Mircea Tomuş – 88

Încă prin 1950-1955, la Sibiu funcţiona un cenaclu literar, condus de Radu Theodoru, care, pe atunci, lucra la romanul Brazdă şi Paloş, al cărui prim volum a şi apărut în anul 1954. Îl frecventau şi câţiva elevi ai Liceului „Gheorghe Lazăr”, dar şi cadre didactice, printre care o fostă colegă de facultate cu Nichita Stănescu, Natalia Potolea, al cărei singur volum de versuri a apărut după 1989, dar şi persoane cunoscute – cel puţin pe plan local – ca scriitori, precum prozatorul Paul Constant (acesta cu volume publicate încă în interbelic), poetul Mircea Avram, dar şi Radu Stanca, pe care, cel puţin o dată, l-am văzut acolo. Cenaclul era, într-un fel, un ecou întârziat al atmosferei datorate refugiului la Sibiu, în perioada războiului, a Universităţii clujene, poate şi activităţii mai celebrului Cerc Literar, cunoscut cel puţin câtorva intelectuali ai urbei, cum fusese dr. Gheorghe Telea (acesta păstrase legătura cu membrii Cercului până târziu, după 1990, pe care îi va evoca şi într-un amplu volum, Mărturisirile de după vecernie, din 2009). În timp, începuse să fermenteze necesitatea unei publicaţii cultural-literare, idee care-i agitase pe cei mai tineri, vârstnicii avansând mai precaut într-o vreme în care practicarea literaturii chiar cerea aşa ceva.

Dar contextul era favorabil: în câteva judeţe din ţară se înfiinţaseră sau reînfiinţaseră diferite reviste, cum s-a întâmplat, de pildă, la Braşov, cu „Astra”. În cele din urmă, s-a acceptat ca şi Sibiul să beneficieze de o asemenea publicaţie, numită „Transilvania” şi se trecuse la alcătuirea redacţiei. Printre cei interesaţi s-a aflat şi Mircea Tomuş. Nu mai ştiu pe ce filieră urmărise el eforturile de obţinere a aprobării revistei; dar înaintase instituţiei sub tutela căreia urma să funcţioneze revista, şi o cerere, manifestându-şi disponibilitatea de a ocupa funcţia de redactor-şef, precum şi câteva recomandări în acest sens, semnate de diferite personalităţi. Iar într-una din zilele anului 1972, cu ocazia unei întâlniri, persoana care le primise m-a întrebat – ştiind că sunt absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca – dacă îl cunosc pe Mircea Tomuş.

Îl cunoscusem încă în perioada studenţiei, pe când debutasem la revista „Steaua”, condusă de A. E. Baconsky, unde Mircea Tomuş era redactor. Şi
i-am mai spus că, după părerea mea, pentru funcţia de redactor-şef era omul potrivit, fiind familiarizat cu organizarea şi funcţionarea unei reviste cultural-literare, că, la vremea discuţiei, ca director al Editurii Dacia, cunoaşte cam tot ceea ce înseamnă activitate editorială, că premierea de către Academia Română a volumului său de debut e un document semnificativ pentru prestaţia sa ca istoric şi critic literar, că are numeroase legături cu lumea scriitorilor, deci o şansă în plus de a asigura revistei colaboratori de prestigiu. Nu ştiu dacă cele spuse de mine au contat sau nu la numirea sa ca redactor-şef.

Dar ceea ce a urmat a arătat că nu mă înşelasem: revista a fost bine primită la nivel naţional; printre colaboratori nu au lipsit nume ilustre (de la Nichita Stănescu la Constantin Noica, pentru a da şi exemple); Mircea Tomuş a reuşit să-l aducă în redacţie pe Mircea Ivănescu, intrat încă de atunci în galeria poeţilor reprezentativi ai literaturii române; fiindcă numărul sibienilor afirmaţi ca scriitori crescuse semnificativ, a făcut demersurile necesare în vederea înfiinţării Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România; iar în 1977 a avut loc prima ediţie a Colocviilor de Critică ale Revistei „Transilvania”. Prin acestea din urmă, Sibiul devenise un veritabil centru de interes al ţării în specialitatea teoria culturii, îndeosebi cu aplicaţie la literatură, fiind aduse în relief contribuţii de ultimă oră vehiculate la nivel european. Timp de zece ani, dezbaterile – conduse de prof. univ. Romul Munteanu, pe atunci director al Editurii Univers, unde inţiase două serii în domeniul respectiv, una de „Studii” şi alta de „Eseuri” – s-au desfăşurat în prezenţa multor cadre didactice, teoreticieni, istorici şi critici literari, în condiţiile în care textele comunicărilor nu au fost înaintate în prealabil redacţiei pentru a fi supuse cenzurii, iar intervenţiile orale au fost, la rândul lor, libere.

În anul 1989, Mircea Tomuş a intrat în politică, a fost preşedinte al F.S.N. şi al C. P. U. N. Locale, a ocupat câteva funcţii la Bucureşti, printre care şi pe aceea de secretar de stat la Ministerul Culturii, a revenit la Sibiu şi şi-a reocupat postul de Prof. univ. la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” (unde, temporar, funcţionase şi ca rector), iar împreună cu poetul Anghel Dumbrăveanu a înfiinţat încă o revistă, „Rostirea românească”, cu două redacţii, la Sibiu şi la Timişoara.

Demn de remarcat este faptul că, în toată această lungă perioadă, din 1972 până astăzi, Mircea Tomuş a continuat să scrie, publicând numeroase volume, care se menţin ca lucrări de referinţă: le amintim doar pe cele consacrate romanului românesc, lui Mihail Sadoveanu sau lui I. L. Caragiale, dar şi incursiunile în climatul literaturii actuale, fără a uita că este şi autorul romanului, în mai multe volume, acoperind epopeic realitatea Ardealului din epoca întinsă de la Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan până după Revoluţia de la 1848, despre care Irina Petraş scria: „Pentalogia transilvană Aripile demonului e, poate, cum s-a spus, ultimul roman fluviu românesc. Dar, neîndoielnic, este, cum iarăşi
s-a spus, o capodoperă. ”

Sibianul Mircea Tomuş, demult încetăţenit astfel, merită pe deplin omagiul nostru şi o caldă urare de bine la împlinirea unei vârste consumate în spaţiile învăţământului universitar, ale culturii şi literaturii naţionale.