Problemele de pe strada M. Kogălniceanu nr. 8. Poziția oficială a Primăriei Sibiu

Problemele de pe strada M. Kogălniceanu nr. 8. Poziția oficială a Primăriei Sibiu

Primăria Municipiului Sibiu a transmis redacției un drept la replică referitor la situația semnalată  pe strada M. Kogălniceanu nr. 8 în articolul publicat în 1 februarie cu titlul: "Ziua şi scandalul pe str. Kogălniceanu din Sibiu!?!": 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Poliția Locală monitorizează zilnic această zonă, atât prin intermediul unei patrule, cât și prin intermediul camerelor de luat vederi instalate în zonă. Astfel, în data de 29.01.2022 au fost identificate 4 persoane care au depozitat neregulamentar deșeuri și articole de mobilier. Fiecare a primit o amendă de 800 de lei pentru această contravenție. De asemenea, datele de identificare ale celor 4 cetățeni au fost transmise Serviciului Management Salubrizare și Protecția Mediului pentru recuperarea costurilor acțiunilor repetate de salubrizare realizate pentru a curăța mizeria lăsată de aceste persoane pe domeniul public.

Pentru asigurarea liniștii și ordinii publice în zonă, în baza bunei colaborări instituționale, Poliția Locală a inițiat o acțiune comună în acest caz atât cu Inspectoratul de Jandarmerie Sibiu, cât și cu Inspectoratul de Poliție Sibiu, în sensul descurajării și sancționării faptelor antisociale care se produc în această zonă.

 

În ceea ce privește construcția ilegală identificată la adresa menționată, Poliția Locală a sancționat persoana vinovată. Deoarece măsura complementară de demolare a acesteia nu a fost dusă la îndeplinire, s-a intervenit în luna noiembrie 2021 cu un executor judecătoresc care a constatat că nici în urma deciziei unei instanțe nu a fost demolată construcția ilegală, impunându-se astfel demolarea acesteia de către Primăria Sibiu, printr-o firmă specializată, debitorul urmând să achite contravaloarea lucrărilor. 

Urmare a constatărilor controlului efectuat de Poliția Locală  în luna noiembrie 2021,  Primăria Sibiu realizează în paralel cercetări cu privire la proprietarul de drept al imobilului în care locuiesc aceste persoane, analizând inclusiv aspectele legate de formele legale în baza cărora aceste persoane ocupă imobilul. Persoanele au fost legitimate și dețin cărți de identitate eliberate cu respectarea legislației în vigoare, atestarea domiciliului făcându-se de către un polițist de ordine publică ce a certificat printr-un control în teren faptul că acolo locuiesc. Legislația în domeniu prevede că, în cazul în care cetățeanul nu prezintă un act de proprietate a spațiului, atestarea domiciliului se poate face prin verificarea în teren. 

Din punct de vedere al asistenței sociale, locatarii de la această adresă (18 persoane) se află în evidențele Direcției de Asistență Socială, beneficiind de servicii sociale pentru care se încadrează, în baza prevederilor legale. Ultima anchetă socială la această adresă a fost realizată în luna ianuarie 2022. Având în vedere deficiențele constatate, Direcția de Asistență Socială a întocmit un plan de măsuri pentru îmbunătățirea situației socio-familiale și locative, urmând ca situația să fie monitorizată lunar de către asistenții sociali. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

07 februarie 2022 la 12:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 19 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Marian Mărgărit preia echipa U17 a Academiei de Fotbal Alma Sibiu. Experienţă de peste 30 de ani
Marian Mărgărit se alătură Academiei de Fotbal Alma şi se va afla, în noul sezon, pe banca echipei...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.