Tineret, extremă urgență

Așa am intitulat prefața la cartea Părintelui Daniel Puia-Dumitrescu, Academia de timp liber. Ghid catehetic pentru organizarea Școlii de vară în parohii sau Grupurile de Yineret ale Bisericii (Ed. Agnos, Sibiu, 2021, 159 pg.). Am scris în paginile prefeței ceea ce am gândit și gândesc despre întreg demersul Părintelui în ce privește pastorala-catehumenală propusă prin Academia de Timp liber, pe care-l văd, alături de noua generație de preoți și operatori pastorali, drept un timp al libertății în Hristos. Reiau textul, cu o convingere vie că munca unui astfel de preot și a comunității sale merită cunoaștere și recunoaștere: „Preocupați să extindem spațiile de cult și să refacem, oarecum, rețeaua de siguranță sufletească a parohiilor am început- ca preoți și teoreticieni ai pastorației catehumenale- să regândim așezarea în învățătură, în conținuturi de mărturie a generațiilor care ne alcătuiesc comunitatea. Am preluat, după 1989, comunități vii, cu adevărat articulate în Hristos, pentru că munca a generații și generații de preoți s-a supus exigenței Hristos. Poate că nu erau pregătite planurile pastorale care astăzi ne ocupă mult din energii și nici nu visam la atâtea și atâtea acțiuni, câte s-au derulat în ultimii 30 de ani, dar era o liniște cuminte, o delicatețe pastorală din care ne trăgeam toți seva motivației creștine: Iisus Hristos. pe măsură ce timpul a trecut ne-am aflat în câteva situații critice: recatehizarea unor generații întregi- cu rare excepții, din 1948 nu s-a catehizat nici un grup parohial integral-,  alegerea cu grijă a tematicii abordate public- cu un public tot mai sensibil la ceea ce numeam atunci „noutăți spirituale”- , evitarea conflictelor inter-confesionale, reconsiderarea literaturii creștine cu valoare pastorală și catehetică, proiectarea pe o lungă perioadă de timp a punctelor generice ale planului pastoral, educarea profesorilor de religie și a noilor generații de preoți. Erau anii în care mănăstirile au primit mii de ucenici și au apărut ca necesare zeci de seminarii și facultăți de teologie. Dar a venit și reversul emoției care a dictat sistemului pastoral. O delăsare interioară în ce privește calitatea discursului pastoral (nu ne referim aici doar la cuvinte), invalidarea sistemică a schimbărilor de mentalitate care ar fi oferit dinamică pastorală micilor și marilor comunități (operatori catehetici, centre de cercetare de profil, instituții de pregătire post-universitară pentru preoți în domenii cheie- pastorație, diplomație eclesială, pedagogie socială etc). S-a recreat oarecum o închidere în sine a proiectului pastoral și salvarea lui a venit tot dinspre misiunea catehetică. Nu doar ora de religie, parte integrantă a procesului catehetic, ci și munca preoților, părinți ai unor comunități în care copii au devenit parteneri pastorali. Au avut loc desfășurări de proiecte dintre care reținem Hristos împărtășit copiilor și Alege Școala!(1 și 2). Proiecte care au scos însă la iveală și slăbiciuni de sistem: sărăcirea rapidă a populației, relația dintre abandon școlar și lipsa părinților, mulțimea dificultăților financiare în susținerea cu insistență a unor astfel de proiecte pastorale, oboseală în implementarea lor.  Dacă în plan general astfel stau lucrurile- și, să ne înțelegem, nu stau rău deloc în ultimii ani- în planul pastoralei imediate fiecare preot a căutat soluția cea mai la îndemână pentru a-i ține pe tineri și pe copii aproape de idealurile Bisericii. S-au născut proiecte de catehizare a copiilor și tinerilor dar și proiecte ce poate fi trecute sub sigla catehizării intergeneraționale, poate cea mai amplă formă de exprimare a energiilor educaționale ale Bisericii. Cum în foarte multe parohii felia pastorală a părinților a început să lipsească din varii motive s-a accentuat relația educațională nepoți-bunici (unde a fost posibil) ori copii- adolescenți, în cea din urmă adolescenții asumând rolul de mentor pastoral al celor mici. Este realitatea din care și tânărul Părinte Daniel Puia-Dumitrescu și-a extras învățătura pastorală. Crearea Grupurilor de Tineret focusate pe diverse hobbyuri devenite ținte de educabilitate pastoral-catehumenală. Rezultatul acestei munci îl veți citi în paginile care urmează. Printre rânduri veți simți nevoia argumentării unor demersuri care, în fond, într-o pastorație normală axată pe om și comunitate, nu ar avea nevoie de amănunte. Dacă o face autorul acestei „antologii de vise pastorale” împlinite o face pentru că a simțit greul acceptabilității colegiale și comunitare deopotrivă, bine știut fiind că articularea pastorală a scenariului propus nu ține numai de propunător. Veți citi, în fapt, un soi de jurnal pastoral dintr-o comunitate parohială în care tinerii refuză să mai fie mobilă și-atât. S-au regăsit în proiecte. I-am văzut și am povestit cu ei. Efortul preotului, dese ori însoțit de soția sa și de prieteni, mi-a dovedit, a câta oară, că nu de finanțări ducem lipsă în ideea misionar-pastorală ci de oameni care să gândească, să închege parohii și să le articuleze în corpul amplu al Bisericii. Multe din atelierele pe car ele veți descoperi seamănă cu ceea ce ați gândit și voi, preoți ori tineri, că ar merge făcut la nivelul intra-parohial. Acolo unde, de altfel, se coc toate energiile din care, în timp, o parohie merge mai de parte, strălucește de har dinaintea Domnului Hristos. Suntem creștini numai în măsura în care suntem ai Lui. Cred că prin expunerea acestor proiecte ale Academiei de Timp Liber, Părintele Daniel poate să inspire nu doar pe colegii săi slujitori ci și pe copii și tineri, poate inspira părinții să ceară comunității să-i implice și așa pe cei tineri în „întinerirea” parohiei. Poate părea simplă respunere a unei povești a întâlnirii dintre un preot și nevoile spirituale și culturale ale „colegilor” săi de mântuire. Dincolo de texte, oameni. M-aș bucura să înțelegem, cât mai urgent cu putință, că avem nevoie de muncă și slujire pentru împlinirea în Hristos a generațiilor viitoare. Tineretul Biserici, activ și dibaci în multe laturi unde noi bâjbâim, este parte integrantă a misiunii vii a Ortodoxiei. Soluția tinerilor? Chemați-ne, implicați-ne, încurajați-ne! Așa cum noi înșine ne-am dorit pe când căutam Calea” (Op.cit., pp. 7-10). Merită un adaos de ediție. Demersul face parte din cercetarea doctorală a autorului, proiectul cercetării fiind desfășurat în cadrul Școlii Doctorale a Universității noastre din Sibiu iar lucrarea apare sub egida Centrului de Cercetare Teologică a Facultății de Teologie Sf. Andrei Șaguna din Sibiu. Efortul său misionar și publicistic este sprijinit și de Ana Alexandru, Cosmin Andrei, Ramona Dragu, Ionuț Roibu, Maria-Luiza Steinesz și Teodora Tache precum și pe vioiciunea copiilor și tinerilor din parohia sa  de la Ghimbav (jud. Brașov). Un jurnal de călătorie care, sper personal, să continue cu roadă în Duhul Sfânt.