Sancțiuni mai aspre pentru cei care aruncă deșeurile în locuri interzise

Sancțiuni mai aspre pentru cei care aruncă deșeurile în locuri interzise

Primăria Sibiu anunță faptul că persoanele care incendiază deșeurile, cei care le îngroapă sau le aruncă în alte spații decât cele autorizate, riscă amenzi foarte mari și chiar închisoarea. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 38, recent publicată în Monitorul Oficial, se instituie noi măsuri pentru descurajarea cetățenilor care nu respectă mediul și modalitatea corectă de gestionare a deșeurilor, creând astfel pericole pentru sănătate publică. Incendierea, îngroparea sau eliminarea deșeurilor în alte spații decât cele autorizate reprezintă de acum infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani. Noul act normativ definește clar și noțiunea de abandonare a deșeurilor ca fiind aruncarea, inclusiv îngroparea deșeurilor în alte locuri sau spații decât cele special amenajate pentru colectarea, depozitarea și tratarea acestora. Definirea acestei acțiuni permite aplicarea mai riguroasă a sancțiunilor prevăzute de lege. Reamintim că amenda prevăzută în aceste cazuri prin OUG nr. 92/2021 este de la 10.000 lei la 20.000 lei în cazul persoanelor fizice și între 50.000 lei și 70.000 lei în cazul persoanelor juridice. Pe lângă amendă, persoana responsabilă va fi obligată să ridice pe cheltuiala proprie deșeurile depozitate neconform, să curețe terenul și să elimine deșeurile conform legislației în vigoare. În acest caz, legislația permite inclusiv confiscarea vehiculului folosit pentru descărcarea/abandonarea deșeurilor în spații neautorizate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De asemenea, actul normativ interzice explicit arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Amenzile în cazul încălcării acestei prevederi sunt de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice. Aceleași prevederi și amenzi se aplică și proprietarilor terenurilor care nu iau măsuri pentru prevenirea incendiilor pe terenurile pe care le dețin.

 

Cum procedăm cu deșeurile

Dacă aveți de aruncat deșeuri voluminoase, periculoase, din construcții sau de alt tip care nu pot fi depozitate la platforma de colectare a deșeurilor menajere, apelați la operatorul de salubrizare Soma, anunță Primăria Sibiu. Veți încheia un contract cu acesta pentru transportul și depozitarea corectă a deșeurilor. (Date de contact Soma: telefon – 0269.988, 0269.562.056, 0723.634.932, e-mail – [email protected] sau formularul de contact de pe https://www.somasibiu.ro/contact/.)

De asemenea, puteți să aruncați aceste deșeuri în cadrul campaniilor speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase și respectiv periculoase, organizate de operatorul Soma pe parcursul anului.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
27 aprilie 2022 la 10:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Interul conduce cu 3-0 Carpaţi Covasna la pauză. Au marcat Bărculeţ, Ritivoi şi Moraru
(LIVETEXT) '45 - final de primă repriză; '44 - mingea centrată de Stoia, din flancul drept, loveşte bara, Szanto aproximează...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 7 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.