2022 Dosarele patrimoniului (CXI): oameni mici de suflet şi mari de patimi? – poveştile oraşului! – arhitectul oraşului Szalay Ferenc? – un pas înainte! – Cartea Sfântă?

2022 Dosarele patrimoniului (CXI): oameni mici de suflet şi mari de patimi? – poveştile oraşului! – arhitectul oraşului Szalay Ferenc? – un pas înainte! – Cartea Sfântă?

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prezenţa arh. Szalay în viaţa oraşului o remarcăm în diferite ipostaze. O lucrare care prezintă viaţa mondenă a Sibiului, la finele sec. al XIX-lea, este „Sibiu-Poveştile ora­şului” – autor Simona Bota (Sibiu, 2012); reproducem selec­tiv din cap. „Sinagoga Mare”, despre inaugu­rarea locaşului de cult: «Sinagoga a fost inaugu­rată cu mare fast în 3 septembrie 1899, festivitatea fiind una dintre cele mai importante din viaţa comunităţii sibiene. La ceremonia amplă, care s-a desfăşurat nu doar la vechea casă de rugăciuni şi în Sinagogă, ci şi pe străzile oraşului, au participat personalităţi impor­tante ale vremii, reprezentanţi ai adminis­traţiei locale, dar şi clerici ai diverselor culte. Nadia Badrus consemnează într-o lucrare dedicată Sinagogii şi comunităţii evreieşti din Sibiu momentul inaugurării surprins în presa vremii: „În 3 septembrie a avut loc inaugurarea festivă, foarte solemn, a monumentalei Sinagogi a comunităţii locale Israelite recent construite. Prima parte a programului festiv s-a desfăşurat în vechea casă de rugăciuni. Aici, la ora 14,30 după un cântec religios, şef-rabinul Armin Horovitz a ţinut o scurtă cuvântare de adio, după care au fost scoase sulurile Torei, bogat ornamentate cu fir de argint şi împodobite cu gust. S-a alcătuit un alai festiv care purta sulurile Torei sub un baldachin de mătase înconjurat de zeci de domni cu lumânări aprinse şi de zece fete cu coroniţe de flori, iar apoi aceasta s-a pus în mişcare cîntând. A parcurs străzile Elisabethgasse şi Salzgasse până la noul templu, unde se găseau deja oaspeţii invitaţi, care la adăpostul unui frumos cort aşteptau sosirea alaiului. Alaiul s-a oprit în faţa altarului ce poartă o deviză ebraică aurie. Constructorul Szalay Ferenc, care a realizat templul cu mult gust şi solid a înmânat cheile preşedintelui comunităţii, dr. Josef Schwartz, ţinând o foarte reuşită cuvântare în limba maghiară. Dr. Josef Schwartz a răspuns tot în maghiară, după care uşa a fost deschisă şi uriaşul public a intrat în Sinagogă, care în acel moment strălucea în lumina electrică sclipitoare. Au fost interpretate diferite cântece religioase, după care rabinul-şef Horovitz s-a urcat la amvonul bogat împodobit şi a ţinut o emoţionantă cuvântare de inaugurare. La început s-a adresat preşedintelui comunităţii căruia i-a cerut să aprindă flacăra veşnică (…) După care rabinul a spus o frumoasă rugăciune în ebraica clasică, o variaţie a rugăciunii de inaugurare rostite de regele Solomon. Apoi a vorbit în maghiară şi s-a rugat pentru Majestatea Sa şi pentru patrie, pentru autorităţile oraşului şi locuitorii săi, după care s-a cântat imnul. Această fes­tivitate memorabilă s-a încheiat cu depu­nerea coroniţelor pe treptele chivotului”».

În aceeaşi lucrare regăsim câteva repere privind atât activitatea de constructor cât şi cea de arhitect a lui Ferenc Szalay: «„Arhitectul care a proiectat şi a condus lucrările a fost Szalay Ferenc. Sinagoga Mare, aşa cum a fost numită, făcea parte dintr-un ansamblu de clădiri care mai cuprindea o şcoală evreiască ce există şi azi pe strada Blănarilor şi care a fost înfiinţată după 1900, iniţial cu patru clase şi în cele din urmă cu opt. În acest grup de construcţii mai exista şi baia rituală, clădirea slujbaşilor, o Sală de festivităţi, toate fiind demolate şi înlocuite azi cu blocuri. Locaşul de cult este construit în stil eclectic. Faţada din cărămidă roşie este neogotică, iar în partea sa superioară apare o friză de triforii neoromanică. Atmosfera elegantă a clădirii se combină cu elementele gotice ale ferestrelor. Interiorul oferă un aspect bazi­lical cu trei nave încălecate de tribune cu arcade în formă de triforii, iar tavanul este casetat în spirit neorenascentist. Coloanele multiple sunt supraînălţate de balustradele galeriilor sau profilate pe aceleaşi balustrade şi pe cele ale bimei (platformă rezervată cititorilor de Carte Sfântă) care este susţinută în cele patru colţuri de coloane sprijinitoare de lampadare».

Activitatea arh. Szalay nu s-a rezumat la construcţia de biserici. Comunitatea ma­ghiară atribuie arh. Ferenc Szalay construcţia mai multor imobile din centrul istoric al Sibiului. La Biblioteca ASTRA, secţia Perio­dice, pot fi consultate arhivele publicaţiilor sec. XIX şi XX, cea mai preţioasă sursă de informaţii pentru toţi cei care vor să cunoască istoria oraşului Sibiu.

În „Telegraful Român” nr 11 din 1903, am regăsit articolul „Un pas înainte”; repro­ducem selectiv: «Comitetul central al Asociaţiunei a ţinut zilele aceste două şedinţe, în cari s’au luat concluse de o importanţă deosebită. Între altele vom remarca două cestiuni mari, cari şi-au aflat resolvirea lor, credem spre mulţămirea generală. S’au statorit anume regulamente speciale pentru administrarea fie-cărei fundaţiuni date în grija „Asociaţiunei”, cu un scurt istoric al înfiinţărei şi al scopului pentru care o a destinat fundatorul. Şi până aci se putea şti din archiva Asociaţiunei cine este întemeietorul cutărei fundaţiuni şi cu ce scop o a întemeiat; dat fiind înse, că nu tuturor membrilor le este posibil a face cercetări în archiva Asociaţiunei, regulamentele s’au făcut cu bună îngrijire şi cu temeinicie, din actele fundaţionale şi testamentele fundatorilor, – ele se vor publica în organul Asociaţiunii şi se vor edita în broşură separată, ca toţi membrii să cunoască detailurile şi scopurile cari le-au avut cei 35 fundatori, cari pentru diverse scopuri au făcut daruri în favorul culturei poporului nostru. Şi mai important este pasul făcut pentru zidirea casei naţionale. Comitetul a ţinut că e datoria să esecute conclusele adunării generale din Mediaş de la 1897 şi conclusul din anul acesta adus la Oraviţa. În 1897 s’a decretat să se ridice lângă şcola Asociaţiunei Casa naţională. (…) Pentru a câş­tiga cele mai bune planuri comitetul a decis publicarea concursului – şi ca zidirea să se facă mai cu înlesnire şi mai eftin, a decretat, ca deodată cu zidirea casei naţionale să zidească şi spre strada Morii un alt edificiu cu 2 etage. – Capitalul investit în acest edificiu se va amortisa din chiriile ce le va aduce casa şi va rămâne şi un frumos venit pentru scopurile Asociaţiunei. Architectul Szalay şi ingineriul Schussnig au stat comitetului în ajutoriu cu sfatul lor probat, fără nici o remuneraţiune (…) Iată un pas înainte cu ajutoriul lui Dumnezeu, iată, că face câte ceva şi comitetul atât de mult hulit şi luat în zeflemea de oameni mici de suflet şi mari de patimi».

Pentru a documenta activitatea arh. F. Szalay, am avut şansa să consult o lucrare de specialitate: „PALATUL ASTRA DIN SIBIU. Studiu istorico-arhitectonic” (7 martie 2016), autori prof. univ.dr. Alexandru Avram şi lector univ.dr. Silviu Borş (colaborator). Reproducem un pasaj edificator: «La 1875, strada Andrei Şaguna prezenta pe latura estică, pe locul a 16 parcele iniţiale (plan 1776), un număr de nouă parcele. Din parcelele iniţiale, două se aflau pe suprafaţa pieţei Unirii, una a fost sacrificată prin realizarea străpungerii străzii Mitropoliei (1869, iar altele au fost comasate: nr. 4, 8, 10). Cronologic, prima dintre clădiri actuale este cea amplasată la intersecţia cu str. Mitropoliei, sediul Prefecturii, nr. 10 (s+p+1). Casa este rezultat al reconstrucţiei din temelii a unei case (1880), proprietatea arhitectului oraşului Szalay Ferenc, cel care a proiectat şi Sinagoga de pe str. Constituţiei. Acesta a vândut clădirea guvernului maghiar, în anul 1883, edificiul devenind Casa Comitatului. La puţin timp după această dată, la 1 septembrie 1886, pe parcela alăturată se va inaugura Şcoala Normală de fete, care avea două corpuri de clădire atât la stradă cât şi pe limita din spate a parcelei, pe aliniamentul incintei exterioare de apărare (vezi planurile Böbel, planurile Sibiului din 1904 şi 1914)».

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

(va urma)

Autor -
28 iulie 2022 la 17:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
„Lumea ca teatru” a ajuns la Sibiu. Peste 80 de lucrări semnate de Ștefan Câlția pregătesc expoziția „Transilvania | Extravaganza”
Peste 80 de lucrări semnate de Ștefan Câlția au ajuns la Sibiu și sunt pregătite pentru expoziția „Transilvania...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Comunicat de presa Comunicat de presa
acum 2 zile
Junii Sibiului îl celebrează pe Robert Târnăveanu într-un spectacol de gală la București
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” este alături de interpretul Robert Târnăveanu, care sărbătorește 45 de ani de viață...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Mihaela Miroiu își lansează la Sibiu volumul „Acasă e acolo unde pot iubi”
Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu găzduiește joi, 11 iunie, de la ora 18:00, lansarea celui mai recent...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 4 zile
Expoziție la Muzeul Brukenthal: 70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la Tilișca
Muzeul Național Brukenthal invită publicul la expoziția „70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 5 zile
FITS 2026: „Electra” înlocuiește spectacolul lui Silviu Purcărete din program
O modificare de ultim moment a fost anunțată în programul FITS 2026. Spectacolul „Electra”, în regia lui Mihai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Concert de pian la 1.680 de metri altitudine. Peste 100 de persoane au urcat în Poiana Găujoara pentru „Piano Rocks. Călătoria”
Proiectul cultural „Piano Rocks. Călătoria” a fost inaugurat duminică, 7 iunie, printr-un recital susținut de pianista Monica Florescu...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Dublă victorie pentru Teatrul „Gong” la Festivalul Internațional „Puck”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu se întoarce cu două distincții importante de la cea de-a XXII-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Copiii din Gușterița descoperă Africa prin teatru. Peste 100 de elevi vor asista la spectacolul „Povești africane”
Peste 100 de copii de la Școala Gimnazială nr. 11 din cartierul sibian Gușterița vor avea parte astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
VIDEO | Nicu Ștefănuță, în pași de dans unguresc: „Vreau să fiu transilvănean 100% și să știu toate limbile care se vorbesc în Transilvania”
Vicepreședintele Nicu Ștefănuță a publicat pe rețelele de socializare un videoclip în care dansează pe muzică populară maghiară...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Corina Încrosnatu, noul președinte al Institutului Cultural Român. Senatul a votat noua conducere a ICR
Institutul Cultural Român (ICR) are o nouă conducere, după ce Senatul a votat marți numirea președintelui, a celor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Expoziția INSCRIPT a artistei Dana Fabini se deschide la Palatul Brukenthal din Sibiu
Expoziția INSCRIPT, semnată de artista Dana Fabini, va fi vernisată miercuri, 3 iunie, la Palatul Brukenthal din Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
RĂȘINARI: Colocviul Internațional Emil Cioran ajunge la ediția a XXXII-a. Trei zile dedicate filosofului născut în Mărginime
Comuna Rășinari va găzdui, în perioada 5-7 iunie 2026, cea de-a XXXII-a ediție a Colocviului Internațional Emil Cioran,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.