"Românica" noastră dragă este nu numai ţara tuturor şi a nimănui…

Dar şi un inepuizabil Eldo­rado şi un imens talcioc şi bâlci de chilipiruri.
Metehne provocatoare ale sărăciei şi disperării. În consecinţă, vă propun, spre lecturare şi luare aminte, câteva ciudăţenii ale neeconomiei de piaţă româ­neşti, iar spre mirarea criticilor grămătici îmi permit să înlocuiesc semnul întrebării? cu cel al mirării! Şi încep 
prin a vă întreba, bunăoară, dacă ştiţi că atunci când cumpărăm în supermarketuri mărunţişurile care ne fură nu numai ochii, ci şi puţinii noştri leuţi, acei bani româneşti ajung, convertiţi în valute-forte, în portofelele chinezilor! Că cei pentru benzină şi gaze sunt "deşertaţi" în conturile bancare ale arabilor, ruşilor, austriecilor şi ungurilor! Că cei pentru calculatoare sunt ai chinezilor din Hong Kong şi indienilor din Delhi şi Cal­cutta! Că cei pentru fructele şi legumele culese de sărmana  noastră diasporă româ­neas­că ajung în buzunarele turcilor, spaniolilor, italienilor, grecilor şi egiptenilor! Că cei pentru autoturisme ajung la japonezi, americani, sud-coreeni, nemţi şi francezi! Că valuta din leii româneşti pentru electronice este a chinezilor-taiwanezi! Că cei pentru avioane bombar­diere şi de vânătoare super­sonice, pentru tancuri, cru­ci­şă­toare, rachete, radare, mitra­­liere, pistoale, gloanţe, măşti de gaze şi tunuri sofis­ticate sunt banii nord-ameri­canilor, lorzilor englezi şi "burjuilor" germani şi francezi! Pentru a fi siguri, cât de cât, că moneda naţională rămâne în ţară şi nu ajunge în băncile şi vistieriile atâtor neamuri, nu avem de ales decât să cum­părăm, din târgurile şi iarma­roacele ţărăneşti, por­cul şi viţelul gras, raţa şi gâsca îndo­pată; mielul cu mama lui oaia de la stână, iar brânza din putina ciobanului; strugurii din podgoriile Jidveiului şi Cotna­rului; merele şi perele din livezile de pe dealurile însorite ale Transilvanei; prunele din livezile sălăjene, bistriţene, vâlcene şi arge­şene. De îmbrăcat şi încălţat, ce să mai spunem! N-avem de nici une­le de-ale noastre. Pentru că din ceea ce am avut cândva, mult şi bun (fiind una dintre marile ţări exportatoare ale lumii), România a devenit piaţa de vechituri a Europei, cu prăvălioare greu şi rău miro­sitoare a transpiraţii străine, de rapăn zăcut, de igrasie, molii, ploşniţe, purici, naftalină, pudră, ruj, unsori, creme şi ceară pentru ghete!
Lăsăm la urma-urmelor câteva nevinovate sfaturi care sunt chiar greu de îndeplinit, cum ar fi: faceţi cumva să scăpaţi de prostul obicei al lucrului deopotrivă încetinit, nechibzuit, costisitor şi prost executat şi încercaţi să urmaţi demagogicul îndemn electo­ral al nepreşedintelui actual, rezumat în sintagma: "Româ­nia lucrului bine făcut!". Chit că domniile lor prezidenţiale nu fac aproape nimic! Ba, nu, era să greşesc. Fac ceva: şăd, stau şi cugetă; cheltuiesc şi călătoresc! Ca urmare, "gloa­­ta" să facă bine să înceteze a se mai răsti la demnitarii ţării! Şi nici să-i mai judece atât de aspru pe hoţii de ţară şi trădătorii de neam! Fiţi blânzi cu ei, că-şi iau lumea în cap! Iar Românica noastră scumpă şi dragă rămâne nu numai orfană, dar şi mult mai goală de golănia şi hoţia lor! 
NOTĂ: Îşi pune semnătura invizibilă pe aceste gânduri scrise un fost licean-agro­nom şi zootehnist dintr-un sat al Văii Hârtibaciului, stăpân al unor stâne şi saivane care au la muls, dimineaţa şi seara, pes­te 4000 de oi şi 1000 de vaci.