Bebelușii din Sibiu vor avea ocazia să descopere muzica clasică în cadrul unui eveniment special dedicat lor. Classic for Babies revine cu a doua ediție și ajunge la Sibiu pe 17 noiembrie, la Sala Oglinzilor din cadrul Forumului German. Vor avea loc două concerte de pian, de la orele 12:30 și 16:00, iar participarea este gratuită, pe bază de rezervare.
Evenimentul se adresează bebelușilor cu vârste între 0 și 12 luni, părinților și viitoarelor mămici. Concertele vor fi susținute de pianistul Bogdan Vaida, care a pregătit un repertoriu cu lucrări de Mozart, Bach, Brahms, Ciprian Gabriel Pop și Anamaria Meza.

Spre deosebire de concertele tradiționale, Classic for Babies le permite bebelușilor să se miște, să se joace, să gângurească sau chiar să plângă, fără ca părinții să fie nevoiți să părăsească sala.
Fiecare concert durează aproximativ 30 de minute, iar spațiul este amenajat cu pernuțe, păturici și fotolii confortabile. Părinții își pot ține copiii în brațe, îi pot hrăni sau se pot deplasa liber în timpul spectacolului.
„Cei mici se bucură sincer de muzică, iar întâlnirile acestea aduc multă liniște și bucurie atât bebelușilor, cât și părinților. După prima ediție de anul trecut, în care am descoperit împreună cât de frumoasă poate fi această experiență, ne-am dorit să o repetăm și să ajungem în continuare la cât mai multe familii”, spune pianistul Bogdan Vaida.
La Sibiu, concertele Classic for Babies vor avea loc marți, 17 noiembrie, la Sala Oglinzilor din Forumul German, de la orele 12:30 și 16:00.
Participarea este gratuită, însă rezervarea online este obligatorie, fiecare concert având o capacitate de aproximativ 25–30 de familii. Organizatorii recomandă înscrierea la un singur concert, în funcție de programul familiei.
Rezervările se fac pe site-ul babies.classicunlimited.ro.
Pentru confortul și siguranța participanților, organizatorii precizează că evenimentele sunt dedicate exclusiv bebelușilor de până la 12 luni și viitoarelor mămici, fără participarea copiilor mai mari.
Classic for Babies este un proiect Classic Unlimited, iar ediția din acest an include șase concerte organizate în Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca, în perioada 16–22 noiembrie 2026.
foto: Classic for Babies
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Teodora NAN
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA