Medicina naturistă: ALOE – o farmacie într-o plantă

Încă din antichitate, se cunoşteau proprietăţile antiinflamatoare, antibiotice, depurative, imunostimulatoare ale aloei.

Israeliţii, care au pornit în deşert pe urmele lui Moise, foloseau aloe pentru protecţia solară şi ca cicatrizant. Alexandru cel Mare, rănit în luptă de o săgeată, s-a vindecat cu o alifie pe bază de aloe, provenită din insula Socotra, situată în largul Coastei Somaleze şi a fost sfătuit să cucerească acea insulă, unde aloea creştea din abundenţă şi despre care se credea că are proprietatea de a vindeca rănile războinicilor şi de a-i face invulnerabili.

Discoride (41-68 î.H.), care face prima descriere a acestei plante, atribuie sucului proprietatea de a facilita procesul de vindecare la nivel cutanat şi de a induce somnul.

Cleopatra folosea un unguent pe bază de aloe, pentru proprietăţile sale hidratante, emoliente şi protectoare, dar şi pentru a conferi pielii un aspect mai tânăr.

Cristofor Columb, în călătoria întreprinsă în Lumea Nouă, notează în jurnalul său de bord: "Totul este bine, fiindcă avem aloe la bord".

În 1958, farmacistul texan Bull Coats a reuşit să stabilizeze pulpa de aloe împiedicând oxidarea imediată a sucului, conservând enzimele şi vitaminele cu ajutorul vitaminelor C şi E şi sorbitol.

Ministerul Sănătăţii al SUA recunoaşte oficial faptul că preparatele pe bază de aloe au proprietatea de regenerare a ţesuturilor cutanate. În 1986, un grup de cercetători de la o universitate din Arabia Saudită utilizează extractul uscat din suc de aloe, la bolnavi de diabet, pentru puterea hipoglicemiantă. Aloe joacă rol de inhibitor al virusului HIV, responsabil de SIDA.

Un grup de cercetători japonezi a constatat efectul antitumoral al acestei plante în special în cancerul de plămâni, leucemie şi sarcom.

Planta aloe arborescens, întâlnită şi cultivată la noi în balcon, prezintă aceleaşi proprietăţi ca şi aloe vera, şi poate fi folosită cu succes în diverse afecţiuni.