Condiții speciale pentru animalele de la Zoo pe timp de caniculă. Fructe de sezon cu conținut ridicat de apă

Animalele din cadrul Grădinii Zoologice Sibiu au nevoie de măsuri speciale pentru a face față temperaturilor extrem de ridicate din aceste zile.  Primăria Sibiu anunță că echipa Zoo Sibiu a luat toate măsurile pentru ca animalele să fie afectate cât mai puțin din cauza căldurii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, apa proaspătă pe care o primesc animalele zilnic le este oferită cât mai des posibil. Unele specii au în cuști adăpători automate, iar în cazul altora apa se împrospătează de mai multe ori pe zi.

Pentru animalele omnivore hrana este adaptată temperaturilor înalte și li se oferă fructe de sezon, cu conținut ridicat de apă.

Adăposturile animalelor sunt și ele răcorite prin udarea pardoselii sau prin umbrare. O parte din adăposturi, cele ale tigrilor, lupilor, leoparzilor și animalelor erbivore, se află în pădure, fiind astfel ferite de razele soarelui. Alte specii  – urși, tigri, lei, jaguari, ratoni, struți – au la dispoziție bazine cu apă. În plus, animalele găsesc răcoare în adăposturile interioare.

În acest an s-a instalat pentru prima dată un sistem de dispersare a apei, în adăpostul maimuțelor. Sistemul este în testare, iar dacă se va dovedi eficient, acesta va fi extins în viitor la toate adăposturile pentru a spori confortul animalelor pe vreme caniculară.

Vizitatorii Grădinii Zoologice găsesc locuri umbrite atât în interiorul Zoo, cât și în pădurea care o înconjoară, aceasta fiind un loc perfect pentru plimbări în zilele caniculare.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

27 iulie 2022 la 12:07
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 11 ore
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 21 ore
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 1 zi
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 1 zi
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Hotelul și restaurantul Select, scoase la vânzare. Cât costă tot complexul
Inaugurat în urmă cu 13 ani, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri hotel-restaurant din Sibiu este scos la...
Actualitate
2 min de citit