Cel care dictează, pentru că nu ştie să scrie

Există un element invariabil, dar valorificat doar de oameni în dorinţa lor de "variaţiune istorică" – dincolo de înţelesul individual şi concepţia (oarecum desuetă) a sacrificiului globalizat. În teoria ideilor comunicante, istoria nu se uniformizează prin ordinea, dictatorială, a schimbării. În fapt (adică, pe teren), ordinea este impusă prin inversarea valorilor universale, până la schimbarea genului, situaţiei sau chiar unei epoci fără istorie.
Nu există istorie "pură" fără timpul petrecut în războaie dictate. Între ele nu a fost pace: doar prin recuperarea timpului s-au prelungit timpii ambiţiei şi suveranităţii. Nici beneficiarii morali ai conflictelor nu sunt pur-şi-simplu personaje istorice. De multe ori – şi, în ultimele luni, ceea ce nu înseamnă că s-a rezolvat timpul "alocat" dictării prin impunere, înseamnă că avem probleme. De multe ori suntem în logica psiho-ideologică a compromisului dintr-o vorbire:
– cine dictează;
– cine scrie dictarea;
– cine e cel care scrie, în  momentul în care dictarea este inteligibilă;
– există, dar nu ştim; din moment ce a fost dictată;
– lipsim şi ne ocupăm de timpul trecut.
Dacă e aşa, cine scrie în locul lor, sau de ce întoarcem vorba:
– cineva dictează, dinafara foneticii;
– altcineva astupă tranşeele dintre cuvinte;
– cineva s-a interpus în timpul, neînceput, al istoriei;
– sau invers.
Nu există dictare fără greşeli "morfologice" ale variabilelor istorice. De multe ori sunt urlate sau disipate în muţenia acceptată prin compromisul vital al trădării fireşti. Sunt cobai psiho-ideologici, care reuşesc să compromită o coabitare inter-naţională, câştigată cu "sacrificiul" războaielor personalizate.
 * * *
Istoria se scrie în azilul transformat în bunker şi se citeşte în bibliotecile bombardate:
– cine modifică "destinul" UE?
– cine "câştigă" din/prin dictarea măsurilor de izolare economică, dintre unii şi alţii, care aşteaptă să se întredeschidă încă o fantă reciclată a războiului rece?
– securitatea europenilor nu s-a "dictat" la Teheran şi nici Putin nu ştie la ce se poate aştepta, dacă cineva dictează invers, chiar dacă nu ştie (nu vrea) să priceapă;
– ceea ce nu se destăinuie e doar o variantă;
– consumul diminuat de gaze va "consuma" doar suplimentul rusesc al veşniciei…
Există o fotografie trucată: cel care e nu există, dacă nu ştim cine i-a dictat zâmbetul. Cel care dictează nu ştie să scrie…