Gospodăria țărănească, între tradiție și afacere. Muzeul ASTRA cere modificarea legislației pentru micii producători

Gospodăria țărănească, între tradiție și afacere. Muzeul ASTRA cere modificarea legislației pentru micii producători

Muzeul ASTRA din Sibiu se numără printre organizațiile care solicită modificarea cadrului legislativ pentru gospodăriile țărănești tradiționale, astfel încât acestea să poată îmbina producția locală, gastronomia, meșteșugurile și serviciile turistice. Un memoriu adresat Ministerului Agriculturii, Ministerului Mediului și Ministerului Economiei propune înființarea unui grup de lucru interinstituțional care să elaboreze reguli unitare pentru micii producători și operatorii economici din mediul rural.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Documentul, transmis ministerelor la 6 noiembrie, este inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Platforma România Tradițiilor Creative, împreună cu Muzeul ASTRA, asociația WeWilder și Asociația WhyWeCraft. Demersului i s-au alăturat Asociația de Ecoturism din România, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Asociația Tășuleasa Social, alături de experți, producători și reprezentanți ai Punctelor Gastronomice Locale.

Problema identificată de inițiatori este fragmentarea regulilor care se aplică unei gospodării care desfășoară mai multe activități economice. De exemplu, un producător care vrea să vândă alimente realizate în propria gospodărie, să deschidă un Punct Gastronomic Local și să ofere turiștilor experiențe legate de tradițiile locului trebuie să respecte regimuri diferite de autorizare, fiscalitate și control.

Potrivit organizațiilor semnatare, aceste suprapuneri fac dificilă diversificarea activităților și dezvoltarea unor mici afaceri care ar putea genera venituri suplimentare pentru familiile din sate.

Un singur cadru pentru producători, gastronomie și turism

Principala solicitare adresată celor trei ministere este constituirea unui grup de lucru interinstituțional, coordonat de Ministerul Agriculturii, cu participarea Ministerului Mediului, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor – ANAF, ANSVSA și Agenției Naționale a Zonei Montane. La elaborarea propunerilor ar urma să participe și organizațiile care au inițiat demersul.

Grupul ar trebui să pregătească un set unitar de norme și un calendar de implementare, astfel încât gospodăriile să poată combina mai multe activități fără să fie nevoite să treacă prin proceduri administrative diferite și uneori suprapuse.

Printre propuneri se numără clarificarea statutului micilor producători, al artizanilor și meșteșugarilor, reguli comune pentru produsele alimentare realizate în cantități mici, inclusiv conservele din materii prime de origine animală și non-animală, și coordonarea cerințelor sanitar-veterinare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Inițiatorii cer și simplificarea fiscalității și a controalelor. Un exemplu dat în memoriu este cel al unui Punct Gastronomic Local care dorește să ofere, pe lângă preparatele tradiționale, servicii de ghidaj turistic sau alte activități pentru vizitatori. În forma actuală, integrarea acestor servicii poate atrage obligații administrative și controale diferite, chiar dacă toate fac parte din aceeași activitate economică desfășurată în gospodărie.

O măsură distinctă este propusă pentru comercializarea peștelui, inclusiv în Delta Dunării. Organizațiile solicită un traseu simplificat prin care unitățile gastronomice să poată achiziționa direct pește de la pescari autorizați, precum și un sistem de descărcare pentru captura proprie.

Aproximativ 800 de Puncte Gastronomice Locale în România

Memoriul invocă dezvoltarea din ultimii ani a unor forme de turism și economie rurală care ar putea beneficia de un cadru legislativ mai simplu. Potrivit datelor prezentate de inițiatori, Registrul Punctelor Gastronomice Locale cuprinde aproximativ 800 de înregistrări începând din 2018, jumătate dintre acestea fiind realizate în ultimii trei ani. PGL-urile înregistrate generează peste 2.000 de locuri de muncă și stimulează producția locală, inclusiv prin valorificarea surplusului de produse din gospodării.

Și rețeaua națională de destinații de ecoturism susține peste 1.000 de locuri de muncă active și generează aproximativ 400.000 de înnoptări anual în structuri mici de cazare din zone rurale. Un alt exemplu invocat este Via Transilvanica, traseul care a atras peste 120.000 de drumeți din 60 de țări în 2025.

Organizațiile consideră că aceste rețele pot deveni o sursă de venit pentru comunitățile rurale dacă gospodăriile, producătorii locali și meșteșugarii sunt integrați mai ușor în oferta turistică. Astfel, vizitatorii ar putea beneficia de produse și experiențe locale, iar veniturile generate de turism ar ajunge și la micii furnizori din sate.

Muzeul ASTRA, implicat în valorificarea patrimoniului rural

Implicarea Muzeului ASTRA în acest demers este legată de activitățile instituției privind conservarea și valorificarea patrimoniului tradițional. În memoriu, muzeul este prezentat ca un partener cu experiență în certificarea meșterilor și integrarea acestora pe piața restaurărilor, dar și în dezvoltarea turismului cultural prin produse și experiențe autentice.

Printre exemplele de bune practici prezentate de organizațiile inițiatoare se află programul de autentificare a Punctelor Gastronomice Locale ca păstrători de patrimoniu, realizat de Platforma România Tradițiilor Creative în parteneriat cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Muzeul ASTRA.

Memoriul propune ca experiența acestor proiecte-pilot să fie folosită la elaborarea noilor norme. Inițiatorii solicită organizarea, în perioada următoare, a unei întâlniri cu ministerele și instituțiile implicate, pentru stabilirea componenței grupului de lucru, a mandatului și a calendarului de activitate.

Până atunci, organizațiile îi invită pe micii producători, reprezentanții Punctelor Gastronomice Locale și experții interesați de dezvoltarea rurală să semneze memoriul și să susțină public demersul. Documentul integral și formularul de semnare sunt disponibile pe platforma România Tradițiilor Creative, la adresa https://traditiicreative.ro/memoriusatromanesc/.

Autor - Vlad IGNAT
09 noiembrie 2026 la 19:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Proiectul minier de la Rășinari nu are statut strategic european. Nicu Ștefănuță prezintă răspunsurile Comisiei Europene
Proiectul minier Valea Dobra–Rășinari–Săliște nu se află pe lista proiectelor strategice europene și nu beneficiază de finanțare prin...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
Jandarmeria Sibiu şi-a extins echipa cu două exemplare canine din rasa Ciobănesc German
Lava și Lar, două exemplare din rasa Ciobănesc German, s-au alăturat recent echipei canine a Jandarmeriei Sibiu, din...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Când ar putea fi emis acordul de mediu pentru loturile montane ale Autostrăzii Sibiu-Pitești. Ministrul Transporturilor recunoaște că termenele vor fi depășite
Acordul de mediu revizuit pentru loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești ar urma să fie obținut până...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Bătaie pe Nicolae Bălcescu, în centrul Sibiului. Trei tineri, dintre care doi minori, au fost reținuți
Trei tineri, cu vârste de 16, 17 și 19 ani, din municipiul Sibiu, au fost reținuți de polițiști,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Două parcuri noi în Sibiu, investiție de peste 40 de milioane de lei. Ce facilități vor avea în Tineretului și Vasile Aaron
Primăria Sibiu a lansat o nouă procedură de achiziție publică pentru amenajarea a două parcuri în cartierele Tineretului...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
MEDIAȘ: Se toarnă asfalt pe strada Baznei, între străzile Nucului și Hula Veche
Primăria Municipiului Mediaș continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere. Pe strada Baznei se desfășoară, în această perioadă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
„Sport fără bariere” a reunit la Sibiu peste 20 de copii și tineri cu sindrom Down și autism
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
Accident între o mașină și un ATV, la Avrig. Un bărbat a ajuns la spital cu multiple traumatisme
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ATV s-a produs la Avrig. În...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
54 de lucrări dedicate sculptorului sibian Borsos Miklós, prezentate la Muzeul Brukenthal
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.