Dorinţe şi realităţi

-Cum ar trebui să fie cele patru anotimpuri ale anului.  IARNA, cu cât mai multă zăpadă, nu şi cu omăt viscolit şi troienit. PRI­MĂVARA, cât mai adevă­rată cu putinţă şi să so­sească fix la echinoc­ţiul ei astronomic şi să biruie ca­priciile meteoro­logice ale „Zilelor babe­lor”, precum şi posibilele recidive ale ier­nii, după care să fie cât mai înverzită şi înflorată, fără brume şi îngheţuri întâr­ziate. VARA să înceapă când îi cade sorocul calen­daristic şi să fie nici mai lungă, nici mai scur­tă, nici mai ploioasă, nici mai secetoasă; cu călduri în vre­mea sece­rişului şi treie­ratului grâului. TOAM­NA să se confunde, pe toată du­rata ei, când cu vara prelun­gită, când cu iarna timpurie, dar să facă bine să împru­mute câte ceva şi din verdeaţa primăverii şi din florile verii.
-Cum ar trebui să fie scrisul gazetăresc şi cel  scriitoricesc. Să exprime libertatea gândirii şi cuge­tului curat, a vorbei rostite şi gândite, dar şi a con­deiului strunit, a autocen­zurei prin intermediul bunului simţ şi a gumei de şters. Iar verdictele im­parţiale ale criticii gaze­tăreşti şi ale celei literare să fie pline de învăţăminte pentru următoa­rele de­mer­suri ale celor cu har şi dar de a scrie cu deş­teptă­ciune, cu inteligenţă şi cu modestie. Pe înţe­lesul tuturor, într-o dulce şi curată limbă româ­nească!  
-Cum ar trebui să fim noi, românii de astăzi, de mâine şi poimâne. Să mergem la lucru ca la lucru, nu ca la plimbare. şi cât mai des în sate, dar nu cu mâna goală. Fie şi numai până când ne mai trăiesc străbunicii, bunicii şi părinţii. Să le aţinem calea celor mai bătrâni şi înţelepţi dintre ţărani, prinzându-ne cu ei la vorbă. Le vom afla grijile şi ne­voile, bucuriile şi supără­rile, şi ne vom mi­nuna şi bucura de cum­secădenia lor sufleteas­că şi de logica lor necom­plicată. Dar să fiţi pregătiţi, pentru că cei mai certăreţi şi leneşi dintre ei ne vor cere părerea despre cum merg, sau nu merg tre­burile în ţară şi în lume. Fiţi siguri că nu vă vor spune cu cine dintre politicenii ţării ţin, lăsân­du-vă pe voi să vă destăinuiţi. Vă rog să nu faceţi o atât de ireparabilă greşeală! S-ar putea, ca data viitoare, să nu vă mai răspundă nici la salut! Pentru că până şi bieţii bătrâni ai satelor s-au lăsat minţiţi şi manipulaţi de tele­vizor, de radio şi de gazete, prostindu-i şi învrăjbindu-i între ei! Şi cu toate pre­vederile noilor Coduri Juri­dice, nu vă sfătuiesc să fiţi nici arbitri şi nici avocaţi, nici pro­curori şi nici jude­cători, nici evaluatori şi nici executori! Iar dacă nu vă astâmpăraţi şi vreţi să aflaţi ce gândeşte satul, ascul­taţi ce spun, discret şi pe şoptite, nu în gura mare, fostul preot, cantor, clopo­tar, învăţător, poş­taş, frizer şi actualul crâşmar. Acesta din urmă fiind „şeful profe­sionist al bârfelor!” El le ştie pe toate! Vă veţi întrista să aflaţi că, din astfel de prosteşti motive, soţul nu se mai înţelege cu soţia, tatăl cu fiul, cu fiica, cu gi­nerele şi nurora; un­chiul cu nepotul şi ne­poa­ta, iar vecinul cu vecinul. Se împa­că, însă, de minu­ne, hoţii cu hoţii, minci­noşii cu min­cinoşii, gura­livii cu guralivii, beţivii cu beţivii, puturoşii cu putu­roşii, bătăuşii cu bătăuşii!