Au furat cutia milei din Biserica din curtea Spitalului Județean

Acasa >

Articol

Au uitat de cele sfinte și au forțat ușa bisericii din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, de unde au furat banii din cutia milei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fapta s-a produs în noaptea de 16 spre 17 ianuarie. Politistii sibieni au fost sesizati că persoane necunoscute au forțat intrarea în lăcașul de cult și ar fi sustras o casetă cu bani, cu aproximativ 100 de lei.

„În urma verificărilor efectuate, caseta a fost găsită în apropierea lăcașului, constatându-se că sistemul de închidere a fost forțat și suma de bani a fost sustrasă”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării persoanelor implicate și aplicării măsurilor legale în consecință.

Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. (L. B.)

25 ianuarie 2022 la 12:25

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 minute
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 19 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit