Cum se respectă dreptul la informaţie în Sibiu? Dar în judeţul Sibiu?

Pe fraţii Boar – din Cisnădie -, Adrian şi Marius, îi cunosc de o veşnicie. Aş putea întreba retoric: care sibian care citeşte presa scrisă, nu-i cunoaşte? Indiferent de vreme, sau alte evenimente – exceptând cele câteva luni de pandemie (în 2021) când multe afaceri au fost închise – ei au făcut naveta, zilnic în Sibiu -, deschizând chioşcul de presă de pe str. Nicolae Bălcescu. Singurul chioşc de presă din centrul Sibiului, în ultimii ani. Restul s-au închis, din varii motive.

De vineri, 15 iulie, activitatea chioşcului a fost suspendată, timp de 30 de zile. Un anunţ face trimitere la Legea nr 349/ 2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Am fost curios ce sancţio­nează art. 10, lit. B1, raportat la art. 3, alin. 6.1: "nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor art 3 alin 6.1. (se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani) se sancţionează cu amendă contraven­ţională de 10000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere (…)".

Practic – pe înţelesul tuturor , – în urma unui flagrant, Poliţia Municipiului Sibiu a aplicat legea şi a dispus suspendarea activităţii punctului de difuzare a presei. În fiecare dimineaţă, obişnuiesc să cumpăr ziarele de la acest chioşc, iar dacă sunt plecat din localitate îi sun pe cei doi fraţi să-mi rezerve cotidianul "Tribuna" – singura publicaţie care mai apare în Sibiu, zilnic. Mai există două publicaţii care apar săptămânal, una care se vinde la acest chioşc iar alta care se distribuie gratuit (pe la periferia oraşului?). Sunt ferm convins că mulţi cititori vor afirma că viitorul presei stă în digitalizare şi accesul la informaţie poate fi foarte uşor, de pe diverse dispozitive, inclusiv telefon. Nu-i contrazic, mai ales că recent a avut loc o mare dezbatere la nivelul Comitetului Economic şi Social European (CESE), în care experţii Uniunii Europene conveneau că "Digitalizarea trebuie să fie responsabilă şi să nu neglijeze pe nimeni", afirmându-se că "datele din sistemul digital trebuie să facă obiectul unui control democratic pentru a respecta confidenţialitatea şi a evita posibilele utilizări abuzive. Ei au subliniat că transformarea digitală, în special având în vedere îmbătrânirea populaţiei UE, trebuie să fie favorabilă incluziunii şi să permită accesul la servicii de bază pentru toţi". Dezbaterea privind digitalizarea şi manipularea informa­ţiilor durează de ani buni şi nu s-a finalizat. Până atunci asistăm la nivel local şi judeţean la o limitare continuă a accesului la informaţie, din diverse motive. Reţeaua de difuzare a presei – asigurată de Poşta Română – este într-o continuă reformă şi tranziţie, lipsa poştaşilor fiind reclamată sistematic de toţi factorii interesaţi. Era o vreme în care mi-am făcut abonament la "Tribuna", dar faptul că primeam ziarul după masa, sau nu-l primeam deloc m-a convins că a fi abonat nu este o soluţie.

Discutând cu managerii presei online, am dedus greutăţile pe care le întâmpină:  investiţii mari în softul şi găzduirea site-ului web, dar şi cheltuieli mari legate de actualizarea şi obţinerea informaţiilor (etc); astfel ei au devenit dependenţi de o serie de subvenţii sau contracte de publicitate, acordate de autorităţile publice locale sau judeţene.

Şi totuşi, art. 31 din Constituţia României afirmă "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit; (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asu­pra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal; … (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice (…)".

În Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11. Libertatea de exprimare şi de informare stipulează: "(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de exprimare şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. (2) Libertatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate".

Respectând legea, înţeleg că Poliţia Municipiului Sibiu a închis un punct de difuzare de presă. Putea să nu o facă? Putea să se limiteze doar la o amendă, fiind la prima abatere? Sau, putea să suspende/ interzică doar activitatea de vânzare tutun, lăsând activitatea principală de vânzare a presei să funcţioneze neîngrădit?

Astăzi – luni, 18 iulie –  l-am reîntâlnit pe dl. Adrian Boar vizibil cătrănit, preocupat să-şi strângă lucrurile şi să predea marfa existentă pe stoc. Mi-a zis – cu durere în suflet – că îşi caută de lucru. Patronul înţelege să închidă toate punctele de vânzare care le are în mun. Sibiu. Consecinţa: mai multe drame, după o viaţa dedicată difuzării presei. Practic, mai mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă, iar cetăţenii Sibiului nu vor mai avea acces la presa tipărită!

Multe cunoştinţe m-au întrebat: ce urmează? Atât din teorie cât şi din practica universală se cu­noaşte dictonul "statul e un prost adminis­trator". Pe raza judeţului Sibiu mai sunt puţine puncte de difuzare de presă (majoritatea fiind în Sibiu şi Mediaş). Situaţia librăriilor sau a bibliotecilor locale, nu este momentul a fi prezentată. Consiliul Judeţean Sibiu – prin C.N.M. ASTRA, editează periodic revista "Transilvania" (cu un tiraj de min. 100 ex) – la care recunosc că nu am avut acces! (la Biblioteca ASTRA – secţia Periodice, ultimele numere sunt din iunie 2020!). Municipiul Sibiu finanţează – prin Teatrul Gong – revista de literatură şi artă "Euphorion" (tiraj 200 ex). De alte publicaţii, scoase pe proiecte culturale, nu are sens să discutăm, toţi operatorii culturali preferând să nu se supună judecăţii pieţei libere: regulile cererii şi ofertei!

Nu am discutat cu aceşti actori culturali problemele de difuzare, dar sunt convins că nu au cum să se declare mulţumiţi. Orice analiză s-ar face, problema presei tipărite ră­mâne: cât timp mai poate să apară cotidianul "Tribuna" – cu motto -ul "Dintotdeauna pentru totdeauna!", în condiţiile în care toţi factorii interesaţi sunt potrivnici?

Pentru sutele de cititori tribunişti care nu sunt abona’i, o ultimă întrebare rămâne: eu de unde cumpăr "Tribuna"?