O recitire a Profeților

O recitire a Profeților

A apărut o lucrare a Părintelui Alexandru Moldovan care mi-a bucurat tare mult lectura ultimelor zile: Profeții biblici (Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2018, 732 pg.). Dincolo de faptul că reprezintă o preocupare comună în cercetare- am publicat volumul Ascultă, Israel…Activitatea învățătorească a Profeților în Vechiul Testament (Ed. II-a, 2021, I-a, 2004)- munca de exeget a Părintelui Alexandru m-a făcut să recitesc atent și cu multă serenitate pagini grele ale Scripturii. Dispunând de un Cuvânt înainte al Părintelui Vasile Mihoc (pp. 5-9), cartea Părintelui Alexandru ne oferă cea mai completă lucrare în limba română asupra subiectului, propunând un -fie-mi îngăduit- manual exegetic asupra literaturii profetice. Muncitor și exact în analiză, autorul ne propune în fapt trecerea prin fiecare autor biblic (viață, activitate, teme principale, teme speciale) și conectarea sa la cercetarea patristică ori modernă cu simplitatea dascălului care, la catedră ori în scris, explică, face vădit sensul adânc și pastoral- deopotrivă- al textului profetic. Pagini desprinse din munca, deloc ușoară, de la emisiunea „Atlas Biblic” (începând, cred, cu ianuarie 2013) ele au păstrat câte ceva oralitatea prezentării, de unde și fluența lor și ușurința prin care textul poate fi citit. Autorul consemnează: „Atunci când vocația nu e autentică, unul care se pretinde profet devine foarte repede un impostor, căzând într- un soi de misticism fals sau bolnav, acordând o importanță exagerată manifestărilor exterioare, fenomenelor extatice și frenetice. E relativ ușor să înțelegem fenomenele harismatice care se petrec în sânul popoarelor bogate în capacități expresive și nu trebuie să ne mirăm, de pildă, de influența pe care a avut-o asupra acestora muzica, cântecele sau dansurile sacre. Însă, adevăratul profet se folosește rar de aceste mijloace pentru a exprima voia Domnului. Dacă uneori, pentru a atrage atenția oamenilor, cedează în fața unui gest excentric, provocator, care iese din tiparele obișnuitului, în acest caz vorbim despre o excepție” (p. 22). Un volum care descrie linia roșie a propovăduirii și trăirii profeților din Vechiul Legământ, constructorii conținuturilor legate de mesianitate, mântuire și răscumpărare, restaurare și reconciliere în Dumnezeu, cu Dumnezeu, a omenirii și a lumii. Un excurs de suport biblic necesar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
04 martie 2022 la 21:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Sibianul Robert Frăţilă, performanţă extraordinară pentru România: e triplu vicecampion mondial
Culturistul sibian Robert Frăţilă a obţinut, în prima zi a Campionatelor Mondiale de la Santa Susanna, din spania,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă cu 5-0 meciul cu Carpaţi Covasna şi urcă pe loc de play-off în Seria 2
Interul revine pe "Municipal" cu o victorie la scor, cu Carpaţi Covasna, echipă din subsolul clasamentului. Ionuţ Bărculeţ...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 19 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.