2022-Anul Agârbiceanu (XXIX): „Transilvania” şi-a schimbat cuprinsul? – să revină la cultul trecutului în clasa tinerimii! – Ce vrea să fie Astra în viitor? – o operă naţională!

2022-Anul Agârbiceanu (XXIX): „Transilvania” şi-a schimbat cuprinsul? – să revină la cultul trecutului în clasa tinerimii! – Ce vrea să fie Astra în viitor? – o operă naţională!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru analiza bogatei activităţi a lui Agârbiceanu în cadrul Asociaţiunii ASTRA  – după Marea Unire -, am selectat câteva repere din „Biobibliografia” acad. D. Vatamaniuc: «în luna mai 1922, „demisionează din conducerea Societăţii „Cultura poporului”. Consideră că activitatea culturală intră în atribuţiile „Astrei” şi că strădaniile altor societăţi duc la dispersarea forţelor ca şi la rivalităţi; în 1925 – ian. 25 participă la campania de presă în favoarea lui I. Slavici şi stăruie să i se decerneze Premiul naţional pentru proză; 4 mai, sărbătorirea lui Zaharia Bîrsan, la Cluj, sub auspiciile „Astrei”. Publică, în „Patria” articolul Zaharia Bârsan (Cu prilejul împlinirii alor 25 de ani de activitate teatrală). Apreciază că Zaharia Bârsan a îndeplinit, prin contribuţia sa la dezvoltarea teatrului în Transilvania, „o operă naţională”; 25 mai – Constituirea comitetului Secţiunii filologică-literară a „Astrei”; figurează ca „membru activ”, iar ca membri corespondenţi: L. Blaga şi Adrian Maniu; 28 aug.- Serbările „Astrei” la Reghin; este ales în comitetul central. În 1928 – 1 ian. Comitetul central al „Astrei” îl numeşte secretar literar al Secţiunilor ştiinţifice-literare; i se încredinţează şi redactarea, împreună cu H. Petra-Petrescu, a revistei Transilvania. De aici înainte, timp de un deceniu, se consacră activităţii culturale; 8 dec. Adunare generală a „Astrei” la Sibiu; prezintă Raportul general al secretariatului Secţiunilor literare-ştiinţifice. În 1929 – 1 ian. – ca urmare a crizei economice, conducerea „Astrei” ia hotărârea să suspende apariţia „Transilvaniei” şi a Bibliotecii poporale; Agârbiceanu încetează să mai fie secretar general salarizat. În acelaşi an, la 22 mai, este ales secretar al Secţiunii literară-filologică a „Astrei”; în 6-7 oct. Adunarea generală a „Astrei”, ţinută la Turda prezintă, ca secretar general, „Raportul general al secretariatului Secţiunilor literare-ştiinţifice şi, împreună cu G. Bogdan-Duică, Raportul Secţiei literare-filologice. În oct. organizează conferinţele în Cluj în cadrul programului de activitate culturală a „Astrei”; în 16 nov. publică, în „Cuvântul poporului”, din Sibiu, articolul „Acelaşi grai, acelaşi suflet”, cu menţiunea: „De la secţiile Astrei”. Inaugurează cu acest articol publicistica sa culturală, foarte bogată, la „foile poporale”; În 15 dec. ţine la Sibiu, în cadrul „Astrei”, conferinţa „Generaţie nouă”, în care dezvăluie răni ale „societăţii noastre de astăzi”. În 1930, apr. 24-26, la Congresul cultural al „Astrei” este ales secretar general al Congresului şi prezintă raportul: „Problema colaborării şi eventual fuziunei „Astrei” cu alte societăţi culturale”. Participă la diversele adunări generale, la: Caransebeş (12-14 nov. 1930), Sfîntul Gheorghe (13-14 sept. 1931), Deva (2-3 oct. 1932), Braşov (8-9 sept 1933), Tîrgu Mureş (8-9 sept. 1934), Satu-Mare (13-15 sept. 1935), Blaj (20-21 sept. 1936), Timişoara (11-13 sept. 1937). În februarie 1939, în şedinţa festivă a „Astrei”, ţinută la Sibiu, preia executarea Serviciului Social în judeţele din Transilvania şi Banat; participă la lucrări ca membru în comitetul central. În luna mai, secţiunile literare-ştiinţifice ale Astrei se întrunesc la Cluj în şedinţă plenară; Agârbiceanu prezintă Raportul secretariatului general. La 1 aprilie 1940, demisionează din postul de secretar general al „Astrei” şi din comitetul central. Conducerea „Astrei” îi aduce mulţumiri pentru munca desfăşurată, în cadrul societăţii, aproape 15 ani.

În 1936, Ion Agârbiceanu a publicat studiul „… – ASTRA * Ce a fost? – Ce este? – Ce vrea să fie? Necesitatea din care a răsărit „Astra”: «În acelaşi scop „Transilvania” şi-a schimbat cuprinsul, ca de-atâtea ori în vieaţa „Astrei”; azi publică material de tehnică culturală, material unitar pentru conferinţe, îndrumări, etc. Între principalele preocupări şi realizări ale ultimilor ani din vieaţa „Astrei” jubiliare, mai trebue să pomenim următoarele: prin secţiile sale ştiinţifice-literare a luat parte activă la alcătuirea şi discutarea proectului de lege pentru organizarea culturală; a ţinut cursuri serale pentru meseriaşi şi industriaşi, a iniţiat cercetări ştiinţifice asupra unor probleme de mare importanţă pentru românism, cum sunt: depopularizarea Banatului, cercetarea originii populaţiei din Secuime şi elaborarea unui program de muncă în regiunea secuizată, program care să angajeze Stat, autorităţi locale, partide politice, Bisericile naţionale şi iniţiativa particulară reprezentată, prin „Astra”.

Tot în ultimii ani, conducerea a înţeles să revină la cultul trecutului în clasa tinerimii, luând iniţiativa adunării materialului care priveşte acest trecut şi evocând figurile luptătorilor de alădată. Se strădueşte aceeaşi conducere de a se putea înfiinţa o regională a Astrei proprie Banatului, în primul rând pentru combaterea depopulării lui. Tot o realizare a Astrei din ultimii ani sunt Şcolile ţărăneşti, cari în 1936 s’au organizat peste 30 de bărbaţi şi două de femei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din simpla înşirare a celor de mai sus oricine se poate convinge cât de fără temeiu au fost acuzele ce s’au ridicat uneori împotriva „Astrei” pe motivul că „stagnează”, că nu munceşte, – acuze pornite chiar din rândurile intelectualilor cari după unire nu i-au mai dat „Astrei” nici un concurs nici moral, nici material.

Ce vrea să fie Astra în viitor? Din cele înşirate mai sus e limpede că „Asociaţiunea transilvană pentru literatura şi cultura poporului român” are programul de muncă bine stabilit pentru viitor, prin însăşi iniţiativele luate în ultimii zece ani mai ales şi care formează şi programul de lucru al prezentului: Directiva biopolitică în educarea maselor; Grija mare de sănătatea trupească şi sufletească a poporului, cu sfaturi şi îndrumări igienice; înfiinţarea pretutindeni a organizaţiei „Şoimii Carpaţilor”, cu corurile şi trupele lor teatrale; Continuarea şi intensificarea Şcolilor ţărăneşti; înzestrarea caselor culturale şi umplerea lor cu festivaluri făcute de elementele locale, sau din satul vecin; înmulţirea şi augmentarea bibliotecilor poporale, utilizarea mijloacelor de culturalizare din trecut; Continuarea şi sporirea actualelor publicaţii ale „Astrei” şi ale „Secţiilor” ei, o prelucrare şi o nouă ediţie a „Enciclopediei române”, cercetări monografice, ca la Măguri, în diferite regiuni ale Ardealului şi Banatului şi publicarea materialului adunat; adunarea şi păstrarea printr’un film sonor a cântecelor şi melodiilor de dans poporal ce se pierd mereu; o mare propagandă pentru păstrarea şi încetăţenirea pretutindenea a portului naţional; adunarea materialului istoric documentar care se pierde; continuarea şcolii ţărăneşti dela oraş la sat prin înfiinţarea unei însoţiri economice locale; problema Banatului şi a Secuimii; cursuri şi şezători pentru meseriaşii şi industriaşii români, pentru ţăranii rupţi din mediul sătesc şi stabiliţi la oraş; echipe de teatru şi coruri ţărăneşti, cel puţin la 3-4 sate unul; sprijinirea cu mai mari mijloace materiale a despărţămintelor dela graniţă etc. Cu un cuvânt: continuarea şi amplificarea programului de azi, schiţat în capitolul anterior. Şi, mai presus de toate: refacerea solidarităţii naţionale printr’o conştiinţă românească atât de vie, încât în cadrele „Astrei” să se poată aduna din nou toată suflarea românească aşa de divizată azi de luptele politice de partid.

Dacă „Astrei” nu i-ar reuşi în viitorul apropiat decât să refacă această solidaritate românească, să trezească simţul răspunderii, al respectării autorităţii, al disciplinii şi încă ar merita din plin sprijinul întregei societăţi româneşti. La respectabila-i vârstă de 75 de ani, ea e azi mai viguroasă ca ori şi când. Numai mijloacele materiale îi lipsesc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Neamul românesc din Ardeal şi Banat îşi va face o datorie de onoare să-i dea aceste mijloace cu prilejul praznicului „Astrei”».

(va urma)

Autor -
18 iulie 2022 la 18:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.