Justiția în cifre: numărul judecătorilor din Sibiu este mai mic, numărul dosarelor este tot mai mare

Justiția în cifre: numărul judecătorilor din Sibiu este mai mic, numărul dosarelor este tot mai mare

Numărul dosarelor înregistrate la instanțele din Sibiu este în creștere, potrivit raportului privind activitatea Curții de Apel Alba Iulia și a instanțelor din circumscripția acesteia pentru anul 2021.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, s-au înregistrat creșteri  de dosare la două dintre cele trei tribunale aflate în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia. În privița Tribunalului Sibiu, numărul cauzelor pe rol a crescut în anul 2021 la 9.971, faţă de 9.275 în anul 2020, procentul de creștere fiind de 7,50 %. Tribunalul Alba a avut un număr mai mare de dosare, în vreme ce tribunalul Hunedoara, a avut mai puține față de 2020.

Tribunalul Alba – în anul 2021 a înregistrat un volum de activitate de 12.580 cauze, în creștere cu 1.687 cauze faţă de anul 2020, când numărul dosarelor pe rol a fost de 10.893, procentul de creștere fiind de 15,48%.

Tribunalul Hunedoara a avut 11.716 cauze pe rol în 2021, faţă de 12.599 cauze în anul 2020, mai puțin cu 883cauze, în procent de -7,00%.

În funcție de materiile dreptului, la Tribunalul Alba se observă creșteri la toate cele 3 secții (civil, penal, administrativ) iar la Tribunalul Sibiu și Tribunalul Hunedoara au fost mai multe cauze pe rol la secția penală și secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal în timp ce la secția I civilă au fost înregistrate mai puține cauze față de anul anterior.

 

Și cauzele din judecătorii au crescut în 2021

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La nivelul judecătoriilor numărul total al cauzelor nou intrate a crescut în anul 2021 faţă de anul 2020 atât în materia civilă, cât și  în materia penală. Astfel, în materie civilă, numărul cauzelor nou intrate a crescut cu un procent de 2,82%,  de la 62.109  la 63.866,  iar în materie penală  a crescut de la 15.839  cauze în anul 2020,  la 16.863  în anul 2021, ceea ce reprezintă o creștere cu 6,46%.

 

Încărcătura pe judecător si pe schemă

 

Ca indice statistic, încărcătura pe judecător poate fi examinată fie în forma încărcăturii pe judecător (posturi ocupate), fie ca încărcătură pe post de judecător prevăzut în schema de personal.

Încărcătura pe judecător reflectă numărul de dosare pe care l-a avut de soluţionat un judecător în perioada de referinţă şi se calculează prin raportarea numărului total de dosare la numărul mediu al posturilor ocupate în anul 2020.

Încărcătura pe schemă se determină prin raportarea volumului de activitate la numărul total de posturi prevăzut în statele de funcţii ale instanţelor.

Curtea de Apel Alba Iulia s-a situat în anul 2021 pe locul 6 din punct de vedere al încărcăturii pe schemă, cu 521 cauze/judecător, față de media pe țară care a fost de 580 şi pe locul 5 la încărcătura pe judecător, cu 644 cauze/judecător, față de media pe țară de 666 dosare.

La nivelul tribunalelor se constată că încărcătura pe judecător a crescut în anul 2021 față de anul 2020: la Tribunalul Alba de la 582 dosare în anul 2020, la 869 dosare în anul 2021, la Tribunalul Hunedoara de la 615 dosare la 742, iar la Tribunalul Sibiu de la 654 dosare în 2020 la 803 dosare în 2021.

Doar la Tribunalul Alba, de exemplu, încărcătura pe judecător este mai mare decât media pe țară.

Încărcătura  pe schemă în anul 2021 la judecătoriile din raza Curţii de apel a fost mai mare decât media pe ţară, de 855 dosare, la patru dintre judecătorii, iar încărcătura pe judecător în anul 2021 a fost mai mare decât media pe ţară,  de 1.085 dosare, la opt dintre judecătorii.

 

Cât de eficiente au fost instanțele

 

Anul 2021 a fost al șaptelea an în care s-a evaluat activitatea instanţelor şi prin aplicarea  indicatorilor de eficienţă ai activităţii instanţelor.

Indicatorii de eficiență sunt: rata de soluţionare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate, stocul de dosare, ponderea dosarelor închise într-un an, durata medie de soluționare, pe materii sau pe obiecte la nivelul fiecărei instanțe și la nivel național și redactărilor peste termenul legal. 

Pentru fiecare indicator sunt stabilite 4 grade de eficienţă: foarte eficient, eficient, satisfăcător sau ineficient.

Analiza centralizată a indicatorilor de eficienţă relevă menținerea Curţii de Apel Alba Iulia pentru activitatea din 2021 la gradul „Eficient”.

 

Instanțele se confruntă cu lipsă de personal

 

În circumscripția sa teritorială atât cele trei tribunale, cât și un număr de 13 judecătorii s-au încadrat în gradul de eficiență Eficient”, iar Judecătoriile Brad, Săliște și Sebeș s-au încadrat în gradul Foarte eficient”.

Instanțele la care posturile de judecător erau ocupate în totalitate la sfârșitul anului sunt Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Aiud, Judecătoria Blaj, Judecătoria Brad.

Pe de altă parte, la instanțele cu volum mare de activitate au existat în continuare posturi vacante de judecător (Tribunalul Alba, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Petroșani, Judecătoria Deva,  Judecătoria Mediaş şi Tribunalul Sibiu).

Comparativ cu ultimii doi se observă agravarea tendinței de creștere a numărului de posturi vacante la nivelul instanțelor din circumscripția teritorială care a ajuns la sfârșitul anului 2021 la 77 de posturi neocupate, în condițiile în care la sfârșitul anului 2020 erau evidențiate 55 de posturi vacante, după ce la finalul lui 2019 fuseseră vacante 45 de posturi. Numărul mare de posturi de posturi vacante de judecători (care aproape s-a dublat față de anul 2019), a fost influențat în principal de pensionarea a 20 de judecători în cursului anului 2021 la  mai multe instanțe: Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Sibiu.

 

Situaţia infrastructurii în anul 2021

 

Palatul Justiției din Alba Iulia, clădirea monument istoric care este sediul Curții de Apel Alba Iulia de la înființare, a fost edificată în urmă cu 114 ani pentru instituțiile judiciare locale.  Cu toate acestea, are o evoluție sinuoasă fiind de-a lungul timpului disputată de diverse instituții administrative locale. În anul 2010 clădirea a revenit în patrimoniul Justiției iar din 2018 Palatul Justiției a fost trecut în administrarea exclusivă a Curții de Apel Alba Iulia. După acest moment important echipa managerială a Curții de Apel Alba Iulia a demarat un amplu și ambițios proiect de renovare, restaurare dar și de refuncționalizare a spațiului existent, astfel încât clădirea să redevină cu adevărat un Palat al Justiţiei.

Clădirile unde îşi desfăşoară în prezent activitatea cele trei tribunale din raza Curţii de Apel Alba Iulia, alături de judecătoriile din municipiile reşedinţă de judeţ nu mai corespund din punct de vedere tehnic şi fizic, necesitând intervenţii majore pentru desfăşurarea actului de justiţie în condiţii optime.

În concluzie, în ceea ce privește starea sediilor instanțelor din raza Curții de Apel Alba Iulia, dintr-un număr de 17 sedii de instanţe, 6 sedii sunt într-o stare tehnică foarte bună și nu necesită lucrări imediate, respectiv cele în care funcționează: Judecătoria Blaj, Judecătoria Câmpeni, Judecătoria Săliște, Judecătoria Mediaș, Judecătoria Hunedoara și Judecătoria Avrig.

Alte sedii de instanțe sunt însă într-o stare tehnică dificilă, cu mari deficiențe de funcționare la parametrii tehnico-fizici adecvați, respectiv Tribunalul Alba, Judecătoria Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Deva, Judecătoria Petroșani, Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu.

 

 

Autor -
20 februarie 2022 la 10:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 22 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Marian Mărgărit preia echipa U17 a Academiei de Fotbal Alma Sibiu. Experienţă de peste 30 de ani
Marian Mărgărit se alătură Academiei de Fotbal Alma şi se va afla, în noul sezon, pe banca echipei...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.