2022 Dosarele patrimoniului (CVI): în Transilvania domină viclenia, înşelăciunea şi intriga? – scopul vieţii! – este pădurea tânără cu stejarii ei bătrâni? – creează-ţi propria ta Biblie!

Cel mai faimos reformator al timpului său a fost Calvin, la mijlocul sec. al XVI-lea oficializându-şi „mărturisirile de credinţă” ca adevărate documente constituţionale, pentru a defini creştinismul reformat. Termenul de „Cred religios” îşi are originea în latinescul „Credo”, fiind sinonimul pentru credinţă, sintetizat cel mai sugestiv de filosoful şi poetul Ralph Waldo Emerson (1903-1882): „Ne naştem crezând. Un om produce mere ca un copac” („Închinarea”, Conduita vieţii). Marele eseist american este autorul multor cugetări, puţin cunoscute astăzi: «Scopul vieţii nu este să fii fericit. Este acela de a fi de folos, de a te comporta onorabil şi a fi plin de compasiune şi de a schimba ceva în lume prin faptul că ai trăit – şi ai trăit cum trebuie. – Numai când este întuneric poţi vedea stelele – Este aşa de rău să fii înţeles greşit? Pitagora nu a fost înţeles. Socrate, Isus, Luther, Copernic, Galileo şi Newton au fost neînţeleşi. Asta se întâmplă oricărui spirit pur şi înţelept care s-a întrupat vreodată pe pământ. Pentru a fi măreţ trebuie să ai o doză de neînţeles. – Creează-ţi propria ta Biblie. Selectează şi colectează toate cuvintele şi expresiile care în lecturile tale au avut efect precum explozia unei trompete».

O primă descriere a bisericii reformate, înscris pe lista monumentelor istorice de interes național, am regăsit-o într-unul din puţinele ghiduri, elaborate de specialişti în domeniu: „Ghid de oraş”, autori Alexandru Avram, Vasile Crişan (1983): «… Biserica, inaugurată la 26 noiembrie 1786, se prezintă ca un monument sobru. Are o faţadă îngustă, marcată de un portal simplu, cu un ancadrament de piatră. Singurele elemente care ritmează faţada sînt pilaştrii ce susţin antablamentul format din arhitravă, friza de triglife sprijinite pe clopoţei şi o cornişă cu denticuli. Deasupra se ridică un turn zvelt, nedecroşat. Interiorul, la fel de sobru (sobrietate impusă şi de canoanele cultului), ne oferă imaginea unei biserici-sală cu absidă. Pereţii sînt marcaţi doar de pilaştri dublaţi care susţin antablamente identice cu cele din exterior. Bolta este semicilindrică, susţinută cu arce dublouri. În axul altarului este plasat un amvon cu baldachin decorat cu motivele aurite ale unor draperii şi ghirlande de trandafiri. În partea de vest a bisericii, orga este amplasată pe o tribună susţinută de doi stîlpi masivi».

În lucrarea „SIMBOLURI ÎN BISERICA REFORMATĂ DIN SIBIU” – autor Stefan Zs. Keresztes (sursa bibliografică: Bela Takacs, Simboluri biblice în arta reformată maghiară, Budapesta, 1986) putem descoperi interpretarea unor elemente şi dotări, ce se regăsesc și în biserica reformată sibiană: «Amvonul şi faţa de masă a aşa numitei „Masa Domnului” sunt brodate cu litere purpurii – aurii care este culoarea veşmântului împăraţilor romani. Din această cauză îl privim pe Isus Hristos ca pe un rege, singurul Domn al Lumii. În limba maghiară cuvântul „purpuriu” înseamnă pe lângă sensul de bază şi o ţesătură foarte fină. În anul 1899 tot pe o mătase purpurie a brodat d-na Borosjenoi Dr. Gabor Boros un frumos citat din Biblie. Tapiţeria de 3 m lungime şi 1,5 m lăţime este decoraţiunea zidului de lângă amvon. Orga este un instrument muzical de neînlocuit al bisericii, este amplasată în partea opusă a amvonului, asigurând omogenitatea acustică a interiorului. Între preot, organist şi credincioşi se formează o comunicare continuă în toate fazele liturghiei, care alternează cu predica şi cântecele religioase, acompaniate de orgă. Prima orgă, într-o stare avansată de distrugere, a fost cumpărată în anul 1789 de către Farkas Banffy de la Biserica Evanghelică din Sibiu, pe care după renovare a donat-o bisericii reformate. În anul 1857 meşterul organist din Târgu–Mureş, Janos Szabo a reconstruit-o complet. Forma finală existentă şi azi se datoreşte lui Janos Mesnyi, care i-a dezvoltat şi mărit registrele. Simbolul sferic de pe turn şi coama acoperişului/ tamburul/ este tipic protestant, fiindcă reformaţii nu folosesc crucea pentru decorarea turnului şi nici pe mormintele protestante nu se aplică. Orologiul turnului, funcţional, este un decor exterior important. Sistemul din interior mişcă pendulele din cele patru laturi ale turnului, astfel încât din fiecare punct al oraşului se poate vedea ora exactă. În turnul bisericii reformate sunt amplasate două clopote. După înscripţie clopotul cel mare are 300 de kg, a fost făcut în turnătoria lui Oszkar K. Klein în 1828. Cel mic de 180 de kg este donaţia contelui Andras Bethlen din anul 1780. Pentru a dobândi efecte sonore mai bune, în anul 1886 la atelierul lui Antal Novotny din Timişoara a fost turnat din nou, cu creneluri pe partea superioară de forma literei S, pentru o mai bună sonoritate. Naţionalizarea imobilelor (Şcoala reformată şi locuinţa reformată din str.Tribunei şi a bunurilor imobile – cărţi, potire – din anul 1948) a dat o mare lovitură spirituală dar şi financiară comunităţii reformate din Sibiu …».

Prof.univ.dr.Angelika Schaser (Universitatea Hamburg) este autoarea unei lucrări importante pentru cunoașterea cauzelor apariției Edictului de Concivilitate și a curentului reformator (demarat în sec. al XVIII-lea): „Reformele Iozefine în Transilvania şi urmările lor în viaţa socială” (Germania – 1989; Sibiu – 2000). În lucrare se publică o notă a Consiliului de Stat, elaborată în vederea călătoriei împăratului (în 1773), din care reiese situaţia explozivă existentă – în acele vremuri -, în această ţară: «„Transilvania este o ţară în care domină viclenia, înşelăciunea şi intriga şi fiecare parte, fără consideraţii pentru bunul mers general, este interesată numai de succesul şi ascensiunea proprie pentru a motiva prăbuşirea celuilalt: situaţii care sunt un rezultat al modului de organizare internă a ţării şi care nu vor fi uşor de înlăturat cât timp continuă să existe această stare”. Contele Hatzfeld considera că „înlăturarea deosebirii între naţiuni este singurul mijloc pentru a alunga, într-o măsură oarecare, spiritul neliniştii şi al invidiei din Transilvania. Înfăptuirea acestui deziderat va întâmpina greutăţi la tot pasul. Numai că acestea nu vor fi de neînvins”. Hatzfeld l-a propus pe Brukenthal, cu executarea acestui plan. Peste trei ani, consilierul Curţii, contele Mihai Kornis, a înaintat un memoriu pe această temă, mizând pe faptul că va întruni sufragiile împăratului. Kornis (…) un nobil catolic, descendent dintr-o familie de magnaţi maghiari binecunoscută, a ajuns în anul 1773 la Sibiu o dată cu Iosif al II-lea, producând asupra monarhului o impresie deosebită. Din prezentările verbale făcute de Kornis împăratului, relativ la situaţia din Transilvania, o frază s-a întipărit adânc în mintea suveranului: „Problemele dintre naţiuni nu vor înceta atât timp cât nu vor deveni cu toţii transilvăneni”. Angajamentul lui Kornis în privinţa concivilităţii nu pare a fi fost întru totul dezinteresat. Pe lângă animozităţile obişnuite maghiaro-săseşti, Kornis a fost nevoit să accepte şi refuzul magistratului sibian la cererea sa de a cumpăra o casă în apropierea satului Turnişor».

În „Istoria Silviculturii Sibiului”, autorul – pădurarul Franz Binder -, relatează un dialog memorabil, ce ar trebui cunoscut de către toți sibienii. Într-una din vizitele împăratului Iosif al II-lea, vizitând Dumbrava Sibiului (der Junge Wald) și văzând stejarii seculari, l-a întrebat pe primarul Sibiului, care-l însoţea: «Este pădurea tânără cu stejarii ei bătrâni?». Primarul ar fi răspuns, supus şi măgulitor: «„Ja! Ja! Monarch, dir ist er zu vergleichen, an Jahren jung, an Weisheit aber alt”- „Da! Da! Monarhule, ea este ca tine, tânără în ani, dar bătrână în înțelepciune”».

(va urma)