O insulă în derivă

Pentru o insulă de mărimea unui timbru cu lipici pe ambele părţi, ucrainienii şi ruşii ne-au făcut de ocară pe coridoarele Tribunalului de la Haga, şi am crezut că ce s-a câştigat nu se mai redistribuie. Ne-am închipuit, iar de ceva vreme, constatăm că detaliile sunt calibrate ideologic. Despicate şi reasamblate. Şi totuşi, dacă şi ruşii, şi ucrainienii vor crede că au câştigat o "insulă" prin redistribuirea numărului morţilor, şi-au facut lucrătură prin istorie:
– grecii au vâslit pe lângă insula Şerpilor, nefiind interesaţi (sau aveau informaţii) despre poziţionarea ei suspectă, dinaintea creştinismului pansbavic???;
– romanii nu şi-au pus amprenta sandalei, fiind vulnerabili la otrăviri şi chiar nu-i interesau "piaţa" sud-estic-asiatică (ceea ce le-a compromis, paradoxal, comerţul şi cultura imperială);
– au stăpânit-o otomanii: între paloşul şi teaca goală, aşa cum nu există o demonstraţie logică de ce au stăpânit-o doar pe hartă. Să nu uităm de ce o insulă se află în derivă: harem în şerpărie nu se face;
– altui imperiu apus i s-a opus Răsăritului întârziat. Cred că i s-a răsărit începutul, pe capul compas al Apusului;
– o insuulă în talpa Ucrainei e o amprentă pe platfusul sovietic;
– ruşii insultă moartea;
– de pe o insulă nu poţi să constaţi de unde vine răsăritul;
– o insulă cât într-o palmă în care nimeni nu şi-a citit viitorul, şi o spaimă pierdută, de câte ori ne revenim…
                                           ***
E timpul să ne revenim, prin ocolirea insulei unde nu se adăposteşte nimic. Ne ocupăm de o insulă, ca să derivăm? E interesant cum ne mai gândim – dar nici grecii, nici turcii, nici ăilalţi de care ştiţi nu mai există, nu mai ştim nimic.
Nu e timpul să fim gânditori. Nu am ştiut când şi unde să adocăm. Ne place să ocolim o insulă în timp e dăm ocalul timpului. Nu stăpânim ceea ce nici nu credem: totul se redistribuie prin indiferenţă.