Prima parcare supraetajată din Sibiu a fost dată în folosință

Prima parcare supraetajată din Sibiu a fost dată în folosință

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După câteva luni de așteptare, locuitorii din Hipodrom vor putea folosi prima parcare supraetajată din oraș. Deocamdată, utilizarea parcării va fi gratuită, spațiul fiind păzit 24h/24. Parcarea a fost deschisă sâmbătă, dar în prima zi numărul celor care și-au adus aici mașinile nu a fost foarte mare. „Probabil că oamenii încă nu știu că s-a deschis. Eu am citit în presă și am venit să încerc printre primii parcarea. Mi se pare în regulă. Mașina e protejată de zăpadă, de ploaie. Să vedem ce va fi mai târziu, când va începe să se aglomereze. Deocamdată e bine.” ne-a spus o sibiancă, Livia, care și-a lăsat mașina în parcarea supraetajată. Pe măsură ce locuitorii din apropierea parcării vor afla că aceasta a fost dată în folosință, cu siguranță toate locurile vor fi ocupate, ceea ce va duce, probabil, la eliberarea unor spații de parcare din jurul blocurilor. 

 Reprezentanții Primăriei transmit că:

Accesul cu mașina în parcare este liber în această primă etapă. Apăsați butonul de la barieră și luați tichetul. La ieșire, bariera se va ridica automat, recunoscând numărul de înmatriculare, dar este recomandată păstrarea tichetului pentru a-l scana la ieșire, dacă este nevoie.

Accesul pietonal către nivelurile superioare ale clădirii se poate face fie cu liftul, fie pe scări

Cele peste 300 de locuri de parcare sunt structurate pe 6 niveluri. Consultați tabela electronică de la intrare pentru a ști numărul de locuri libere pe fiecare nivel

În parcare sunt disponibile locuri și pentru persoanele cu dizabilități, precum și locuri pentru motociclete

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La parterul clădirii au fost instalate 4 stații de încărcare a mașinilor electrice care se află în testare în acest moment. Vom reveni cu un anunț în momentul în care vor fi disponibile pentru utilizare.

Parcarea este păzită 24/24h prin personalul unei firme contractate și supravegheată prin intermediul camerelor video instalate”.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

04 martie 2022 la 19:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Marian Mărgărit preia echipa U17 a Academiei de Fotbal Alma Sibiu. Experienţă de peste 30 de ani
Marian Mărgărit se alătură Academiei de Fotbal Alma şi se va afla, în noul sezon, pe banca echipei...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.