Catabază critică spre omphalos-ul de aur al poeziei

Catabază critică spre omphalos-ul de aur al poeziei

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe cunoscătorii operei lui Dumitru Chioaru – şi, în cazul lui, această vocabulă nu este nicidecum hiperbolizată – nu-i poate mira nicidecum apa­-riţia a încă unui volum de critică literară. Şi asta pentru că Dumitru Chioaru este nu doar unul dintre poeţii de frunte ai generaţiei optzeciste, ci, mai mult, o personalitate plurivalentă, care s-a născut în zodia lui Hermes, divinitate titulară nu doar a înţelepciunii scriptice, ci şi a celei de factură oracular-paideică. Şi asta pentru că Dumitru Chioaru este, totodată, redactor-şef al Euphorion-ului sibian, una dintre cele mai bune reviste culturale din România, pe care a co-fondat-o în 1990, şi unul dintre profesorii de literatură comparată cei mai apreciaţi din ţară, având şi eu şansa de a-i audia cursurile, ca student al său la Universi­tatea „Lucian Blaga”, cursuri care m-au marcat atât de mult în desăvârşirea mea inte­lectuală încât se pot regăsi, într-o formă personalizată, desigur, în propria-mi activi­tate scriitoricească şi didac­tică, pe care am susţinut-o în SUA şi, mai apoi, în Canada. Am amintit de cursurile ţinute de Dumitru Chioaru la universitate şi de revista pe care o conduce, pentru că în ele se află acei logoi sper­matikoi care au dat viaţă textului din prezentul volum (în Euphorion el a apărut, fireşte, într-o formă mai condensată, şi sub un titlu puţintel diferit, şi-anume Avatarele lui Orfeu).

Avatarurile lui Orfeu – volum ce a apărut anul trecut, în plină pandemie, în celebra colecţie de „Studii” a editurii bucureş­tene „Univers”, alături de nume legendare ale criticii, meta-criticii şi teoriei literare mondiale, precum cele ale lui Bahtin, Richards, Barthes sau Derrida – se foloseşte de cele­brul mit al lui Orfeu pentru a ne purta într-o călătorie sub­pământeană către omphalos-ul de aur al liricii universale, unde îşi au sălaş asemenea divinităţi ale poeziei precum Sappho, Vergiliu, Horaţiu, Ovidiu, Dante, Shakespeare, Petrarca, Novalis, Leopardi, Poe, Baudelaire, Rimbaud, Trakl, Rilke sau Apollinaire. Chioaru devine el însuşi o călăuză care ne transportă, asemenea protagonistului din pelicula omonimă a lui Tarkovski (apud nuvela fraţilor Strugaţki, care a inspirat-o), către o Zonă lirică ocultată de mundanul prozaic al cotidia­nului, un tărâm pe cât de misterios pe atât de sedu­cător, al marii poezii univer­sale, pe care îl străbate cu pasul mărunt şi atent al unui explorator-hermeneut încer­cat. Astfel, despre Sappho el scrie că „poeta cunoştea mitul lui Orfeu” şi „imnurile orfice din vremea ei”, iar despre ver­surile sale că au „vibraţia unui imn religios, liricizat prin colocvialitatea discursului” (p. 29). Pe poeţii din a căror operă îşi trage seva discursul orfic latin (Vergiliu, Horaţiu, Catul, Properţiu şi Ovidiu), criticul îi aşază sub semnul lui „Eros şi Thanatos” (p. 43), iar pe cei medievali-creştini (Villon, Dan­te etc.) îi reuneşte sub egida maeştrilor călătoriei catabazice (v. studiul lui H. Goldmann, Katabasis) în Infern, acel topos înfricoşător unde Orfeu devine o imagine în oglindă a lui Isis, şi ea călătoare într-o împărăţie htonică, în care mistica iubirii devine o intangibilă apoteoză a spiritului. Dedublarea joacă aici un rol major, întrucât ea este cea care, potrivit auto­rului, dă sensul mistic al poe­ziei catabazice, iar între Ghil­gameş – şi el un scoborâtor în negurile meontologice ale nefiinţei pentru a-şi regăşi prietenul iubit – şi Orfeu nu există o diferenţă de fond, odată ce amândurora şar­pe­le, mitem (cf. Barthes) devenit între timp o personificare a răului în tradiţia iudeo-creş­tină, le răpeşte posibilitatea de a se împlini soteriologic, prin dorinţa de a-l izbăvi pe Celălalt (cf. acelui l’Autre lacanian) prin izbăvirea de sine: „Coborârea lui Orfeu în Infern ia forma privirii lui Narcis în hăurile oglinzii, unde umbra Euridicei se dezvăluie drept imaginea îndrăgostitului de sine însuşi. Iubirea neîm­părtăşită de Euridice repre­zintă şarpele din mit care înveninează de astă dată sufletul lui Orfeu, a cărui viaţă devine agonie fără speranţă de salvare.” (p. 71).

Shakespeare, potrivit criti­cu­lui, este un „poet orfic prin platonismul viziunii sale asupra iubirii” (p. 130), dar şi prin modul în care bardul cântă iubirea. Astfel, Shakes­peare, spre deosebire de poeţii medievali, vede în dragoste „o boală de origine demonică, fără vindecare, du­cându-şi victimele la dam­nare şi la moarte” (p. 136). Dam­narea capătă coordonate orfice şi în cazul altor poeţi, cum ar fi Poe, Baudelaire sau Rimbaud. Şi pe Georg Trakl criticul îl consideră un avatar al lui Orfeu. Însă pentru poetul austriac, versul orfic este rodul unor „trăiri onirice halucinante” (p. 206), acelaşi onirism însemnând, în cazul poeţilor romantici analizaţi aici (Hölderlin, Novalis, Shelley, Keats, Leopardi, Nerval), un „ideal de existenţă” (p. 141). Adepţii aşa-zisei poezii pure (Mallarmé, Valéry, Rilke), corespund „în mitul orfic cu ultimul episod, ulterior morţii lui Orfeu, reprezentat de capul şi lira poetului care, fiind aruncate în fluviul Hebru, con­tinuă să cânte pe mişcarea infinită a valurilor, sfârşind în cele din urmă în tăcere.” (pp. 215-216). Tăcerea, ca meta­foră thanatică a sfârşirii pre-textului poetic este, deci, un semn distinctiv al liricii pure de factură orfică, care devine meta-poezie, adică o „poezie a poeziei, reflexivă asupra propriei naşteri şi morţi, care marchează apogeul şi, totodată, sfârşitul poeziei orfice.” (p. 216).

Avatarurile lui Orfeu este una dintre acele rare cărţi de critică prin care autorul devine el însuşi un erou psihopomp ce se scoboară în adâncurile catabazice ale marii literaturi universale, în căutarea pro­priei Euridici, adică Poezia adevărată, cea care trans­cende graniţele spaţio-tem­porale, şi al cărei topos-atopos se află deopotrivă în inimile şi minţile noastre.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
28 iunie 2022 la 20:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 36 minute
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Anunț Direcția Județeană de Mediu Sibiu
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare conform prevederilor H.G. 1076/2004, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Cum te scapă „litera legii” de „spiritul legii”. Ce se întâmplă cu pădurarii cercetați pentru furt de lemne și de ce pot rămâne în funcție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Cum stă Sibiul la Bacalaureat față de restul țării: medii mai mari, dar diferențe importante între filiere
Rezultatele Bacalaureatului din această vară arată că Sibiul stă mai bine decât media națională la mai mulți indicatori....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra: „Legea salarizării îngroapă efectiv muzeele din România”
Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, critică dur efectele pe care le-ar putea avea noua lege a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu
Ricky Dandel a devenit oficial Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu. Distincția i-a fost înmânată de primarul Astrid...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 18 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.