Consiliul Județean anunță că Stațiunea Păltiniș Sibiu va beneficia de racordarea la rețeaua de gaz

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a găzduit vineri, la inițiativa deputatului Raluca Turcan, o întâlnire cu privire la „Strategia de dezvoltare a rețelelor  de transport gaz metan în scopul înființării/extinderii rețelelor de distribuție cu gaz metan a localităților". La eveniment au participat în calitate de vorbitori Ion Sterian -Director General Transgaz SA Mediaș, Mircea Man – Vicepreședinte Agenția Națională de Reglementare a Energiei, Mihaela Suciu – Director Divizia Dezvoltare Rețea SDEE Cluj Napoca, Petre Stoian – Director General Adjunct DELGAZ Grid Târgu Mureș, Mircea Crețu -Prefectul Județului Sibiu, precum și primari din UAT urile județului Sibiu, fiind prezentă și  primarul municipiului Sibiu, Astrid-Cora Fodor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Scopul principal al întâlnirii a fost inițierea unui dialog constructiv, transparent și constant între principalii furnizori de servicii și autorități. Printre cele mai importante subiecte s-a discutat despre extinderea rețelelor de gaz și crearea unor parteneriate bazate pe încredere în care fiecare parte implicată în acest proces își îndeplinește cu celeritate obligațiile care îi revin, astfel încât să se asigure o dezvoltare sustenabilă comunităților din județul Sibiu.

În cadrul dezbaterii s-au abordat proiecte importante cum ar fi racordarea la rețeaua de gaze a stațiunii Păltiniș, o investiție care va consta în introducerea a 14 kilometri de conductă și care va aduce în mod evident dezvoltare economică, anunță Consiliul Județean. Cu privire la acest aspect, oficialii companiei Transgaz au transmis că asigură tot sprijinul, solicitând totodată susținerea tuturor UAT-urilor implicate, pentru configurarea traseului conductei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dezbaterile publice care aduc alături la aceeași masă toți actorii implicați, s-au dovedit de fiecare dată ca fiind extrem de utile. M-a bucurat deschiderea de care au dat dovadă cei prezenți în a găsi cele mai bune soluții, astfel încât fiecare să aplicăm principiul european prin care nicio comunitate să nu fie lăsată în urmă. Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți, atât reprezentanților celor mai mari furnizori de servicii, cât și primarilor UAT-urilor din județul Sibiu” a declarat, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

18 februarie 2022 la 14:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 20 ore
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 20 ore
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 21 ore
Eveniment cultural de excepție la Sibiu: “De la Sebeș la Viena”, un omagiu muzical-literar adus pianistului Carl Filtsch
Sala Oglinzilor din Sibiu va găzdui în 8 iulie, începând cu ora 18:00, cel de-al patrulea salon muzical-literar...
Eveniment
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 22 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit