Ca o scrisoare de dincolo de moarte

Am citit zilele acestea cartea Maicii Siluana Vlad, Cunoaște-L pe Domnul cel Viu, pe viu! (Ed. Doxologia, ed. 2-a, 2020, 231 pg.). Ca o scrisoare dinspre Înviere spre moartea noastră cotidiană. Recunosc, mi-a trecut de dorul ei, de forța ei de a motiva în iubire și de a încuraja sufletul care-și caută împlinirea ca om. Aveam nevoie de un restart sufletesc. De o așezare în vocea ei plină de înțelepciune și curaj. Sunt surprinse o serie de căutări duhovnicești, parte din războaie sufletești și frământări, o colecție de nedumeriri și căutări, înălțări și poticniri pe calea credinței. La toate Maica Siluana răspunde- și o scriu la prezentul absolut- cu istețimea dată de trăirea în Duhul Sfânt și în adevăr curajos a propriei vieți. Răspunsurile care vizează suferințele, necazurile, întristările ori încercările o vădesc drept maică, maică de har celor care au primit să își schimbe viețile în Hristos. Așa cum paginile despre copii și părinți cu durerile lor aduc o pedagogie adâncă, limpede și eficace în aplicabilitate directă. La fel și cele care încheie volumul, despre sexualitate, castitate și ieșirea din păcate, Maica Siluana căutând mereu soluția cea mai curată, aproape de gândirea omului aflat în probleme. De altfel un cuvânt, strecurat „sub copertă” apune tot despre modul în care minunea aceasta de pedagog duhovnicesc vedea lucrurile: „transformă, cititorule, orice vorbire despre Dumnezeu în grăire cu El și lărgește-ți inima primind în cor, cu rugăciune, toate durerile și bucuriile mărturisite aici” (Cuvânt către cei care răsfoiesc această carte). Recunosc că în mai toate cărțile sale Maica Siluana te face martor la nevoia de rugăciune a celui de lângă tine. Smerită și așezată în ascultare – mai ales a celor care aveau ceva de recuperat din propriile vieți- e descoperită de textul acesta în adâncul său de iubire umană. Adânc ce a purtat-o la Cer!