SIMULARE de incendiu la TNRS. Trei „răniți”, peste 25 de pompieri militari și paramedici cu cinci autospeciale

SIMULARE de incendiu la TNRS. Trei „răniți”, peste 25 de pompieri militari și paramedici cu cinci autospeciale

Un exercițiu pentru a verifica modul în care pompierii și personalul intervin în cazul unui incendiu a avut loc marți la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Scenariul stabilit a fost stingerea unui incendiu izbucnit în sala de spectacole a Teatrului Național în care au fost surprinse trei persoane. Personalul din cadrul teatrului, respectiv peste 20 persoane, s-a autoevacuat, conform planurilor de apărare împotriva incendiilor, în  locurile de adunare stabilite în regulamentele interioare, înainte de sosirea forțelor. Din păcate, trei persoane au fost surprinse de izbucnirea incendiului în sala de spectacole și au fost evacuate, în siguranță de către salvatorii sibieni. Acestea au fost evaluate medical și au primit îngrijiri medicale la fața locului de către personalul specializat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La acest exercițiu au participat peste 25 de pompieri militari și paramedici cu 5 autospeciale – stingere cu apă și spumă, descarcerare și de asistență medicală specializată.

„În contextul desfășurării periodice a antrenamentelor și exercițiilor ce au drept scop principal eficientizarea timpului de răspuns la apariția diferitelor situații de urgență, și pregătirea temeinică a forțelor de intervenție, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au desfășurat astăzi, 17 mai a.c., un exercițiu la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu. În eventualitate creării  unui disconfort, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare pentru antrenarea forțelor, dar totodată, sunt benefice pentru întreaga comunitate, întrucât pot contribui la salvarea de vieți”, potrivit sg. maj. Andreea Ștefan, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

 

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

17 mai 2022 la 11:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 25 minute
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.