Ziua Internațională a Romilor. Șansă la educație pentru toți copiii

Ziua Internațională a Romilor. Șansă la educație pentru toți copiii

Am participat, ieri, împreună cu colegii mei din Organizația Județeană PSD Sibiu și președintele Partidei Romilor, Petre Duca, la un spectacol extraordinar susținut de elevii Școlii Gimnaziale Brădeni, la Căminul Cultural din comună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Intitulat “Mândru RomFest”, spectacolul a marcat Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită anual, în 8 aprilie. Protagoniștii – copii frumoși, cuminți și foarte talentați – au fost răsplătiți cu aplauze la scenă deschisă. Îi felicit pe organizatorii acestui eveniment deosebit, profesorii Adrian Pascu (care este și consilier local PSD), Cristina Moga și Aurica Langa!

Mă bucur că în comuna Brădeni există dascăli dedicați, care pun înainte de toate binele copiilor și fac tot posibilul ca aceștia să beneficieze de cele mai bune condiții de învățământ.

 

Copiii care provin din familii cu venituri modeste, pentru a avea o șansă de reușită în viață și a fi integrați în societate, trebuie să aibă acces, în mod obligatoriu, la educație.

De la preluarea mandatului de parlamentar, m-am preocupat de situația uneori dramatică a unor copii de romi care au un potențial enorm, dar, din lipsa condițiilor materiale și a preocupării părinților de a-i trimite la școală, se pierd și, în loc să ajungă oameni productivi pentru familiile lor și pentru societate, devin o povară financiară pentru bugetul țării.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu m-am rezumat doar la mesaje de susținere, ci am făcut lucruri concrete. Din activitatea mea de parlamentar, am ales două exemple în acest sens:

  • Proiectul de lege (votat recent în Camera Deputaților) pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, la care sunt inițiator alături de reprezentantul etniei romilor în Parlament, Cătălin Manea. Acesta prevede ca, în structura inspectoratelor școlare, să fie cuprinși și inspectori școlari pentru problemele copiilor și tinerilor proveniți din medii soci-economice dezavantajate și/sau din grupuri marginalizate din punct de vedere social – romi.
  • Am votat, săptămâna aceasta, marți, un proiect de lege inițiat de PSD (ce va intra în curând în vigoare), care prevede o masă caldă gratuită pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, asigurată inclusiv prin intermediul serviciilor de catering. Motivul pentru care am susținut această inițiativă legislativă este faptul că la școlile profesionale și liceele tehnologice vin, în general, copii din medii sărace, care fac chiar naveta și care, inclusiv pentru că nu-și permiteau să-și asigure mâncarea zilnică, abandonau aceste școli.

În România nu este nevoie numai de absolvenți de studii superioare, ci, mai mult decât oricând, este nevoie și de „meseriașii” formați în școli profesionale.

 

Iată două exemple care arată clar că PSD este singurul partid care face lucruri concrete pentru ca toți elevii să aibă o șansă reală la educație, iar tinerii să iasă de pe băncile școlilor cu o meserie care să le asigure un venit din care să-și poată întreține familia.

 

 

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

08 aprilie 2022 la 08:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.