Infracţiunile în trafic nu contenesc: o sibiancă beată la volan în zona Gării, bărbat din Mârşa cu motorul neînregistrat

În ultimele 24 de ore, poliţiştii sibieni au continuat acţiunile de prevenire şi combatere a încălcării normelor rutiere pe drumurile publice. Mai multe infracţiuni la regimul rutier au fost înregistrate în cursul zilei de luni, 20 iunie.
Astfel, în jurul orei 11:30, o sibiancă în vârstă de 59 de ani, a condus autoturismul pe str. Ghe. Lazăr înspre str. Magheru din municipiul Sibiu, pe un sector de drum public cu acces interzis direcţiei sale de deplasare, iar la efectuarea manevrei de mers cu spatele a acroşat un autoturism parcat regulamentar.  Testarea alcoolscopică a femeii a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind însoţită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Mai mult, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii rutieri au constatat că sibianca a condus maşina fără a deţine permis de conducere, exercitarea acestui drept fiindu-i suspendată.
La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având exercitarea acestui drept suspendată.
În jurul orei 20:00, poliţiştii din Cisnădie au oprit în trafic, pe str. Şelimbărului din oraş, o motocicletă care nu avea montată plăcuţă de înmatriculare/înregistrare.  În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că motocicleta era condusă de un bărbat de 35 de ani, din Mârşa, fără a deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care autovehiculul face parte. Totodată, poliţiştii au constatat că motocicleta nu este înmatriculată/înregistrată. Împreună cu acesta se mai afla un motociclist, iar în urma verificărilor s-a constatat că nici acest şofer (52 de ani, din Mârşa) nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care autovehiculul face parte, iar motocicleta nu este înmatriculată/înregistrată.
În cauză, s-au deschis două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere corespunzător, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.  (L. B.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
21 iunie 2022 la 21:14
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 minute
„Când am terminat chimioterapia, am început să alerg”. O sibiancă directoare de muzeu a ajuns campioană mondială la alergare montană în proba de 120 km
Povestea săptămânii, regăsită pe pagina de socializare a președintei Consiliului Județean, Daniela Cîmpean: Timp de aproape 20 de ani...
Actualitate
6 min de citit
Autor b.o.n.
acum 35 minute
Sibiancă de 24 de ani, dispărută de la domiciliu de două săptămâni
La data de 9 iulie, un bărbat a sesizat polițiștii sibieni cu privire la faptul că sora sa,...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 oră
(ACTUALIZARE) A fost reluat traficul pe Valea Oltului
Ansamblul TIR a fost scos în afara părții carosabile, la Lazaret. Traficul s-a reluat complet pe Valea Oltului,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Se închide traficul pe Magheru. Cauza: demontarea macaralei de la Consiliul Judeţean
Primăria Municipiului Sibiu anunţă că joi între orele 7 şi 18, circulația se va închide pe str. General...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Vioara și chitara au răsunat din nou la altitudine, pe platoul Bucegilor: „Natura și muzica ne-au îmbrățișat”
Într-un cadru de vis, la Cabana Caraiman, din Munții Bucegi, violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie au...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Urs surprins într-o grădină din Șura Mare. Localnicii au anunțat poliția
Un urs a fost observat marți seara în grădina unei locuințe de pe strada Prunului, din Șura Mare....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Ravago Sibiu – Două zile de inspirație, inovație și încredere în construcțiile viitorului
Pe 4 și 5 iulie, Ravago Sibiu a deschis larg porțile pentru un eveniment memorabil dedicat partenerilor, profesioniștilor...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 22 ore
A vrut să ”scurteze” coada la intrarea în giratoriu luând-o pe banda destinată autobuzelor și a intrat în plin într-un alt autoturism!
Un șofer de 24 de ani, din Săliște, care conducea un autoturism pe banda special destinată mijloacelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
Vremea rea face pagube! Copaci la pământ, acoperișuri deteriorate… Recomadările pompierilor sibieni!
Având în vedere faptul că, la nivelul județului Sibiu, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Prezența urșilor tot mai frecventă în județul Sibiu. 15 alerte emise în 10 localități
Urșii au început să apară tot mai des, atât în zonele de munte, cât și în localitățile din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
AUR atinge un scor istoric potrivit unui sondaj INSCOP. Ce se întâmplă cu restul partidelor
Într-un sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 20-26 iunie 2025, partidul AUR, susținut de George Simion, conduce...
Actualitate
2 min de citit