Conducerea Muzeului ASTRA trece la cratiță. Stufatul de miel, ciorba de salată și omleta cu slană, printre preparate

Conducerea Muzeului ASTRA trece la cratiță. Stufatul de miel, ciorba de salată și omleta cu slană, printre preparate

Muzeul din Dumbrava Sibiului invită vizitatorii la un eveniment gastronomic de excepție, marca Muzeul ASTRA care va avea loc în 4 şi 5 iunie, între orele 10 şi18, în zona Târgului de țară.
"În cadrul evenimentului <(Pre)Gătim bucate tradiționale @Muzeul ASTRA!>, conducerea Muzeului ASTRA se va așeza pentru a doua oară în ultimii doi ani <la cratițe & ceaune> (la propriu, prima dată fiind în 2021 la Noaptea Muzeelor, și va găti preparate tradiționale pentru vizitatori", se spune în comunicat.
Astfel, sâmbătă, 4 iunie, Ciprian Ștefan, manager general al muzeului, va prezenta un atelier gastronomic specific perioadei de început de vară de pe la moți. În același cadru, va fi organizat și un atelier meșteșugăresc de confecționat șindrilă ca-n Ținutul Moților  Crișeni. 
Duminică, 5 iunie, Ciprian Ștefan, manager general Muzeul ASTRA, Ovidiu Baron, director general adjunct şi Mirela Iancu, director Marketing Cultural vor prezenta ateliere gastronomice specifice perioadei din zonele lor de proveniență (Țara Moților, Oltenia și zona Mărginimii Sibiului) și documentate în cercetările din teren. Exemple de rețete care vor fi gătite și servite de directorii Muzeului ASTRA: stufat de miel, ciorbă de salată și omletă cu slană, varză nouă cu carne de miel sau carne de porc.
"La sfârșitul lunii mai, în localitățile montane din Ținutul Crișenilor (nordul județului Hunedoara, estul jud. Arad) începe perioada de pășunat pentru vite. Iarba fiind fragedă are cele mai multe proprietăți, iar laptele este dulce și gustos. Hrana familiilor era axată pe principalele resurse existente în această perioadă, adică verdeața (ceapa verde, loboda, salata, usturoiul verde) și lactatele – smântâna, zămăcișa și laptele acru. Se gătea papa de coade, salata fiartă în lapte, zama de lobodă. Aceste bucate vor fi pregătite în weekend la Muzeul ASTRA", transmite Ciprian Ştefan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Peste 9.500 de vizitatori la Târgul de Jucării

Muzeul ASTRA mai informează că, cea de-a XV-a ediţie a Târgului de Jucării, desfăşurată între 28 mai şi 1 iunie, a înregistrat un număr de 9.674 de vizitatori de toate vârstele.
"Timp de 5 zile (28 mai-1 iunie),  25 de meșteri populari din toate colțurile țării au susținut o serie de ateliere (meșteșugărești) interactive în zona Etno Tehno Parc a Muzeului ASTRA. În acest mod, vizitatorii au învățat cum se fac jucăriile de altădată. De exemplu, la Târgul de Jucării au fost confecționate 1.150 de moriști din hârtie și lemn, în timp ce la atelierul de pictură au fost folosite peste 600 de planșe de diferite mărimi", se arată în comunicatul transmis de muzeu.

 Custom Image Custom Image Custom Image

02 iunie 2022 la 13:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 minute
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 zi
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Junii Sibiului, alături de Valentin Precup într-un spectacol aniversar
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești, joi, 18...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Cum a fost la Festivalul Internațional HermannstadtFest. Peste 100 de tineri interpreți prezenți
Peste 100 de tineri interpreți din șase țări au participat la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Seniorii din Sibiu sunt invitați la cursuri gratuite de dans. Încep înscrierile pentru „Dansul Nu Are Vârstă” 2026
Persoanele de peste 55 de ani din Sibiu pot participa gratuit la cursuri de dans în cadrul proiectului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Gaudeamus” a răsunat şi în Sala Oglinzilor de la FDGR. O nouă generaţie a Şcolii Postliceale FEG, la finalul anilor de studii
Sala Oglinzilor Forumului Democrat al Germanilor in România a găzduit, în urmă cu câteva zile, festivitatea absolvirii unei...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.