De la Consiliul Local Porumbacu de Jos, în arest, din cauza unui excavator furat

Doi consilieri locali din Porucmbacu de Jos, Adrian-Nelu Malangă și Mirel-Mihai Stoica, au fost arestați preventiv, iar fratele viceprimarului comunei a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Cei trei sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Ei sunt bănuiți că, în data de 10 iunie, ar fi sustras un excavator pe șenile de pe raza localității Scoreiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marți, 12 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Avrig au admis propunerea procurorilor, de arestare preventivă a celor doi consilieri locali.

„ În baza art. 226 şi art. 223 alin. 1 lit. b) şi alin. 2 CPP, raportat la art. 202 alin. 1 şi 3 CPP, admite propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Malangă Adrian-Nelu şi Stoica Mirel-Mihai, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig, şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor (…) pe o durată de 30 de zile, fiecare, cu începere de la data de 12 iulie 2022 şi până la data de 10 august 2022, inclusiv. Respinge cererea inculpaţilor de luare a măsurii controlului judiciar”, potrivit minutei Judecătoriei Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Fratele viceprimarului și cei doi consilieri, reținuți duminică

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos i-au reținut pe cei doi consilieri locali și pe fratele viceprimarului din Porumbacu de Jos, Ioan Filimon, care era angajat în cadrul Primăriei, încă de duminică, pentru furt calificat.  Toți cei trei sunt membri PNL.

„Cei trei bărbați, localnici în vârstă de 39, 44, respectiv 49 de ani, sunt bănuiți că, la data de 10 iunie a.c., de pe raza localității Scoreiu, ar fi sustras un excavator pe șenile”, potrivit reprezentanților Poliției Sibiu.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

 

Autor
13 iulie 2022 la 14:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 37 minute
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Conferință inedită la Sibiu despre reglarea emoțională și relația părinte-copil
Pe 5 și 6 iulie 2025, la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu, va avea loc conferința „Reglarea...
Educație
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Autocar cuprins de flăcări lângă Boarta. Nu sunt victime
Un autocar a fost cuprins de flăcări, vineri, în apropiere de localitatea Boarta, județul Sibiu. La fața locului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 4 ore
Prelegere despre bătălia din Normandia susținută de comandantul Corpului V al Armatei SUA, la Sibiu
După festivitatea din Piața Mare, prilejuită aniversarea celor cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Generalul-locotenent...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Zeci de șoferi pe două roți, controlați într-o singură zi
Polițiștii rutieri au desfășurat joi, în județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Recomandările zilei de vineri la FITS: Kathleen Turner și show-ul italian „Legende povestite la înălțime”
Vineri, 27 iunie înseamnă peste 15 spectacole captivante, peste 10 spectacole outdoor gratuite, 4 spectacole difuzate online. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 18 ore
Sibian de 18 ani, dispărut în timp ce se îndrepta spre un oficiu poștal
Poliţiştii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au fost sesizați, la data de 26 iunie, în jurul orei 18:00, de...
Actualitate
1 min de citit
acum 20 ore
VIDEO: Scandal cu amenințări, în centrul Sibiului. Două familii rivale și-au tranșat problemele în stradă
Joi, în jurul amiezii, locuitorii și trecătorii de pe strada Fabricii au avut parte de câteva scene violente....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Comportare remarcabilă a sibiencelor de la ACS Champions cu naționala României la Balcaniada de Beach Volley U18
Cătălina Vasilescu și Draga Savu s-au clasat pe locul al patrulea în competiția desfășurată în perioada 18-22 iunie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Dramaturgul Eugen Ionescu va primi o stea pe Aleea Celebrităților. Victor Rebengiuc: „I-aș mulțumi din suflet că a existat și că încă există pentru toți”
Cea de-a șaptea conferință din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu  a avut loc joi, la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Foto/Video: Ședință foto în centrul Sibiului, de ziua Drapelului
An de an, la data de 26 iunie, pe întinsul țării  este celebrată Ziua Drapelului Național, context în...
Actualitate
3 min de citit