Medicina naturistă: Curmalele (Phoenix Dactylifera)

Se cunosc peste 200 de varietăţi. Cele mai întâlnite sunt curmalele din Algeria şi Tunisia.

Arabii deşertului o consideră drept sursa vieţii. Curmala oferă călătorului fructul său hrănitor şi o băutură dulce, atunci când se montează un robinet în trunchiul copacului. Curmalul oferă fibre textile pentru confecţionarea hainelor şi funiilor şi umbră răcoroasă.

Curmalele conţin vitamina A, D, B1, B2, C, calciu, fier, magneziu. Sunt fructele cele mai bogate în energie. 10 curmale oferă 275 de calorii. Aceasta reprezintă 11% din nevoia zilnică pentru un bărbat care efectuează o muncă fizică medie. Curmalele sunt extrem de hrănitoare, fiind uşor de asimilat pentru organism. Conţinutul lor de grăsimi este de 0,5%. Curmala potoleşte tusea excesiv de uscată, calmează mucoasa bronhiilor. Acest lucru se datorează contităţii mari de zaharuri pe care le conţin şi altor componente care nu au fost încă studiate. În acest caz, se indică fierberea lor în lapte. Curmalele se indică în insuficienţă renală, deoarece se limitează aportul de proteine. Curmalele fiind energizante, se recomandă în caz de oboseală sau slăbiciune, în mod special la atleţi, femei însărcinate sau celor care alăptează. Curmala este un tonic muscular, preventiv al îmbătrânirii, recomandat în convalescenţă, astenie fizică şi intelectuală, tuberculoză, anemie, prevenirea cancerului, senescenţă. Se consumă fructul ca atare, în stare proastă sau uscată. Curmalele uscate se pot înmuia în apă sau lapte înainte de a fi mâncate. Praful de curmale dă o făină albă utilizată de popoarele nomade. Sucul sau mierea curmalelor înlocuiesc untul şi zahărul în preparate culinare. Sâmburele spart şi muiat cu apă în clocot poate ajuta la hrănirea cămilelor, măgarilor şi caprelor.