Record de evenimente în cadrul FITS 2022!

Record de evenimente în cadrul FITS 2022!

Zilele trecute a avut loc, la Sibiu, conferința de presă organizată cu ocazia celei de a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul a fost organizat în format hibrid: live, în Sala Mare a TNRS, cu prezența fizică a jurnaliștilor, și transmis online, pe pagina de Facebook a Festivalului și pe contul FITS de YouTube.

Gazda evenimentului, Constantin Chiriac, președinte FITS și director general TNRS, a anunțat noile cifre, actualizate, ale Festivalului: 768 de evenimente care se vor desfășura în 80 de spații de joc, cu peste 3500 de participanți din 75 de țări.
În cadrul conferinței de presă a fost anunțat, în premieră, faptul că ediția de anul acesta a FITS a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României și Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Federale Germane, o distincție fără precedent la nivel mondial.

„Am acordat Înaltul Patronaj ediţiei 2022 a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu având convingerea că organizatorii şi artiştii implicaţi vor demonstra cât de relevante sunt marile valori umaniste pe care istoria noastră europeană ni le-a lăsat moştenire, într-un context grav și complicat precum cel pe care îl traversăm astăzi.

În Sibiu – vechiul Hermannstadt, se va ridica din nou cetatea modernă, efemeră, dar atât de puternică a frumuseţii şi relevanţei artei teatrale. Scena Festivalului va fi, ca şi în ediţiile anterioare, larg deschisă diversităţii identităţilor culturale care fac lumea în care trăim atât de bogată! În plus, FITS 2022 va celebra în acest an parteneriatul dintre România şi Germania, un reper major al parcursului european al ţării noastre în ultimii 30 de ani, dar şi o punte culturală importantă spre afirmarea mondială a patrimoniului nostru comun”, a transmis, în mesajul pentru FITS, Președintele României, Klaus-Werner Iohannis.

„Îmi face o deosebită plăcere și onoare să preiau, alături de Președintele României, Klaus Iohannis, patronajul asupra ediției din acest an a Festivalului de teatru de la Sibiu – unul dintre cele mai recunoscute festivaluri de teatru din întreaga Europă.

Festivalul are loc într-un moment special: aniversăm 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno-germană, fundamentul relațiilor noastre strânse în plan politic, economic și cultural într-o Europă unită. Prietenia care leagă țările noastre este una mult mai veche, fapt confirmat și de programul recentei mele vizite la București. Prima reprezentanță diplomatică a României în Germania a fost deschisă în urmă cu 150 de ani  – un alt eveniment pe care îl sărbătorim în acest an. Aproape niciun alt loc nu reprezintă mai bine această prietenie și legăturile profunde decât Sibiul” – a transmis Președintele Federal Frank-Walter Steinmeier cu ocazia FITS.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Constantin Chiriac a prezentat mesajele transmise în cadrul conferinței de către reprezentanții celor mai importanți parteneri instituționali ai acestei ediții, organizatori și co-organizatori. De asemenea, a trecut în revistă, cu scurte prezentări pentru fiecare, principalele sezoane și evenimente asociate FITS. Astfel, la această ediție sunt 13 sezoane (Franța, Elveția, China, Japonia, Israel, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, sezon special NATO) și o serie de alte evenimente asociate: Bursa de spectacole, Therme Forum, Platforma de Arte Vizuale, Festivalul Universităților de Teatru. Programul FITS 2022 include 386 de evenimente speciale, 19 lansări de carte, 7 spectacole-lectură, 129 de evenimente expoziționale.

 

04 iunie 2022 la 07:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.