O recuperare din cuvântul de aur al Părintelui Zaharia Boiu

A apărut, ca o împlinire editorială, cel de-al treilea volum al Predicilor lui Zaharia Boiu: Semințe din agrul lui Christos: cuvântări bisericesci la înmormântări, parastase și alte festivități funebrale: adaus de texturi biblice pentru cuvântări funebrale: tomul III, Sibiiu, 1899 (Ed. Armanis, 2022, 373 pg.). La momentul când pregăteam volumul pentru tipărire, împreună cu Părintele Remus Ioan Răsvan – am republicat în aceeași echipă Zacharia Boiu, Frunze de laur. Poesii eroice din anii 1877-1878, Ed. Armanis, Sibiu, 2019, 35 p.; Zacharia Boiu, Semințe din Agrul lui Christos. Cuvântări Bisericesci. Pe toate duminecile, prasnicele și sărbătorile de preste an, precum și la casuale bisericesci, publice și private (…), Sibiiu, 1898/ Ed. Armanis, 2020, 306 pg.; Zaharia Boiu, Publicistul cultural: antologie de articole, Ed. Armanis, Sibiu,  2021,211 pg. Un volum de recuperări este și cel realizat de Părintele Răsvan Ioan-Remus, Recuperarea unei memorii educaționale: Abecedarul lui Zacharia Boiu (1862), Editura Armanis, Sibiu, 2021-  ,ne-am avântat să scriem o prefață pe care v-o dăruim, preambul lecturii volumului, evitând consemnarea notelor de subsol: „Cu ajutorul lui Dumnezeu aducem acum, prin acest volum de predici, încă o contribuție la recuperarea conținuturilor de text ale unui personaj istoric cu totul aparte: Părintele Zaharia Boiu. Ne-am străduit ca în toate editările de până acum să păstră sarea și piperul exprimării sale omiletice, să redăm, cât mai fidel, tonusul de viață pe care-l propunea. Acest al treilea volum de predici din colecția Semințe din Agrul lui Christos (…) vede lumina tiparului în 1899. Și impresionează o cultură întreagă. Și generează o cultură întreagă. Cultura propovăduirii în Transilvania și în Ortodoxia românească. Știm că Biblioteca Universității din Cernăuți a purtat pe rafturi volumele lui Zaharia Boiu și credem că nu era cel mai îndepărtat punct de geografie spirituală în care cartea aceasta a format conștiința că predica este un complex aliaj de cunoaștere și comunicare. Stăpânind o limbă română „nepieritoare”  și o cunoaștere atentă a ethosului de viață ardelean Zaharia Boiu strălucește și dă senzația că scrie o Istorie a Ortodoxiei Transilvane prin predici. În predicile sale sunt înregistrate date istorice și personale despre Mitropolitul Andrei Șaguna ( 3 predici, I, III și IV), Emanuil Gojdu (II), Vasile Alecsandri (VI), George Barițiu (VII, Paul Dunca de Șieu (VIII), Dimitrie Andronic (IX), Iacob Bologa (X), Ioan Hannia (XI), Dioisie Chendi (XII), Ioan Brote (XIII), Vasile Roșescu (XIV), Ioan Hodoș (XV), Ioan Gall (XVI), Ion Codru- Drăgușanu (XVII), Ioan Popescu (XVIII), Ioan Borcia (XIX), Moise Toma(XXI), Ioan Reoul (XXIII), Ioan Dragomir (XXV), Nicolae Imbrăș (XXVII), Toma Stănilă (XXIX), Nicolae Cristea (XXX) sau Ghedeon Henteș (XXXI). Pentru mulți dintre cei enumerați predicile acestea ale lui Boiu sunt unica sursă de informație prin care ajung la noi. Profiluri masculine proeminente ale unei culturi care se contura deja prin simț național și cultură creștină, remarcabili mecena și foarte atenți apărători ai drepturilor românilor din Ardeal. Se vede limpede că pentru perioadă erau mai Amult decât importanți erau însăși istoria vremii. Descoperim că Boiu a predicat atât la parastase, în momente de protocol- fiind invitat de tinerimea română, de exemplu, să țină în 2/14 septembrie 1890 o pomenire lui Vasile Alecsandri-  cât și la înmormântări, nu numai în Sibiu ci oriunde se era nevoia ca prezența sa să aducă un pic de alinare și curaj (avem predici rostite la Sibiu, Cluj, Miercurea Sibiului, Gura Râului, Brașov, Șieu, Rășinari, Mediaș ori Făgăraș). Emoția volumului este dată însă de cotidianul surprins în paginile lui. Noutatea acestui al treilea tom de predici este viața din el. Sunt cuprinse predici la înmormântarea unor figuri feminine importante nu doar în arealul transilvan: preotesele Maria Hannia (XX), Ioana Arsenie (XXII), Catarina I. Manta (XXVI) sau proprietăreasa Iustina Măcelariu (XXIV). Cel mai emoționant text rămâne însă cel asupra morții Mariei Ivan din Săliște, o diaconiță de 17 ani ce se stinge în lăuzie (fusese căsătorită abia un an). Acestei veritabile perle omiletice se adaugă cele două texte legate de moartea Sofiei David- elevă la Școala de fetițe a Asociației (XXXII) sau la o fecioară Mireasă (XLII) pe care le socotim printre cele mai frumoase alcătuiri de limbă română în spațiul Ortodoxiei. Emoția o regăsim și în predica de la înmormântarea tânărului gimnazist (XLI) ori în predicile la înmormântarea preoților- bătrân (XXXIII) și tânăr (XXXIV). Valoroase din punct de vedere al modului în care autorul identifică criteriile vocației reale sunt toate textele. La cele deja amintite meritând să adăugăm predicile de la înmormântarea unui învățător (XXXV), a unui Epitrop (XXXVI) sau a unei femei binefăcătoare (XXXIX). Rămân de mare valoare cele două predici la înmormântarea unei văduve evlavioase (XXXVII) și la un bătrân evlavios (XXXVIII) grupate și ele în capitolul dedicat parcă anonimilor dar vizând, deși suntem siguri că vizau anumite persoane din anturajul autorului. Un plus de aducere aminte pentru predica la înmormântarea unui pădurar orășenesc, George, asasinat (XL) doar pentru a sublinia că în societatea noastră nu sunt prea multe noutăți în ce privește răutatea noastră. Veți descoperi nu doar date istorice ori de context ci foarte multe amănunte prin care autorul reușește să aducă foarte aproape de noi emoția suferinței și compătimirii, reușind să creeze chiar un model de alcătuire a textului pe care îl vom descoperi folosit cu râvnă de preoți în alcătuirea propriilor predici. Suntem la un început de drum în Omiletica practică? Credem că da, dar suntem deja la ceva distanță culturală de eforturile preoțimii din Șcheii Brașovului ori din zona Mărginimii, la ceva distanță de primele volume de predici la înmormântare. Ceea ce este nou la Zaharia Boiu și va fi impresionat și Academia Română – care l-a și premiat- este limba română restaurată și parcă realcătuită special pentru omilie. Că Boiu a văzut volumul său ca unul de Omiletică practică nu avem nici o îndoială. Oferă note despre fiecare dintre persoanele despre care bănuiește că în timp va fi nevoie de plus-memorie (pp. 325- 328) iar pentru ca lucrarea să ajute deplin în misiunea de propovăduire adaugă o serie de texte biblice pentru cuvântări funebrale (pp. 329-368). Se simte dascălul din el. Și se simte omul realist, implicat în tot ce însemna viața duhovnicească și culturală a societății și Bisericii Ortodoxe din Transilvania. La momentul când Boiu publica al treilea tom al Semințelor sale din Agrul lui Hristos fusese învățător la Săcele (1854-1855), profesor suplinitor (1857-1859) și apoi titular (1861-1870) la Institutul Pedagogic și Teologic din Sibiu. O vreme a fost catehetul școlii de fetițe al Asociațiunii ASTRA din Sibiu, redactor la Telegraful Român  și Transilvania, catehet la Liceul de Stat din Sibiu (1865-1875), preot paroh în Sibiu-Cetate (1863-1884). Implicat în acțiunile ASTREI și ale Arhiepiscopiei Sibiului și ales ca membru corespondent al Academiei Române (13 septembrie 1877), Zaharia Boiu scrisese cam tot ce avusese de scris până la 1899. De aici și valoarea lucrării, premiată la 1900 de Academie. Poate doar Catehismul mic al Bisericii Ortodoxe orientale pentru uzul școalelor elementare române (Sibiu, 1869, 3 f.+ 103 pg, ed.II-a, 1873, 112 pg) să reprezinte un text cu reverberații teologice mai ample decât cele trei volume de predici. Aici se vădește teologia lui Boiu, capacitatea sa de a corela exegeza Noului și Vechiului Testament cu profilul pastoral al comunităților ortodoxe din Transilvania, predicile sale putând fi folosite și astăzi drept model de comunicare intra-parohială. Ceea ce ne-a frapat în reconstrucția volumului pentru editare a fost lumea despre care ne vorbește. Nu priviți, de exemplu, titlurile predicilor doar în contextul înmormântării. Oamenii aceștia au făptuit fundamente de cultură națională fără egal. Femeile pomenite au reprezentat, dacă vreți, cununi de frumusețe umană, nu doar din descrierea lui Boiu știind noi aceasta ci și din mărturiile istorice. Într-un fel avem dinainte o Țară de preoți și sate, cum ar spune Nicolae Iorga, dar și de oameni implicați în emanciparea românilor ardeleni. Autorul nostru are această capacitate de a nu ezita în a scoate în evidență relevanța umană a celor dispăruți, lăsând parcă o dâră de lumină în iconostasul comunității. Pe când lucram la această editare am făcut un scurt pelerinaj pe la o parte din mormintele oamenilor acestora. Poate că ar merita un album de fotografii pentru a arăta în ce mod multe din lăcașele păstrării trupurilor lor își păstrează câte ceva din demnitatea dintâi. Poți intui, vibrând în aerul tare al dimineții Zilei celei neînserate, atomi din rezonanța cuvintelor lui Zaharia Boiu. Născând nădejde în Înviere”. Poate că merită să mai amintim că am dedicat publicarea volumului memoriei Părintelui Mircea Păcurariu, la un an de la plecarea la Cer.