiența culturală oferită la festival va fi una extrem de complexă. Asociația Culturală Play, organizatorul festivalului, a pregătit un program dens de care se va putea bucura nu doar comunitatea de chitariști, cât și publicul larg din Sibiu și împrejurimi.

Vineri și sâmbătă, publicul și chitariștii se pot bucura în Muzeul Astra de tot ce are festivalul de oferit: Guitar Afterlife Expo, Guitar Art Craft, Painted Sounds, Book Corner, zone de relaxare și Food Court, cât și standuri Manufactura de print și Creative Wardrobe. Sâmbătă, de la ora 12:00, este programat Masterclass-ul Indiero On Tour, un workshop gratuit despre industria muzicală, la care o serie de profesioniști în domeniu vor prezenta informații utile legate de prezență și promovare online: Anca Lupeș, Cosmin Sipoș și Cosmin Ionescu.

Totodată, va fi organizat un spațiu dedicat atelierelor și activitătilor pentru copii, zona "Born to Play". Aceasta va găzdui ateliere de muzică, îndemânare și creație: Atelier de testare instrumente, Clasa 0 de Chitară la Școala Veche din Ticera, Ateliere de creație, Workshop percuție, Audiții muzicale, Vânătoare de comori, Playground.

Guitar Meeting este un eveniment organizat de Asociația Culturală Play și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și AFCN.

 

04 septembrie 2022 la 18:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 10 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 14 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.