Medicina naturistă: Pelinul, regenerator pentru ficat şi tubul digestiv

Medicina naturistă: Pelinul, regenerator pentru ficat şi tubul digestiv

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pelinul, considerat o plantă miraculoasă care curăţă întregul organism de impurităţi, redând vigoare celui care-l foloseşte. Ceaiul din frunze de pelin este un pansament foarte eficient în bolile de stomac. Administrat în ulcere cu nişe sub formă de pulbere, stopează balonarea şi contribuie la regenerarea ficatului bolnav.

La fel de importantă este tinctura de pelin care se obţine din 100 g plantă uscată sau un pumn de plantă proaspătă la 400 ml alcool 50 grade care se lasă la macerat două săptămâni, în care timp se agită puternic recipientul în care se pune amestecul de câteva ori pe zi. După 2 săptămâni se strecoară totul printr-un tifon dublu şi se pune în sticluţe închise la culoare. Se păstrează în frigider. Se administrează câte 10 picături de 3 ori pe zi înaintea meselor principale timp de 20 de zile. Se vor face două cure pe an, primăvara şi toamna. Ameliorează bolile de ficat şi pancreas, făcând să dispară balonările foarte supărătoare.

Sub formă de pulbere obţinută prin râşniţa de cafea, se administrează câte o jumătate de linguriţă diluată în 100 ml lichid de două ori pe zi, cu un sfert de oră înaintea meselor principale. Cura durează o săptămână. Are efect benefic, ca tonic, aperitiv, antispastic, antifebril, în ascaridoză, anemie, convalescenţă, tulburări ale ciclului menstrual. 3 tulpini de pelin verde introduse în vin roze sau negru într-o sticlă de culoare închisă lăsate la macerat timp de 6 săptămâni devin un miraculos medicament care curăţă arterele şi scade în scurt timp colesterolul. Condiţia este ca să se bea 100 ml pe zi după masa de prânz.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
08 martie 2022 la 20:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
A doua zi a Festivalului Verzei de la Moșna a început. Producătorii locali își prezintă recolta
Festivalul Verzei de la Moșna a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și se desfășoară sâmbătă și duminică,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Sibiul, pe locul 5 în România la numărul de turiști. Cu 6,3% mai multe sosiri decât în 2025
Județul Sibiu ocupă locul al cincilea la nivel național după numărul de sosiri turistice înregistrate în primele opt...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Drumeție de toamnă spre crestele Făgărașului. Traseul pornește de la Mănăstirea Turnu Roșu spre golul alpin
Programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, organizează sâmbătă, 17 octombrie, o drumeție în Munții...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 3 zile
150 de cicliști pornesc mâine într-o tură de 60 de kilometri prin Țara Oltului. Scurte resticții pe DN 1
Turul ciclist „Pedalează și Vizitează” va debuta mâine, 10 octombrie, în Avrig. Cei 150 de participanți vor pleca...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 zile
A lu’ Escana din Porumbacu de Sus găzduiește o seară de jazz și blues
O seară de jazz și blues va avea loc pe 17 octombrie, în Porumbacu de Sus, județul Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 zile
Smiley și Pavel Bartoș vin la Sibiu cu filmul „Vacanță All Inclusive”
Caravana filmului „Vacanță All Inclusive” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie 2026. Smiley, Pavel Bartoș și echipa filmului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 4 zile
Porți deschise la Centrul Chinologic din Sibiu. Vizitatorii sunt așteptați în 13 și 22 octombrie
După valul uriaș de solicitări primite în timpul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, când sute de copii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 zile
„Soarele din farfurie”, un nou circuit expozițional la Muzeul ASTRA. Trei zile de ateliere în sectorul Olărit
Muzeul ASTRA deschide vineri, 9 octombrie, de la ora 14:00, circuitul expozițional „Soarele din farfurie”, în sectorul Olărit....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.