Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul se adresează tinerilor muzicieni de jazz din România și din străinătate, iar înscrierile sunt deschise până pe 22 noiembrie. Premiile puse în joc au o valoare totală de aproximativ 2.500 de euro.
Evenimentul va avea loc la Muzeul de Artă Contemporană, de pe strada Tribunei nr. 6. În zilele de 4 și 5 decembrie, publicul va putea urmări două seri de competiție, în cadrul cărora artiști și formații vor prezenta stiluri și abordări muzicale diverse.
Gala de premiere este programată la finalul celei de-a doua seri, iar pe 6 decembrie va avea loc un workshop dedicat participanților.
Competiția este deschisă muzicienilor născuți după 4 decembrie 1993, indiferent de naționalitate. Pot participa atât artiști solo, cât și formații alcătuite din maximum cinci membri, conform regulamentului.
Premiile oferite au o valoare totală de aproximativ 2.500 de euro. În plus, câștigătorul premiului Best Band va fi invitat să susțină un concert în cadrul Sibiu Jazz Festival 2027.
Înscrierile se fac online, până pe 22 noiembrie 2026, pe platforma www.jazzfeel.it. Rezultatele selecției vor fi anunțate pe 23 noiembrie.
Sibiu Jazz Competition are o tradiție care datează din 1979 și continuă să ofere tinerilor muzicieni posibilitatea de a se afirma în fața publicului și a profesioniștilor din domeniu.
„Comunitatea internațională de jazz se dezvoltă și îmbogățește constant la Sibiu. Aici reunim competiția, improvizația și dăruirea prin pasiune. Vorbim de un CIP muzical, de un circuit muzical în spirit de jazz și vorbim de câteva decenii bune care au modelat o cultură a jazzului și genul muzical în sine. Sibiu Jazz Competition și Sibiu Jazz Festival sunt și rămân o emblemă a României și un simbol muzical pentru românii de pretutindeni”, explică Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival & Competition.
Evenimentul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală.
Regulamentul complet și formularul de înscriere sunt disponibile pe www.jazzfeel.it.
foto: Sibiu Jazz Competition
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU