2021-Anul Agârbiceanu (XXVIII): să nu ne fie ruşine a ieşi în lume …! – după unire, Astra nu a încetat să pipăe nevoile actuale! – Astra să nu se schimbe într’o instituţie medicală?

2021-Anul Agârbiceanu (XXVIII): să nu ne fie ruşine a ieşi în lume …! – după unire, Astra nu a încetat să pipăe nevoile actuale! – Astra să nu se schimbe într’o instituţie medicală?

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Istoria Asociaţiunii ASTRA poate fi descoperită lecturând lucrarea monografică «„Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională (1861-1950)» apărută – în 1986-, la Cluj-Napoca. Menționăm că lucrarea – elaborată de prof. univ. dr. Pamfil Matei (30 august 1942, com. Albac), doctor în filologie al facultăţii din Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca – este cea mai completă şi valoroasă monografie a asociaţiunii. De altfel, lucrarea a fost tema tezei de doctorat, conducător fiind istoricul literar Iosif Pervain, profesorul clujean fiind unui din cei mai importanţi cercetători ai Şcolii Ardelene. Prof. dr. Pamfil Matei a dedicat monografia memoriei părinţilor săi – Sofia şi Ioan -, domnia sa fiind unul din cei 17 copii, toţi răzbind în viaţă prin propriile lor puteri. După o carieră de excepţie (profesor la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, profesor şi director la Colegiul Naţional Octavian Goga, director al Teatrului de Stat „Radu Stanca”, decan al Facultăţii de Filologie şi Istorie din Sibiu), prof. dr. Pamfil Matei  mi-a mărturisit că dorinţa sa este ca tinerele generaţii să continue „greul drum al elaborării acestei modeste contribuţii la mai buna cunoaştere şi dreapta apreciere a unei importante pagini a zbuciumatei istorii a Transilvaniei”. În „Consideraţii introductive”, prof. Pamfil Matei prezintă contextul fondării; am reținut temerea lui Aron Florian: «În actul de fundaţiune, Avram Iancu, Axente Sever şi Simion Balint au încredinţat lui G. Bariţiu, Andrei Mureşanu, Pavel Vasici, Aron Florian şi Gabriel Dorgo misiunea de a întocmi statutele ce urmau a fi supuse aprobării guvernului, şi de acţiona ca societatea literară să fie în aşa fel organizată „încît să nu ne fie ruşine a ieşi în lume cu dînsa” – cum îi scria Aron Florian lui G. Bariţiu, la 21 aprilie/3 mai 1852, …».

În calitate de preşedinte al Filialei Sibiu a Societăţii Cultural – Patriotice „Avram Iancu”, prof. dr.Pamfil Matei sublinia – odată în plus – că «istoria „Asociaţiunii …” nu a cunoscut numai realizări de seamă sau progrese evidente şi continue (…) toate obţinute prin eforturi deosebite, prin sacrificii chiar, de generaţii succesive de cărturari şi alţi oameni de bine, uniţi de o cauză patriotică pilduitoare». Monografia valorifică încă şase studii publicate de scriitorul Ion Agârbiceanu (a se vedea Bibliografia):  „Secţiunile literare-ştiinţifice ale Astrei” (1930), „În prag de vremuri noi” (1930), „Colaborarea Astrei cu alte societăţi culturale” (1930), „Manifestaţii artistice la sate” (1939), „Astra şi revizionismul” (1936), „Comandamente ale zilelor de azi” (1939).

Continuăm reproducerea studiului „Asociaţiunea transilvană pentru literatura şi cultura poporului român – ASTRA*Ce a fost? – Ce este? – Ce vrea să fie? Necesitatea din care a răsărit Astra”: «După unire, „Astra” a reuşit să aibă câteva organizaţii judeţene cu activitate atât de intensă încât toate despărţămintele ei dinainte de unire nu au putut arăta într’un an rezultatul pe care-l dau două-trei despărţăminte judeţene de azi. După unire, „Astra” a luat contact cu alte societăţi culturale româneşti şi pentru întâia oară în vieaţa ei, a descins cu tot fastul în Bucureşti, prilejuind serbări culturale şi de înfrăţire românească neuitate. La congresele ei au participat oficial celelalte societăţi culturale şi la dorinţa Basarabenilor  a ajutat la înfiinţarea regionalei „Astra basarabeană” , care a luat în scurt timp un mare avânt prin membrii localnici, după ce mai înainte au dat greş toate încercările altor asociaţii similare de a organiza culturaliceşte satele Basarabiei. Tot după unire s’a înfiinţat şi un despărţământ, o regională dobrogeană a „Astrei”. Cu prilejul jubileului lui Avram Iancu, Astra a organizat marile serbări dela Câmpeni şi Vidra, în prezenţa preşedintelui ei de onoare, Regele întregitor de neam Ferdinand I. A înfiinţat muzeul „Unirii” la Alba-Iulia şi muzeul Avram Iancu în casele Craiului Munţilor. În libertate, „Astra” a început să respire larg, să treacă la acţiuni de linii mari, aşa cum se şi cuvenia în noile împrejurări. În 1930 a convocat şi a condus marele Congres cultural din Sibiu, la care au participat toate societăţile culturale din România, sesizată de o mare problemă arzătoare şi azi: Colaborarea şi armonizarea activităţii acestor societăţi pe temeiul repartizării muncii şi a câmpului de activitate pentru fiecare. Continuând din an în an, cu puteri sporite, activitatea sa culturală, folosindu-se de mijloacele din trecut, „Astra” nu a încetat să pipăe nevoile actuale cele mai arzătoare ale satelor şi oraşelor. Şi ce a izbit, după răsboiu, mai întâi atenţiunea sa?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sănătatea primejduită a poporului întors după patru ani de pe fronturi. Vechea grije a „Astrei” pentru sănătatea naţiei a îmbrăcat acum forma unui imperativ de conservare naţională a Statului român printr’un popor român sănătos. Asigurarea viitorului României mari atârnă în primul rând de vitalitatea biologică a poporului. De aceea, ani de-a-rândul, după unire, Astra prin Secţia sa medicală şi biopolitică a deschis o adevărată cruciadă împotriva bolilor molipsitoare, încât la un moment dat unii se temeau ca „Astra” să nu se schimbe într’o instituţie medicală. Dar era şi mai este încă, tocmai activitatea de care are mai mare nevoe poporul întors din molimele răsboiului. „Astra” a făcut consultaţii pe teren, în echipe de medici a stat săptămâni întregi în mijlocul poporului, a examinat multe mii de bolnavi şi le-a dat primele îngrijiri. Tot sub raportul sănătăţii naţionale, pentru creşterea unor generaţii viguroase, „Astra” a organizat subsecţia de Educaţie care ne-a dat admirabila organizare a tinerimii dela sate în „Şoimii Carpaţilor”. Pentru această educaţie e aproape terminat la Cluj cel mai modern Stadion.

Această organizare are ca deviză: „Suflet sănătos în trup sănătos” şi nu e a se confunda cu alte organizaţii pur sportive. „Şoimii” au coruri, dau reprezentanţii teatrale, etc. În anii de după răsboiu, „Astra” a adus pentru întâia oară să se producă la oraş, corurile şi echipele teatrale săteşti. Tot după unire „Astra” a schimbat cadrul descinderilor intelectualilor la sate, plasând acum conferinţele de obiceiu în cadrul unui festival cultural, a însoţirii ei de proecţiuni, a împărţirii de altoi, a consultaţiilor pe teren, a vizitelor locuinţelor ţărăneşti sub raport igienic; a ajutat la ridicarea caselor culturale, a sporit şi a îmbogăţit bibliotecile poporale, a răspândit cartea bună, prin Secretariatul Secţiilor, a colaborat continuu la presa poporală, cu articole de îndrumări în diferite ramuri ale vieţii. A îmbogăţit muzeul şi Biblioteca centrală, a continuat tipărirea rev. „Transilvania”, „Biblioteca pentru intelectuali”, „Biblioteca poporală”, a editat diferite lucrări de popularizare a ştiinţii în biblioteca singuraticilor Secţiuni. Pornind dela nevoile actualităţii, „Astra” a sporit în anii din urmă publicaţiile sale cu „Buletinul eugenic şi biopolitic”, cu marea revistă publicată în limba franceză „Revue de Transylvanie” în care se combat ştiinţific argumentele revizionismului maghiar; a ajutat la editarea revistei de cultură generală „Gând românesc”. În aceeaşi vreme „Astra”, a utilizat mereu şi toate mijloacele de culturalizare dinainte de răsboiu, înzecind şi însutind conferinţele poporale şi pentru intelectuali, etc. Conducerea centrală a ţinut un contact tot mai strâns cu despărţămintele, cei din urmă doi preşedinţi vizitându-le pe toate, înafară de alţi membrii ai comitetului central. Se dă despărţămintelor un program de lucru tot mai bine elaborat, mai sistematizat, cu directive unice cu o ideologie proprie biopolitică».

(va urma)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor -
10 iulie 2022 la 18:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.