Spargere la o casă de schimb valutar în ultima zi din 2021

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au reținut, în 31 decembrie, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Ațel, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Ulterior, la data de 1 ianuarie 2022, bărbatul a fost arestat preventiv.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bărbatul este bănuit că, la data de 31 decembrie, în jurul orei 11.15, profitând de un moment de neatenție al operatoarei unei case de schimb valutar din municipiul Sibiu, ar fi pătruns în incinta casei de schimb și ar fi sustras dintr-un sertar suma de 2.150 de euro. În condițiile în care accesul în casa de schimb valutar în cauză se realizează prin incinta unei alte societăți, persoanele prezente în societate, alertate de operatoare, au intervenit și l-au imobilizat pe bărbat până la sosirea unui echipaj din cadrul Jandarmeriei Sibiu.

În urma controlului efectuat asupra bărbatului, forțele de ordine au identificat un pistol, tip revolver de zgomot, neîncărcat cu muniție.

Suma de 2.150 de euro a fost recuperată integral.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, care au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor, față de persoana în cauză fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. La data de 1 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, față de reprezentanții casei de schimb valutar s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru neîndeplinirea condițiilor de siguranță.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. (L. B.)

02 ianuarie 2022 la 11:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 23 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 46 minute
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit