Cum am mers la teatru din confortul propriei locuințe. „Idiotul”, în regia lui Andrey Prikotenko, pe Scena Digitală

Cum am mers la teatru din confortul propriei locuințe. „Idiotul”, în regia lui Andrey Prikotenko, pe Scena Digitală

Odată cu pandemia, mulți dintre noi ne-am dezvoltat competențele digitale. Unii dintre noi am făcut-o din necesitatea pe care acestea o reprezentau pentru educație. Nu doar în acest domeniu s-au dezvoltat experiențele digitale, ci în multe alte ramuri, una dintre experiențele inedite pe care le-am trăit fiind legată de faptul că pot spune că am mers la teatru din confortul propriei locuințe. Scena Digitală a Teatrului Național ,,Radu Stanca'' a apărut ca un răspuns la nevoia de cultură a populației, iar eu, la fel ca mulți alții, am avut oportunitatea de a urmări un spectacol de teatru prin intermediul acesteia. O experiență nouă, asta este clar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu pot spune că fac parte dintre acele persoane care consideră că teatrul e lipsit de esență dacă ești privat de acea experiență completă din sală, căci mi-am petrecut multe zile căutând spectacole online încă dinainte ca virusul ucigaș să devină o problemă. Dar a fost o schimbare pentru mine să intru pe o platformă special creată pentru accesul meu la spectacole de teatru.

Pot să spun că inițial m-am simțit ca un impostor, nefiind sigură cât de mult pot să cercetez site-ul sau de câte ori pot să privesc același spectacol. Am încercat să nu închid fereastra, să nu dau înapoi sau să pun pauze decât dacă era neapărat nevoie, doar din teama de a nu pierde spectacolul, de a nu îmi fi smuls de pe ecranul laptopului.

Mediul digital nu reprezintă doar o risipă de timp și resurse, după cum multe persoane din generațiile trecute verbalizează, ci poate fi un bilet de acces către toate interesele tale, pe un drum ce îți e făcut facil și confortabil.

La finalul anului trecut, s-au împlinit două sute de ani de la nașterea marelui scriitor rus Feodor Dostoievski și în urmă cu ceva timp, în luna februarie a anului 2021, s-au împlinit o sută patruzeci de ani de la moartea acestuia.

Teatrul Național „Radu Stanca'' din Sibiu a marcat acest moment prezentând pe platforma online, spectacolul „Idiotul'' în regia lui Andrey Prikotenko.

„Idiotul'' este filmat în limba rusă, însă sunt disponibile subtitrări atât în română, cât și în engleză. Mi se pare esențial faptul că au optat pentru un spectacol ce se desfășoară în limba nativă a scriitorului Dostoievski, limbă ce i-a marcat literatura.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu este o noutate pentru nimeni că acțiunea se concentrează asupra personajului Lev Nikolaevici Mîșkin, protagonistul romanului dostoievskian, apreciat pentru sinceritatea și bunătatea sa, dar numit „idiot'' și uneori luat peste picior din cauza bolii sale – epilepsie – de care spune la începutul spectacolului că s-a vindecat.

Din primele minute putem observa ce este, într-adevăr, inovator și diferit în raport cu romanul autorului Dostoievski: telefoanele mobile, smartphone-urile care continuă să apară în majoritatea cadrelor. Acestea oferă un aer modern și ușor revigorant, având puterea să scoată spectacolul dintr-o zonă clasică, foarte formală și serioasă. Prin adăugarea unor elemente atât de cunoscute publicului, spectacolul capătă actualitate și permite spectatorilor să relaționeze cu acesta.

De fapt, aceasta este ideea principală a spectacolului regizat de Andrey Prikotenko, să transpună acțiunea romanului într-un timp prezent, atât prin telefoanele de ultimă generație, cât și prin lucruri mai puțin evidente publicului, precum încălțările moderne ale protagonistului.

Foarte posibil ca regizorul să fi încercat aducerea în actualitate și prin alte metode, de exemplu replica ,,Am fost îndrăgostit de tatăl dumitale'', corectată rapid în ,,De mama dumitale; de la bătrânețe mi se trage'', ceea ce ar putea sugera evoluția unor subiecte tabu ale perioadei în care romanul a fost scris, în ceea ce considerăm acum ,,acceptat social''; pe de altă parte, ar fi putut fi doar un joc de cuvinte care să provoace o reacție umoristică.

Ceea ce este clar din primele momente este faptul că spectacolul, asemenea romanului, ne oferă o gamă largă de personaje inedite, ce nu sunt menite să respecte spectrul de comportamente contemporane.

Felul în care evoluează acțiunea, personajele devenind tot mai haotice, poate fi un indice al felului în care protagonistul vede lumea pe măsură ce simptomele sale reapar. Suntem forțați să descoperim universul spectacolului prin lentilele prințului Lev Nikolaevici Mîșkin; toată informația ce ajunge la noi este deja filtrată de el.

Spectacolul ,,Idiotul'', inspirat de romanul cu același nume, a fost alegerea perfectă pentru sărbătorirea și onorarea vieții și operei marelui scriitor Feodor Dostoievski, iar spectatorii Scenei Digitale au primit un cadou extraordinar prin oportunitatea vizionării acestuia.

 

Elena Dima,

Studentă anul II Teatrologie, Departamentul de Artă Teatrală al ULBS.

 

11 mai 2022 la 12:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 4 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.